ICCJ. Decizia nr. 1147/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1147/2010
Dosar nr. 1810/33/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 iunie 2009, în Dosarul nr. 3926/211/2008 al tribunalului Cluj având ca obiect recursul declarat de D.S. şi D.I. împotriva sentinţei nr. 6506 din 30 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3926/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, recurenţii au invocat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), SC P.A. SRL, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj, Comisia Locală de Fond Funciar baciu, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 1523 din 12 octombrie 1995, eliberat de Ministerul Alimentaţiei, în prezent M.A.P.D.R.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate menţionat, societăţii comerciale SC A. SA i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru terenurile în suprafaţă totală de 372.795 m.p., teren care cuprinde şi suprafaţa de 3.700 m.p. a cărui reconstituire au solicitat-o şi pârâţii pentru care în mod corect s-a eliberat titlul de proprietate a cărui nulitate s-a constatat prin sentinţa recurată.
Prin încheierea şedinţei publice din data de 19 august 2009, Tribunalul Cluj a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând sesizarea Curţii de Apel Cluj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi suspendarea dosarului de recurs.
Prin întâmpinare, emitentul actului contestat s-a opus admiterii excepţiei, invocând faptul că aceasta ar fi inadmisibilă raportat la împrejurarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar analiza legalităţii lui ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice.
Prin sentinţa nr. 599 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 1523 din 12 octombrie 1995 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţie (în prezent M.A.P.D.R.), astfel cum a fost invocată de D.S. şi D.I.
Curtea a apreciat că invocarea la acest moment procesual a excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate menţionat, în condiţiile în care petenţii puteau, în mod obiectiv şi rezonabil, să ia cunoştinţă de faptul că terenul cu privire la care au formulat cerere de retrocedare a făcut obiectul şi al unui certificat de atestare, încă de la data intabulării în C.F. a acestuia, contravine dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie.
Instanţa de recurs:
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs D.S. şi D.I.
În motivele de recurs s-a susţinut că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
S-a arătat că s-a procedat la judecarea pricinii fără ca la dosar să fi fost depuse actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a proprietăţii.
Au precizat recurenţii că s-a admis greşit excepţia inadmisibilităţii, prin aplicarea directă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi înlăturarea art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul litigiului s-a menţionat că certificatul s-a emis cu nerespectarea prevederilor art. 1 din HG nr. 834/1991, că SC A. SA nu a avut în patrimoniu terenul inclus în certificat.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt existentă în cauză reţine:
Situaţia de fapt:
Obiectul analizei judiciare în prezenta cauză îl constituie excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 1523 din 12 octombrie 1995 eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Cererea a fost soluţionată de prima instanţă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Legislaţia aplicabilă:
C. proc. civ. art. 137 „(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2) Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii."
Legea nr. 554/2004, art. 4 „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
Constituţia României art. 11 „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."
Constituţia României art. 148 „(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
„(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2)."
Din analiza reglementării cuprinse în art. 4 din Legea nr. 554/2004 rezultă că excepţia de nelegalitate poate viza şi acte administrative unilaterale individuale emise înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
Potrivit art. 15 din Constituţia României şi art. 1 C. civ., legile produc efecte pentru viitor.
În acelaşi timp potrivit prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile legale menţionate care permit verificarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, pe calea procedurii speciale a excepţiei de nelegalitate, încalcă dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 nesocoteşte şi prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, aducând atingere principiului securităţii raporturilor juridice.
În exercitarea rolului constituţional, judecătorul naţional trebuie să aplice cu prioritate prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi dreptul comunitar.
Înalta Curte precizează că prin Legea nr. 30/1994 România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, context în care judecătorul naţional va aplica prioritar prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale jurisprudenţei Curţii, care împreună formează blocul de convenţionalitate.
În baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României reglementările comunitare au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene sunt aplicabile direct, astfel că un act normativ intern nu poate produce efecte retroactiv, soluţia contrară fiind de natură a afecta principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
În realizarea acestui rol, jurisdicţia supremă a stabilit în mod constant că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 nu sunt aplicabile actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
În practica şi doctrina administrativă, a fost analizată excepţia de ilegalitate a actelor administrative, fiind unanim admis că aceasta reprezintă un mijloc de apărare a celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative de autoritate ilegale, putând fi invocată de orice parte interesată, atât de reclamant, prin acţiune, cât şi de pârât, prin întâmpinare.
Anterior adoptării Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate se invoc[ în faţa oricărei instanţe învestită cu soluţionarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în înlăturarea, la soluţionarea cauzei, a efectelor unui act administrativ emis cu nesocotirea legii.
În consecinţă, o astfel de excepţie poate fi cercetată de instanţa de fond, ca mijloc de apărare, dar nu pe calea specială a controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, care a fost reglementată ulterior adoptării actului.
Înalta Curte mai arată că, în raport de considerentele acestei decizii, sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, motivul de recurs fiind nefondat.
Instanţa nu va mai proceda la analiza celorlalte motive de recurs, cercetarea acestora fiind inutilă, ca urmare a soluţiei date în cadrul excepţiei de inadmisibilitate.
Având în vedere prezentele considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.S. şi D.I. împotriva sentinţei nr. 599 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 272 RON cheltuieli de transport către intimata-pârâtă SC P.A. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1133/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
