ICCJ. Decizia nr. 1199/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1199/2010
Dosar nr. 8861/1/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4511 din 22 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin, în nume propriu, împotriva sentinţei nr. 340 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat; a anulat recursul declarat de D.G.F.P. Caraş-Severin, în numele A.N.A.F. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat recurenta la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că recursul declarat în nume propriu de către pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin este nefondat având în vedere că, prin dispozitivul şi considerentele sentinţei recurate, a fost stabilită corect situaţia de fapt din proces şi o exactă aplicare a normelor legale aplicabile în speţă, procedându-se în consecinţă în mod întemeiat la admiterea în parte a contestaţiei formulate de reclamanta SC A. Bârzava Nouă în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Caraş-Severin şi A.N.A.F., la anularea în parte a deciziei nr. 115 din 27 aprilie 2007 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F., a deciziei de impunere nr. 456 din 6 decembrie 2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 6904 din 30 noiembrie 2006 întocmite de către organele de inspecţie fiscală din cadrul Activităţii de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Caraş-Severin, la exonerarea reclamantei de la plata sumei de 196.291 lei reprezentând restanţe la bugetul general consolidat al statului aferente Magazinului 14, a sumei de 250.003 lei reprezentând dobânzi calculate la restanţele la bugetul general consolidat al statului aferente Magazinului 14, şi a penalităţilor de 10% în cuantum de 7378 lei calculate de asemenea la restanţele la bugetul general consolidat al statului aferente aceluiaşi Magazin 14, la exonerarea parţială a reclamantei de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere stabilite pentru diferenţa de impozit pe profit rezultată din înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli nedeductibile cu reparaţiile efectuate de reclamantă la C.M. şi la exonerarea reclamantei de la plata diferenţei de impozit de 1968 lei rezultată din amortizarea înregistrată pretins nejustificată în contabilitate, precum şi la plata dobânzilor de 109 lei şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 39 lei, stabilite pentru diferenţa de impozit pe profit rezultată din amortizarea înregistrată în contabilitate.
Cât priveşte recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin în numele A.N.A.F. acesta a fost anulat în temeiul dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare. O asemenea soluţie se impune, întrucât potrivit prevederilor art. 4 pct.l 44 din HG nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., A.N.A.F. „reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza mandatelor transmise (...)". în cererea de recurs formulată de D.G.F.P. Caraş-Severin în numele A.N.A.F. se face referire la delegaţia nr. 830503 din 30 ianuarie 2009, însă acest act nu s-a depus în cauză, deşi pentru prezentarea acestui mandat s-a acordat, la data de 28 mai 2009, un termen de judecată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta D.G.F.P. Caraş-Severin a fost obligată la plata în favoarea intimatei a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva acestei decizii recurenta A.N.A.F. a formulat contestaţie în anulare.
Prin motivele invocate contestatoarea a susţinut că "dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
În opinia contestatoarei Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, s-a aflat în eroare materială la momentul pronunţării hotărârii, anulând recursul promovat de D.G.F.P. Caraş-Severin pentru A.N.A.F.
Astfel, în mod surprinzător instanţa de recurs a apreciat că persoana numită să exercite funcţia de director general adjunct al Direcţiei generale juridice din cadrul A.N.A.F. nu avea calitatea de a semna mandatul nr. 830503 din 30 ianuarie 2009, transmis D.G.F.P. Caraş-Severin de a promova recurs şi în numele A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 340 din 26 noiembrie 2008.
Contestatoarea, invocă dispoziţiile art. 4, art. 12 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) din HG nr. 495/2007 şi art. 3 şi art. 9 din Capitolul 6 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a A.N.A.F., precum şi Ordinul nr. 2187/2007 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a A.N.A.F.
Din lecturarea acestor dispoziţii legale rezultă faptul că, capacitatea de a semna mandatul o au 3 persoane din cadrul Directei Generale Juridice - directorul general/ directorul general adjunct/şeful serviciului de monitorizare teritorială.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că persoana care a semnat mandatul nr. 830503 din 30 ianuarie 2009 acordat D.G.F.P. Caraş-Severin pentru promovarea recursului în numele A.N.A.F., avea calitatea de reprezentant al instituţiei.
Contestatoarea consideră că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a aflat în eroare materială la momentul pronunţării hotărârii, anulând recursul declarat de D.G.F.P. Caraş-Severin în numele A.N.A.F.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că, instanţa de recurs "s-a aflat în eroare materială la momentul pronunţării hotărârii, anulând recursul promovat de D.G.F.P. Caraş-Severin în numele A.N.A.F." deoarece la termenul de judecată din 22 octombrie 2009: aceasta a depus în şedinţa publică o serie de documente (respectiv Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 659 din 18 aprilie 2008, Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 2187 din 01 noiembrie 2007, Extras din regulamentul de organizare şi funcţionare A.N.A.F., aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 2187 din 01 noiembrie 2007-capitolul 6 privitor la Direcţia Generală juridică, HG nr. 495/2007 privind Organizarea şi Funcţionarea A.N.A.F.) prin care consideră că a acoperit lipsa dovezii mandatului de reprezentare, nu deschide calea contestaţiei în anulare. Pentru verificarea acestor greşeli nu este necesară o reapreciere a probelor, greşeala materială nu trebuie sa fie rezultatul interpretării unor texte de lege pentru că: practic, s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs.
Instanţa de recurs, în mod corect, a reţinut faptul că, la data pronunţării hotărârii, reprezentantul părţii nu a făcut dovada calităţii sale de reprezentare deşi, pentru prezentarea mandatului, s-a acordat la data de 28 mai 2009, un termen de judecată în acest sens, în cauză instanţa aplicând în mod corect dispoziţiile art. 161 alin. (2) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere faptul că, instanţa de recurs nu a anulat recursul promovat de către D.G.F.P. Caraş-Severin în numele A.N.A.F., la termenul la care a constatat neregularitatea procedurală, ci a amânat judecarea cauzei tocmai pentru împlinirea lipsurilor, respectând obligaţia impusă de prevederile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. încercând să evite efectul pe care l-ar produce lipsa mandatului de reprezentare, nu poate fi considerată greşeală materială.
Atâta vreme cât D.G.F.P. Caraş-Severin nu şi-a dovedit calitatea de mandatar până la termenul acordat în acest sens, efectul nedepunerii mandatului a dus la anularea recursului, D.G.F.P. Caraş-Severin acţionând în nume propriu, ceea ce a avut drept consecinţă respingerea cererii de recurs ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, de vreme ce reprezentantul nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.N.A.F., împotriva deciziei nr. 4511 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea A.N.A.F. la 2.800 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A. Bârzava Nouă Reşiţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1198/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 12/2010. Contencios → |
|---|
