ICCJ. Decizia nr. 1266/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1266/2010

Dosar nr. 4338/86/2007

Şedinţa publică din 4 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, reclamanta A.V.P. „C." Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.T.R.S.V. Suceava şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să se constate:

- valabilitatea contractelor de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 10 denumit D., nr. 790/314/379/I.C din 30 noiembrie 2000;

- valabilitatea contractului de gestionare nr. 792/314/399/I.C din 30 noiembrie 2000 pentru fondul de vânătoare nr. x G., jud. Neamţ;

- că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 7 alin. (7), (11) şi (17) lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin Ordinul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 126/2004;

- că nu există nici un motiv ca cele două contracte să fie reziliate unilateral din partea I.T.V. Suceava;

- nulitatea rezilierii unilaterale a celor două contracte.

Prin precizarea la acţiune aflată la dosar reclamanta a contestat şi adresa din 15 mai 2007.

În drept şi-a întemeiat cererea pe art. 969 C. civ. şi art. 17 şi 19 din contractul de gestionare nr. 792/314/399/I.C. din 30 noiembrie 2000 şi contractul de gestionare nr. 790/314/379/I.C din 30 noiembrie 2000 şi Legea nr. 407/2006.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 3288 din 13 decembrie 2007, Tribunalul Suceava şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 3374 din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.P.S. „C. " Bucureşti, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

- în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a făcut dovada parcurgerii în termen a procedurii prealabile, cu înscrisul înregistrat la pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. 55922 din 31 mai 2007, în condiţiile în care a fost încunoştinţată de rezilierea contractelor prin adresa din 22 mai 2007;

- pe fondul cauzei s-a constatat că ambele contracte în discuţie cuprind clauze standard aprobate prin ordin al ministrului şi anume: 1) clauza rezilierii de către administrator operează de plin drept în anumite cazuri limitativ prevăzute în ordin; 2) obligaţia gestionarului de a asigura anual, pe bază de documente cantităţi minime de hrană complementară, care previn producerea de pierderi la principalele specii de vânat; 3) obligaţia gestionarului de a practica vânătoarea sau orice activitate care are ca scop dobândirea vânatului şi să asigure prin măsurile luate realizarea şi menţinerea efectivelor la nivel optim; 4) obligaţia gestionarului de a completa, transmite şi a ţine la zi la termenele fixate evidenţele statistice;

- în acest context s-a reţinut că deşi cele două contracte conţin doar pacte comisorii de gradul 3, se constată că o parte din obligaţiile încălcate de reclamantă, prin natura lor, nu puteau fi îndeplinite decât într-un termen determinat, astfel că, în privinţa lor, reclamanta este de drept pusă în întârziere;

- în ceea ce priveşte obligaţia de a asigura hrana complementară vânatului s-a relevat că aceste cantităţi de hrană se găsesc înregistrate în contabilitate numai valoric, fără a fi înregistrate şi cantitativ, consumurile negăsindu-se înregistrate în fişele de magazie, iar ieşirile nu sunt făcute în baza unor bonuri de consum; actele de vânzare-cumpărare a hranei complementare sunt semnate de către paznicii de vânătoare, neavând viza directorului asociaţiei şi nu sunt ştampilate; registrul de corespondenţă curentă a asociaţiei nu cuprinde procesele-verbale de amplasare a hranei complementare, pe zile şi cantităţi, întocmite de paznicii de vânătoare; notele de constatare depuse de reclamantă în susţinerea pretenţiilor denotă un caracter superficial al controalelor ce au stat la baza întocmirii acestora, impunându-se înlăturarea lor;

- celelalte înscrisuri depuse de către reclamantă nu au aptitudinea de a dovedi existenţa unei situaţii contrare celei relevate prin nota de constatare din 13 aprilie 2007, iar lipsa fişelor de magazie şi a bonurilor de consum face imposibil de explicat unde au fost depozitate cantităţile de furaje care au fost achiziţionate în perioada mai - septembrie 2006, având în vedere că administrarea hranei se efectuează în perioada noiembrie - martie;

- probele solicitate de reclamantă nu au dovedit netemeinicia celorlalte nereguli (care se circumscriu obligaţiilor menţionate anterior la pct.3 şi 4 constatate prin nota din 13 aprilie 2007, ele vizând exclusiv modul în care s-a asigurat hrana complementară necesară vânatului în sezonul rece, probe vădit neutile cauzei, în raport de cele reliefate anterior.

A concluzionat prima instanţă că în mod corect a apreciat pârâtul I.T.R.S.V. Suceava că reclamanta A.V.P.S. „C." Bucureşti şi-a încălcat obligaţiile asumate prin contractele de gestionare nr. 790 şi 792 şi a făcut aplicarea rezilierii, conform pactului comisoriu inserat în cele două contracte, iar actul administrativ nr. 283779/MG din 15 mai 2007 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este legal şi temeinic, fiind emis în executarea competenţelor acestui pârât de organ ierarhic superior primului pârât.

