ICCJ. Decizia nr. 1220/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1220/2010
Dosar nr. 48680/3/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2083 din 19 mai 2009 a admis contestaţia formulată de reclamantul Z.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a anulat deciziile Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nr. 7072 din 20 decembrie 2007 şi nr. 4266 din 30 octombrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamantul a semnat, la 18 mai 1981, un angajament potrivit căruia urma să furnizeze organelor fostei securităţi informaţii ce ar fi putut prejudicia securitatea statului, la momentul semnării acestuia fiind urmărit de organele fostei securităţi, prin măsuri operative specifice, în considerarea legăturilor cu mişcarea legionară a unor membrii ai familiei sale şi a împrejurării că fratele său era considerat transfug.
S-a mai reţinut că, din înscrisurile existente la dosar reiese că reclamantul nu a întocmit nicio notă sau raport olograf care să conţină informaţii de natura celor reglementate de legislaţia în materie, toate dovezile fiind reprezentate de consemnări efectuate de agenţi ai organelor fostei securităţi şi, mai mult decât atât, prin adresa din 29 octombrie 1982, a departamentului Securităţii Statului, aflată la dosar, se constată că reclamantul a fost sursă a organelor de poliţie politică, dar a fost scos din reţea întrucât s-a sustras la colaborare.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că reclamantul nu a furnizat date sau informaţii de natură să aducă atingere sau să îngrădească drepturile sau libertăţile fundamentale ale omului şi, prin urmare, nu i se poate stabili calitatea de colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât au fost greşit interpretate probele administrate şi dispoziţiile legale în materie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Intimatul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anularea deciziilor nr. 7072/2007 şi nr. 4266/2007 a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care s-a stabilit calitatea de colaborator al Securităţii a reclamantului.
Din analiza probatoriilor administrate şi a motivelor de recurs, rezultă că la baza deciziei nr. 4266/2007 au stat o serie de documente, pe larg comentate de Curtea de Apel, reţinându-se din cuprinsul acestor înscrisuri că informaţiile furnizate de Z.C. către Securitate erau de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform art. 5 din Legea nr. 187/1999, în vigoare la data emiterii deciziei în litigiu, colaborator al poliţiei politice este persoana care a furnizat sau a înlesnit informaţii de orice fel, note şi rapoarte scrise, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Fără putinţă de tăgadă corect reţine Curtea de Apel că la momentul semnării angajamentului, intimatul era urmărit de organele Securităţii, el şi familia lui, respectiv fratele acestuia considerat transfug întrucât nu se mai întorsese dintr-o călătorie din străinătate.
Din definiţia mai sus enunţată referitoare la ceea ce reprezintă în accepţiunea legii colaborator al poliţiei politice comuniste, rezultă că intimatul nu a întocmit nicio notă care să conţină informaţii de natura celor vătămătoare pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, ele vizând aspecte minore, cum ar fi date de ordin personal, şi anumite discuţii cu ofiţerul de securitate în privinţa rolului poliţiei politice.
Faptul că printr-o notă a departamentului Securităţii Statului, se arată că Z.C. a fost sursă a organelor de poliţie politică, dar scos din reţea pentru necolaborare, nu poate conduce instanţa la o altă concluzie, decât cea arătată.
De asemenea, din actele aflate la dosar se desprinde cu claritate şi faptul că intimatul-reclamant era apreciat negativ de organele securităţii pentru activitatea sa şi fusese abandonat ca sursă de informaţii, tocmai pentru faptul că s-a sustras permanent colaborării.
Toate aceste aspecte, au condus prima instanţă la concluzia că Z.C. nu are calitatea de colaborator al Securităţii conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2083 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1217/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1223/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
