ICCJ. Decizia nr. 1188/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1188/2010
Dosar nr. 642/42/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.V. a solicitat obligarea pârâtei să-i achite suma de 140.467,64 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, stabilite prin Hotărârea nr. 202 din 05 aprilie 2007 a C.J.P.A. a Legii nr. 290/2003, de la emiterea căreia au trecut mai mult de doi ani, fără ca pârâta să-i fi achitat măcar prima tranşă, în cuantum de 40 % din suma pe care este îndreptăţit să o primească, precum şi obligarea chemaţilor în garanţie să urmărească şi să asigure respectarea hotărârii judecătoreşti. Totodată, reclamantul a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 202/2007 a C.J.P.A. a Legii nr. 290/2003, i s-au acordat despăgubiri în sumă de 140.467,64 lei pentru bunurile abandonate în Basarabia.
Reclamantul a mai arătat că dispoziţiile legale aplicabile în cauza sunt imperative şi prevăd plata în termen de un an, maximum doi, iar el se încadrează în ipoteza acordării despăgubirilor ce depăşesc suma de 100.000 lei, situaţie ce îl îndreptăţeşte ca, în termen de un an de la comunicarea hotărârii, să primească prima tranşă de 40 %, urmând ca în al doilea an să primească tranşa de 60 %.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 10 septembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamant si a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de bani stabilită cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 202/2007 a C.J.P.A. a Legii 290/2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 202/2007 C.J.P.A. a Legii nr. 290/2003 a modificat în parte Hotărârea nr. 31/2006, prin care reclamantului i s-au acordat despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia acordându-i-se, în compensare, despăgubiri în valoare totală de 140.467,64 lei reprezentând diferenţa rezultată din recalcularea valorii terenurilor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 202 din 5 aprilie 2007 emisă de C.J.P.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.R.P. şi de D.G.F.P. Prahova în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 146 din 10 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1186/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1191/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
