ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1056/2010

Dosar nr.2295/54/2008

Şedinţa publică din 25 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.101 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care solicita anularea calificativului „nesatisfăcător", acordat de pârât şi suspendarea executării actului prin care a fost luată această măsură, reţinând, în esenţă, că procedura de eavaluare prevăzută de Legea nr. 128/1997 şi Ordinul nr. 5113/2008 emis de conducătorul autorităţii pârâte.

Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.

Mai înainte, însă, de examinarea motivelor de recurs se constată că, prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2010, recurentul-reclamant a renunţat la dreptul dedus judecăţii, solicitând să se ia act de această cerere şi să fie pronunţată o hotărâre în acest sens; cererea recurentului este motivată de rezolvarea pe cale amiabilă a pretenţiilor sale faţă de autoritatea intimată, aşa cum rezultă din adresa nr. 265/b.o din 10 noiembrie 2009 emisă de aceasta, care atestă acordarea pentru recurent a calificativului „foarte bine".

Cum, potrivit prevederilor art. 247 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., renunţarea la drept se poate face fără învoirea celeilalte părţi şi chiar şi în căile de atac, în temeiul art.247 alin. (1) şi (5) din acelaşi cod, urmează ca recursul să fie admis, să fie anulată sentinţa atacată şi să se ia act de renunţarea reclamantului la dreptul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinţei nr. 101 din 19 martie2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Anulează sentinţa atacată şi ia act de renunţarea reclamantului la dreptul pretins.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs