ICCJ. Decizia nr. 127/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 127/2010
Dosar nr. 458/59/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara reclamantul Ţ.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Arad pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinţii săi, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice în perioada arătată şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă acţiunea reclamantului, în sensul că a fost anulată Hotărârea din data de 12 ianuarie 2009 emisă de pârâtă şi acordate drepturile prevăzute de lege începând cu data de 1 ianuarie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat, întrucât din probele administrate rezultă faptul refugiului din motive etnice al familiei reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Arad, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a făcut o încadrare greşită în dispoziţiile legale aplicabile cauzei, întrucât a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 105/1999 în loc de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
De asemenea, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, întrucât a făcut abstracţie de probele administrate şi a ignorat realitatea istorică, acordând beneficiul dispoziţiilor legale şi acelor persoane care s-au aflat pe un teritoriu românesc, teritoriu care nu a fost ocupat de armata sau de autorităţile maghiare, iar persoanele aflate în această situaţie, cum este şi cazul reclamantului, nu pot face dovada persecuţiilor de natură etnică suferite.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat în temeiul art. 299 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat şi va casa hotărârea atacată, în sensul că va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Văzând şi dispoziţiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, dispoziţii coroborate cu art. 129 alin. (1), teza finală, C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecăţii, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instanţa de fond va dispune completarea probatoriului administrat, în sensul de a audia nemijlocit martorii care au cunoştinţă de situaţia reclamantului, de a stabili cu certitudine perioada refugiului şi localităţile de referinţă.
Declaraţiile de martor depuse la instanţa de fond nu cuprind elemente care să poată fi avute în vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat din motive etnice şi în perioadele reţinute de prima instanţă, întrucât prin aceste declaraţii se relatează într-un mod sumar că reclamantul a fost refugiat din motive de persecuţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că se impune completarea probatoriului din dosar, căci situaţia istorică generală a teritoriului românesc nu face dovada persecuţiilor suferite de o persoană, acestea trebuie dovedite pentru a se obţine reparaţiile morale prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru completarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Arad împotriva sentinţei nr. 220 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 129/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
