ICCJ. Decizia nr. 1178/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1178/2010
Dosar nr. 1166/2/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul D.T. a chemat in judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea autorităţii publice să emită Decizia de acordare a titlurilor de despăgubire într-un termen cât mai scurt, în considerarea dispoziţiei nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com. R.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com. R. s-a propus acordarea de despăgubiri în calitate de moştenitor al persoanelor beneficiare ale dispoziţiei, pentru imobilul cu destinaţia moară preluat în mod abuziv şi demolat, situat în com. R., judeţul Călăraşi, solicitat prin notificarea nr. 73/2001.
Reclamantul a susţinut că pârâta a tergiversat în mod continuu soluţionarea dosarului, restituind în mod nejustificat de trei ori dosarul la autoritatea emitentă a dispoziţiei nr. 7/2006. În aceeaşi ordine de idei, reclamantul a arătat că documentele solicitate de Comisie Primăriei com. R. prin cele trei adrese nu se justificau, dosarul aflat în soluţionarea pârâtei fiind complet şi, respectiv, completat după efectuarea primei restituiri, prin lămuririle date de Primărie şi prin prezentarea inclusiv a avizului de legalitate emis de Prefect.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 7/2006 emisă de Primăria com. R. În acest sens, pârâta a expus pe larg argumentele de admisibilitate, cât şi de fond cu privire la această excepţie, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 24 aprilie 2009 pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei com. R., invocând prevederile art. 16. din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Totodată, pârâta a formulat şi cererea de chemare în judecată a numitului D.A.O., în temeiul art. 57 alin. (1) C. proc. civ., arătând că acesta poate emite aceleaşi pretenţii ca şi reclamantul, cât timp este, de asemenea, moştenitor legal al titularelor dispoziţiei nr. 7 din 20 ianuarie 2006.
Chemata în garanţie Primăria com. R. a formulat întâmpinare în raport de cererea de chemare în garanţie, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.
La termenul de judecată din 05 iunie 2009, instanţa de fond a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată a numitului D.A.O., şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, instanţa a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, şi a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2658 din 19 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, a respins acţiunea principală formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur introdusă şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Primăriei com. R. - prin Primar, D.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat direct recunoaşterea dreptului de a i se emite Decizia cuprinzând valoarea despăgubirilor cuvenite, deşi Comisia încă nu a întreprins restul etapelor necesare şi obligatorii. Aspectul ţinând de caracterul justificat al refuzului pârâtei de a recunoaşte dreptul reclamantului de a-i fi înaintat dosarul unui evaluator nu a fost, astfel, supus judecaţii în mod expres, prin petit concret, astfel încât instanţa nu se poate apleca asupra acestui aspect decât cu încălcarea principiului disponibilităţii, în condiţiile în care acest principiu este compatibil cu specificul raportului dedus judecăţii înaintea instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a apreciat că dreptul reclamantului de a pretinde autorităţii publice pârâte conduita pretinsă prin petitul acţiunii - aceea de a emite direct Decizia privind cuantumul despăgubirilor - nu este încă actual, cât timp nu s-a stabilit dreptul/interesul legitim al acestuia de a-i fi înaintat dosarul către un evaluator, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi cu prevederile Normelor metodologice.
Urmare a respingerii acţiunii principale a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.T. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esenţă, critici sentinţei recurate în sensul că eronat s-a apreciat că Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu se poate emite fără a se solicita şi dispune mai întâi trimiterea dosarului la evaluator, întrucât această etapă este una premergătoare emiterii deciziei.
Prin solicitarea sa de a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire este evident că a înţeles să conteste toate procedurile şi operaţiunile ce duc la emiterea actului la care se consideră îndreptăţit.
Se susţine şi faptul că instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa altor instanţe care, în sistemul de drept românesc nu constituie izvor de drept.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Este adevărat că Titlul VII, cap. V din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare prevede în art. 16 mai multe etape de procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, ce va fi finalizată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Necontestat este şi faptul că printre aceste etape se numără şi cea a evaluării, materializată într-un raport de evaluare, care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Însă, soluţia de respingere a acţiunii reclamantului ca prematură, urmare a faptului că acesta nu are stabilit încă un drept/interes legitim actual de a-i fi înaintat dosarul către un evaluator, este greşită.
În cadrul procedurii administrative instituite de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, menţionate anterior, se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care poate fi atacată, conform art. 19 din Titlul VII, al cap. VII din Legea nr. 247/2005, în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, se poate contesta fie refuzul nejustificat de emitere a deciziei, fie această decizie.
Nu se poate impune persoanei îndreptăţite la despăgubire să solicite parcurgerea fiecărei etape a procedurii administrative întrucât această obligaţie incumbă Secretariatului Comisiei Centrale, implicit Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai mult, Comisia Centrală, în procedura de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, este ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative, fiind obligată să finalizeze această procedură într-un termen rezonabil.
Noţiunea de termen rezonabil, impusă de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită la despăgubiri să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată de prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Prin urmare, în raport de data emiterii dispoziţiei nr. 7, respectiv 20 ianuarie 2006, de data înregistrării dosarului recurentului-reclamant la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 25515/CC/2006, cât şi de faptul că recurentul-reclamant a făcut nenumărate demersuri pentru soluţionarea dosarului său de despăgubiri, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acesta este pe deplin îndreptăţit să-i fie analizat şi soluţionat dosarul într-un termen rezonabil.
Mai mult, în şedinţa din 11 octombrie 2007 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dat curs solicitării recurentului-reclamant de soluţionare cu prioritate a dosarului şi a numit evaluator, astfel că sentinţa atacată este nelegală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată şi, pe fond, va admite în parte acţiunea precizată de reclamant, va obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze şi să soluţioneze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului, înregistrat sub nr. 25515/CC.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.T. împotriva sentinţei civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată şi, în fond, admite în parte acţiunea precizată a reclamantului D.T.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze şi să soluţioneze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului, înregistrat sub nr. 25515/CC.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1167/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1189/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
