ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1149/2010
Dosar nr. 703/35/200.
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze, împreună cu mama sa, începând cu luna martie 1940 până în luna septembrie 1944 din Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma încheierii Dictatului de la Viena la 30 august 1940.
Prin sentinţa civilă nr. 162/CA-P.I. din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului S.A., a dispus anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1944.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că din declaraţiile notariale date de C.T. şi C.D. a rezultat că reclamantul împreună cu mama sa a părăsit locuinţa familială situată dincolo de graniţa stabilită în urma Dictatului de la Viena, din motive de securitate, impuse de riscul evident al suportării persecuţiilor, din motive etnice, din partea trupelor de ocupaţie.
S-a mai reţinut că este adevărat că data plecării în refugiu susţinută atât de reclamant cât şi de cei doi martori audiaţi în cauză este anterioară datei de 6 septembrie 1940, însă acest aspect nu este de natură a duce la respingerea cererii formulate de către reclamant, întrucât acesta a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu mama sa, ci va avea consecinţă doar asupra perioadei pentru care i se vor recunoaşte reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă următoarele:
Sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greşite a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a calităţii de beneficiar.
Se arată că plecarea în refugiu a contestatorului şi a familiei sale s-a făcut anterior perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, respectiv în luna martie 1940, dată la care nu exista nicio persecuţie pe motiv etnic care să determine plecarea acestuia.
În motivarea recursului, a mai arătat că la dosarul cauzei nu există nici un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantului-intimat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant S.A. a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, era necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa (mai precis cu mama sa) din localitatea de domiciliu în altă localitate.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Simpla mutare a intimatului-reclamant S.A., dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Mai mult decât atât din înscrisul intitulat „Adeverinţa" cu nr. 370 din 16 martie 2009, eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor rezultă că numitul S.I. – tatăl intimatului - nu figurează în evidenţele deţinute de această instituţie, referitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la momentul soluţionării cererii intimatului S.A., s-a constatat că plecarea acestuia în refugiu s-a produs în luna martie 1940, anterior perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, dată la care nu exista nicio persecuţie pe motiv etnic.
Or, din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 rezultă cu evidenţă că beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, care în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile legale menţionate precum şi faptul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost refugiat din Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma Dictatului de la Viena şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul, a modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 162/CA-P.I. din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul S.A., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1145/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1151/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
