ICCJ. Decizia nr. 1145/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1145/2010
Dosar nr. 1008/33/200.
Şedinţa publică din 2 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii nr. 5705 din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul V.I. a arătat că în cursul lunii august a anului 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea Plopiş-Făget, judeţul Sălaj în localitatea Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.
A mai arătat reclamantul că în cursul lunii martie a anului 1945 s-a reîntors din refugiu în localitatea Plopiş-Făget.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, nefiind dovedită persecuţia.
Prin sentinţa civilă nr. 421 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamantul V.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a prezentat probe din care să rezulte cu certitudine faptul că acesta împreună cu părinţii săi, din motive etnice, s-au refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Turda.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.I. pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declaraţiile martorilor, G.I. şi N.D., date în faţa „Biroului Notarilor Publici Asociaţi J. şi T." din care rezultă că în anul 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea Plopiş-Făget, judeţul Sălaj în Localitatea Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurentul V.I. a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
Aşa cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, martorii G.I. şi N.D. au fost audiaţi în faţa „Biroului Notarilor Publici Asociaţi J. şi T." nu şi în faţa instanţei de judecată.
Curtea de Apel Cluj în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor instituite de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a dispus audierea martorilor menţionaţi, însă deşi legal citaţi nu s-au prezentat la instanţă pentru audierea nemijlocită, după cum nici reclamantul nu s-a prezentat.
În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor, date în faţa notarului din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentului V.I. doar din spusele acestuia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Turda şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei nr. 421 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1144/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Contencios → |
|---|
