ICCJ. Decizia nr. 1167/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1167/2010
Dosar nr. 9010/2/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 9010/2/2009, reclamanta M.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, O.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1909/2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă la data de 05 martie 2009, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâta A.N.R.P. a fost obligată să soluţioneze dosarul acesteia, înregistrat sub nr. 1345/CC.
A mai arătat reclamanta că, deşi au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, pârâta nu a ieşit din pasivitate, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/3004, conducătorul acestei autorităţi urmează să suporte efectele acestei pasivităţi prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie.
La data de 15 octombrie 2009, pârâta A.N.R.P. a formulat o cerere de chemare în garanţie a Primăriei mun. Blaj, prin Primar.
Reclamanta a formulat concluzii scrise la data de 5 noiembrie 2009, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată de A.N.R.P.
Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2009, Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, şi a Preşedintelui A.N.R.P. - D.C.N., având în vedere obiectul acţiunii, precum şi faptul că au fost depuse la dosar concluzii din partea pârâtei A.N.R.P. semnate în calitate de Preşedinte A.N.R.P. de D.C.N. şi nu de O.A., cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N. - a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 124 CC din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă; a admis acţiunea formulată de reclamata M.S.M. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele acestuia – D.C.N.; a aplicat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea sentinţei nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, Curtea a reţinut că o astfel de cerere poate fi formulată numai cu ocazia judecării pricinii, conform dispoziţiilor art. 60-63 C. proc. civ., iar nu în cadrul procesual reglementat de Capitolul VII – Procedura de executare din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Curtea a reţinut că aceasta este justificată, pe de o parte de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la „conducătorul autorităţii publice", iar pe de altă parte, de faptul că Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor conduce întreaga activitate a Autorităţii, este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi conduce lucrările acesteia, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 şi art. 3 din HG nr. 1068/2007.
S-a mai reţinut că în prezenta cauză s-a impus citarea, în calitate de pârât a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – D.C.N., pentru asigurarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 11880/G/N/2009 emisă de Instituţia Prefecturii Judeţului Alba a fost emis aviz de legalitate în privinţa dispoziţiei nr. 994 bis din 20 iulie 2005 emisă de Primarul mun. Blaj, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei nr. 124 CC din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.C.N. – Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A fost invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit nu a fost avută în vedere imposibilitatea obiectivă de soluţionare a dosarului, în condiţiile în care acesta nu a fost completat cu toate documentele prevăzute de pct. 16.5 din HG nr. 1095/2005, deşi au fost efectuate demersurile necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti în discuţie.
Dosarul reclamantei a fost transmis Primăriei Blaj, judeţul Alba, în luna ianuarie 2008 pentru a se completa cu situaţia juridică a imobilului apreciindu-se că, în raport cu datele de C.F., era necesar să se facă dovada calităţii de moştenitoarea notificatoarelor după proprietarul tabular T.N., de la care a fost expropriat imobilul teren în suprafaţă de 799 m.p. şi construcţii.
S-a precizat că dosarul nu a fost retransmis Comisiei Centrale, fiind greşită concluzia primei instanţe în sensul că nu ar fi intervenit împrejurări noi faţă de cele examinate de instanţă cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 1909/2008.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii unei acţiuni autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul nerespectării acestui termen, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, aşa cum prevede acelaşi text de lege la alin. (2).
Pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O., normele interne aplicabile în această materie trebuie interpretate şi aplicate într-un sens în care să concorde cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în considerarea principiului instituit prin art. 20 din Constituţie.
Curtea de la Strasbourg a statuat în mod constant că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. Acest drept ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite neexecutarea lor.
În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi pusă în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită, instanţa având de analizat numai dacă autoritatea publică s-a conformat obligaţiilor impuse prin titlul executoriu.
În speţă, obligaţia instituită în sarcina autorităţii pârâte prin sentinţa nr. 1909/2008, devenită irevocabilă la 5 martie 2009, prin respingerea recursului, vizează soluţionarea Dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 şi se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentinţa a devenit irevocabilă, în condiţiile în care în cuprinsul acesteia nu a fost prevăzut un alt termen.
Cum termenul prevăzut de lege pentru punerea în executare a hotărârii nu a fost respectat, judecătorul fondului a procedat în mod corect la aplicarea sancţiunii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la executarea respectivei obligaţii.
Susţinerile recurentei privind necesitatea completării dosarului nu sunt de natură a impune o altă concluzie, în condiţiile în care acestea au fost invocate şi cu ocazia judecării fondului pricinii, fiind examinate cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 1909 din 20 iunie 2008, prin care s-a reţinut că cererea formulată de reclamantă în anul 2005 nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil.
Reţinând, faţă de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – D.C.N. împotriva sentinţei nr. 124 CC din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1156/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1178/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
