ICCJ. Decizia nr. 1144/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1144/2010
Dosar nr. 469/32/200.
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ reclamanta C.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (în prezent Ministerul Cercetării, Tineretului şi Sportului) anularea Ordinului nr. 1179 din 30 mai 2007 emis de acesta, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada 1 aprilie 2007 - 1 aprilie 2009, obligarea pârâtului la înscrierea menţiunilor în cartea de muncă şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1.750 EURO, la cursul BNR, din ziua efectuării plăţii cu titlu de daune.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost detaşată la Comisia Europeană cu acordul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Ministerului Integrării Europene.
Ulterior, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a dat acordul pentru prelungirea detaşării, iar în data de 1 ianuarie 2007 reclamanta a încheiat contractul de muncă înregistrat sub nr. 245 din 30 ianuarie 2007 cu noul angajator.
Mai arată reclamanta că drepturile care i se cuveneau în ţară, din partea M.E.C., i-au fost respectate până în data de 31 martie 2007, întrucât prin Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007, M.E.C. a procedat la suspendarea contractului de muncă, ordinul în discuţie fiind comunicat reclamantei la 10 aprilie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, cu motivarea că ordinul contestat are caracterul unui act administrativ şi în consecinţă competenţa revine Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 647/C din 17 iulie 2009, Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamţ a reţinut că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordinul contestat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
Prin sentinţa nr. 159 din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de această şi instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.O. şi pârâtul M.E.C. în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia litigii de muncă, constatând totodată ivit conflictul negativ de competenţă.
S-a apreciat că actul contestat nu are natura unui act administrativ, ci vizează raporturile de muncă ale reclamantei cu M.E.C.
Împotriva sentinţei nr. 159 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, M.E.C. a declarat recurs în termenul legal, susţinând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la faptul că prin primul capăt de cerere reclamanta solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual.
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că se impune cercetarea naturii juridice a raportului obligaţional dedus judecăţii în sensul de a stabili statutul pe care-1 are intimata-reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile legale sub incidenţa cărora şi-a desfăşurat activitatea, în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, până la momentul detaşării la Comisia Europeană.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Prin urmare, aşa cum reiese din economia dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, de esenţa contenciosului administrativ este ca actul contestat să fie emis de o autoritate (publică) care acţionează în regim de putere publică, în executarea atribuţiilor sale.
În speţa de faţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în calitate de angajator, emite Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007, prin care suspendă reclamantei contractul individual de muncă prin detaşare la Comisia Europeană, pe postul de expert naţional, în perioada 1 aprilie - 31 martie 2009.
Faţă de aceste precizări, trebuie subliniate două aspecte.
În primul rând, analizând conţinutul ordinului în discuţie, reiese cu evidenţă că reclamanta nu are calitatea de funcţionar public, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind funcţionarii publici sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ în funcţie de criteriul poziţiei autorităţii cu care reclamanta are raporturi de serviciu, în structura administraţiei publice.
Înscrisurile existente la dosarul cauzei (se are în vedere şi adresa nr. 2942 din 27 septembrie 2007 emisă de Guvernul României - Departamentul pentru Afaceri Europene) atestă faptul că reclamanta avea la momentul respectiv un raport de muncă cu M.E.C.
în al doilea rând, emiterea ordinului a cărui anulare se solicită s-a făcut de către M.E.C. în calitate de angajator şi nu de autoritate publică (centrală), astfel că nu se poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 lit. b) raportat la lit. c) a aceluiaşi articol din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Bacău, ne aflăm în prezenţa unui veritabil litigiu de muncă, aspect confirmat încă odată şi de „Decizia Comisiei Comunităţilor Europene şi de stabilire a normelor privind experţii naţionali detaşaţi pe lângă serviciile comisiei" în cuprinsul cărora, la Cap. „Dispoziţii finale" se precizează că „prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional".
Faţă de cele ce preced, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 21 şi art. 22 din acelaşi cod, va respinge recursul declarat în cauză, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (în prezent Ministerul Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva sentinţei nr. 159 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1145/2010. Contencios → |
|---|