Împotriva sentinţei civile nr. 3374 din 3 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A.V.P.S. „V." Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Recurenta reclamantă a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond reţinând în mod greşit că nu a fost îndeplinită obligaţia de a asigura hrana complementară vânatului, aşa cum prevăd clauzele contractului. Prima instanţă, s-a arătat, trebuia să ia în considerare actele care au fost depuse la dosar (contract de vânzare-cumpărare, procesele-verbale de punere a hranei în teren, etc.) şi din care rezultă că asociaţia reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia de a introduce în teren hrana corespunzătoare. Mai mult, s-a precizat de către recurentă că obligaţia gestionarului fondului de a asigura anual cantităţile de hrană complementară se face pentru a preveni producerea unor pierderi la principalele specii de vânat (cerb, căprior) şi că în anul următor vânatul nu a avut nici un fel de pierdere, întrucât cota de recoltă nu a scăzut ci din contră s-a mărit. Acest lucru înseamnă că efectivul de vânat nu numai că nu a avut de suferit în anul respectiv ci dimpotrivă datorită introducerii în teren a furajelor corespunzătoare şi a protejării efectivul de vânat s-a suplimentat, iar un asemenea rezultat nu se putea produce dacă în teren nu s-ar fi introdus mâncarea corespunzătoare. În realitate, cantităţile necesare de hrană au fost introduse, chiar dacă din punct de vedere contabil actele au anumite deficienţe.

Recursul este nefondat.

Între reclamanta A.V.P.S. „C." Bucureşti, pe de o parte şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, prin Direcţia de Vânătoare şi Salmonicultură şi Oficiul Cinegetic Teritorial Bucureşti, pe de altă parte, s-a încheiat la data de 30 noiembrie 2000 contractul nr. 790 de gestionare a fondului de vânătoare denumit nr. 10 D., judeţul Suceava şi contractul nr. 792 de gestionare a fondului de vânătoare denumit nr. 19 G., judeţul Neamţ. Clauzele iniţiale ale celor două contracte de gestionare a fondului de vânătoare au fost modificate, ulterior, prin acte adiţionale.

Prin raportul din 3 mai 2007 privind controlul efectuat de Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la A.V.P.S. „C." Bucureşti în perioada 11-13 aprilie 2007, aprobat de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, s-au constatat, pe baza datelor şi concluziilor din nota de constatare din 13 aprilie 2007, următoarele: nu s-au respectat de către reclamantă reglementările şi instrucţiunile în vigoare privind evaluarea efectivelor principalelor specii de vânat ce populează fondurile de vânătoare gestionate de asociaţie, prevăzute în instrucţiunile tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat şi de calculare a propunerilor de cote de extras aprobate prin Decizia secretarului de stat din cadrul Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului nr. 10152 din 11 septembrie 1995 (printre altele, pe fondurile de vânătoare nr. 19 G. şi nr. 10 D.); fişele fondurilor de vânătoare şi evidenţele statistice din acestea nu au fost completate corespunzător (la toate cele opt fonduri de vânătoare gestionate de recurentă); nu a fost asigurată de către recurentă, pe bază de documente, conform prevederilor contractuale, hrana complementară necesară vânatului în sezonul rece pe cinci din cele opt fonduri de vânătoare gestionate (printre care fondurile de vânătoare nr. 19 G. şi nr. 10 D.); nu a fost ţinută, pe fişe de magazie cu regim special, evidenţa documentelor cu regim special şi a crotaliilor înseriate. Prin actul de control s-a reţinut, pe temeiul acestor constatări, încălcarea de către reclamanta recurentă a prevederilor art. 7 alin. (7), (10) şi (17) şi art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 126/2004 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea modelului de contract-cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare specifice fiecărei categorii de gestionari prevăzute de Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, republicată şi s-a propus, printre altele, rezilierea de către I.T.R.S.V. Neamţ şi Suceava a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 19 G. şi respectiv, nr. 10 D.

Cu adresa din 15 mai 2007 Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea şi Suceava să procedeze la rezilierea de drept a contractelor fondurilor de vânătoare nr. 19 G. din judeţul Neamţ, nr. 10 D. din judeţul Suceava, nr. 6 P. din judeţul Mehedinţi, nr. 10 M. din judeţul Dolj, nr. 15 P. din judeţul Teleorman, gestionate de A.V.P.S. „C." Bucureşti, aflate în raza de activitate a acestor inspectorate. În executarea acestei adrese, I.T.R.S.V. Suceava a comunicat reclamantei recurente, cu adresa din 22 mai 2007, rezilierea contractelor nr. 792 şi nr. 790 de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 19 denumit G. din judeţul Neamţ şi respectiv, nr. 10 denumit D. judeţul Suceava.

