ICCJ. Decizia nr. 1192/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1192/2010
Dosar nr. 646/59/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.I. a solicitat în contradictoriu cu A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, obligarea pârâtei la punerea în executare a Hotărârii Comisie Judeţene Timiş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, nr. 247 din 15 ianuarie 2007 cu plata despăgubirilor actualizate la data plăţii.
Prin precizarea la acţiune depusă la termenul de judecată din 21 septembrie 2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 275.815,86 lei, actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor, apreciind că pârâta refuză nejustificat să procedeze la rezolvarea favorabilă a cererii sale în condiţiile în care termenul limită pentru plata acestor despăgubiri a fost depăşit.
Prin sentinţa civilă nr. 310 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata despăgubirilor stabilite în favoarea acesteia prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 actualizate cu rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că refuzul pârâtei intră în noţiunea de refuz nejustificat aşa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 câtă vreme motivarea privind lipsa fondurilor alocate în acest sens a fost combătută de reclamantă prin probele depuse la dosar. În condiţiile în care ar fi existat o listăde priorităţi în soluţionarea cererilor formulate de beneficiarii Legii nr. 290/2003 pârâta pentru a dovedi că nu şi-a exercitat discreţionar dreptul de a refuza soluţionarea cererii reclamantei putea depune actele doveditoare privind poziţia reclamantei în ordinea astfel alcătuită pentru soluţionarea acestor cereri. Or, refuzul pârâtei a vizat exclusiv lipsa fondurilor alocate în acest sens motiv pentru care instanţa apreciază că refuzul are caracter nejustificat fiind întemeiat pe un exces de putere al pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, examinând cu prioritate în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani cuvenită intimatei-reclamante cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 247 din 15 ianuarie 2007 emisă de C.J. Timiş.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinţei civile nr. 310 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1191/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1194/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
