ICCJ. Decizia nr. 1049/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1049/2010
Dosar nr. 5735/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1650 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Bucureşti – Rahova, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care solicita obligarea pârâţilor la plata către funcţionarii publici-membrii ai organizaţiei sindicale reclamante a sporurilor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase, pentru perioada 01 septembrie 2004 – 10 iulie 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; de asemenea, instanţa de judecată a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că măsura sistării acordării sporurilor solicitate în cauză, s-a dispus prin Ordinul M.J. nr. 945/C/2003, în conformitate cu actele normative în vigoare şi în aplicarea acestora; de asemenea, cu privire la perioada 01 septembrie 2004-30 septembrie 2005, instanţa de judecată a reţinut că dreptul la acţiune este prescris.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală.
La termenul de judecată a recursului, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţie motivul de ordine publică constând în necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare în primă instanţă a cauzei.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte va admite recursul, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Potrivit prevederilor art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Excepţia necompetenţei materiale, fiind de ordine publică, are caracter absolut şi dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate.
Acţiunea formulată în cauză are ca obiect obligarea unei autorităţi publice, respectiv a Penitenciarului Bucureşti – Rahova, în cadrul căreia sunt angajaţi membrii organizaţiei sindicale reclamante, în calitate de funcţionari publici cu statut special, să le acorde acestora sporurile pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin acest act normativ se „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".
Art. 109 din acelaşi act normativ stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Faţă de aceste dispoziţii legale, prin care s-a instituit competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sau cereri derivate din acest raport, în favoarea instanţei de contencios administrativ, se impune a se face aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (1) din acest din urmă act normativ, tribunalele sunt instanţe cu plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ, soluţionând cauzele al căror obiect îl constituie actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene (teza I) iar curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale (teza a II-a).
Cum, în speţă, obligaţia directă de plată a drepturilor solicitate de reclamant aparţine unei autorităţi la nivel local, respectiv Penitenciarul Bucureşti – Rahova, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea membrii organizaţiei sindicale reclamante, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ, aşa încât, soluţionând cauza pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 313 teza finală din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare împotriva sentinţei nr. 1650 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1048/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