Potrivit art. 7 alin. (7) din contractul-cadru de gestionare a fondului de vânătoare ce constituie anexa nr. 1 la Ordinul nr. 126 din 18 februarie 2004 al Ministrului Agriculturii, Pădurii, Apelor şi Mediului pentru aprobarea modelului de contract cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare specifice fiecărei categorii de gestionari prevăzute de Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, republicată, gestionarul avea obligaţia de a asigura anual, pe bază de documente, următoarele cantităţi minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi la principalele specii de vânat astfel: a) furaje fibroase (fân, lucerna, frunzare): câte 75 kg pentru fiecare exemplar de cerb comun sau cerb lopătar, câte 25 kg pentru fiecare căprior şi câte 1,5 kg pentru fiecare iepure; b) furaje concentrate (cereale, seminţe şi fructe, furaje combinate, etc.) sau suculente: pentru fiecare exemplar de cerb comun şi cerb lopătar câte 25 kg, pentru fiecare mistreţ câte 60 kg şi pentru fazan şi potârniche câte 6 kg; c) suculente, în aceleaşi cantităţi ca la furajele concentrate prevăzute la lit. b). Gestionarul fondului de vânătoare mai avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (10) şi alin. (17) din contractul - cadru de gestionare a fondului de vânătoare aprobat prin Ordinul nr. 126/2004 al Ministrului Agriculturii, Pădurii, Apelor şi Mediului, de a asigura şi de a organiza evaluarea efectivelor de vânat ori de câte ori era necesar în cursul anului, conform reglementărilor emise de administrator, respectiv să completeze, să transmită la termenele fixate şi să ţină la zi evidenţele statistice prevăzute de sistemul informaţional, ca de exemplu: fişa fondului de vânătoare sau alte informaţii în legătură cu acest fond de vânătoare solicitate de administrator.

Rezilierea de drept a contractului de gestionare a fondului de vânătoare, la iniţiativa administratorului, se realizează, printre altele, potrivit prescripţiilor art. 17 lit. b) din contractul - cadru de gestionare a fondului de vânătoare ce constituie anexa nr. 1 la Ordinul nr. 126 din 18 februarie 2004 al Ministrului Agriculturii, Pădurii, Apelor şi Mediului, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care „gestionarul nu şi-a îndeplinit oricare dintre obligaţiile contractuale în termenele prevăzute".

În cauză s-a probat, prin nota de constatare din 13 aprilie 2007 încheiată de consilieri din cadrul Direcţiei Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi prin înscrisurile ataşate acesteia, care a stat la baza întocmirii raportului din 3 mai 2007 şi a adresei din 15 mai 2007, ambele emise de aceeaşi structură din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, că reclamanta, cât priveşte gestionarea fondului de vânătoare nr. 19 G. judeţul Neamţ şi a fondului de vânătoare nr. 10 D. judeţul Suceava: nu a respectat reglementările şi instrucţiunile în vigoare privind evaluarea efectivelor principalelor specii de vânat ce populează fondurile de vânătoare gestionate de asociaţie, prevăzute în Instrucţiunile tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat şi de calculare a propunerilor de cote de extras aprobate prin Decizia secretarului de stat din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 10152 din 11 septembrie 1995; nu a completat în mod corespunzător evidenţele statistice referitoare la gestionarea celor două fonduri de vânătoare; nu a asigurat, pe bază de documente, hrana complementară necesară a se administra vânatului în sezonul rece 2006-2007. În aceste condiţii, în mod legal şi întemeiat, reţinându-se încălcarea de către recurenta reclamantă a prevederilor art. 7 alin. (7), alin. (10) şi alin. (17) şi art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 126/2004 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea modelului de contract-cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare specifice fiecărei categorii de gestionari prevăzute de Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, republicată, s-a procedat de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava (prin adresa din 22 mai 2007), pe baza dispoziţiilor art. 17 lit. b) din contractul - cadru reprezentând anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale menţionat şi în temeiul adresei din 15 mai 2007 a Direcţiei Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la rezilierea contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 19 G. judeţul Neamţ şi nr. 10 D. judeţul Suceava.

Cât priveşte neregularitatea constând în neasigurarea hranei complementare necesară a fi administrată vânatului în anotimpul rece din sezonul de vânătoare 2006-2007, s-a probat nu numai că hrana a fost asigurată în cantităţi insuficiente raportat la necesar, dar şi că hrana complementară asigurată a fost înregistrată în contabilitate numai valoric nu cantitativ (cantităţile nu au fost înregistrate în contabilitate, iar ieşirile nu au fost făcute pe bază de bonuri de consum). Celelalte înscrisuri de care s-a prevalat recurenta nu pot fi luate în considerare, în condiţiile în care aceste documente (acte de vânzare-cumpărare, acte de donaţie, procese-verbale de recoltare) nu au fost înregistrate în registrul de corespondenţă curentă al asociaţiei şi nici în balanţa contabilă lunară. Împrejurarea relevată de recurentă, în sensul că rezultă în mod logic din faptul că efectivul de vânat s-a mărit în anul 2007 concluzia că administrarea hranei complementare s-a realizat în cantitatea necesară nu poate fi reţinută, obligaţia gestionarului fondului de vânătoare prevăzută de art. 7 alin. (7) din contractul-cadru de gestionare având un caracter preventiv, nefiind condiţionată de evoluţia ulterioară a situaţiei efectivului de vânat.

În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.V.P.S. „C." Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3374 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.V.P.S. „C." Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3374 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1266/2010. Contencios