ICCJ. Decizia nr. 123/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 123/2010
Dosar nr. 571/33/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, reclamantul B.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că împreună cu părinţii săi au fost obligaţi să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.
Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 354 din 6 iulie 2009 a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea atacată şi a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile legii arătate, întrucât atât declaraţiile de martor aflate la dosar, cât şi înscrisurile doveditoare prezentate relevă împrejurarea că reclamantul împreună cu familia acestuia au părăsit localitatea de domiciliu sat Remetea, comuna Meteş, Judeţul Alba şi s-au refugiat în localitatea Cluj - Napoca, Judeţul Cluj, ca urmare a persecuţiilor etnice şi a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 stabileşte expres şi limitativ categoriile de persoane care beneficiază de dispoziţiile legale susmenţionate.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimatul - reclamant a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că persoana a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate şi, pe cale de consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanţei de fond urmează a fi menţinută.
A admite teza recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, aceea de strămutaţi, ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, precum şi al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 354 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 125/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
