ICCJ. Decizia nr. 1473/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1473/2010
Dosar nr. 9711/1/200.
Şedinţa publică din 16 martie 201.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 2038 din 19 noiembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de V.A.V., judecător - vicepreşedinte al Judecătoriei Buftea, prin care solicita, în principal, recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel şi, în subsidiar, rectificarea Hotărârii nr. 515/2009 a Secţiei pentru judecători, în sensul recunoaşterii şi menţinerii gradului profesional de judecător de curte de apel.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din datele existente la nivelul direcţiei de specialitate a C.S.M. rezultă că petentul a fost delegat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în perioada 13 noiembrie 2000-13 ianuarie 2001, ulterior, începând cu data de 01 februarie 2002, fiind delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, la data de 01 februarie 2004, procuror-şef la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, la data de 01 decembrie 2004, petentul a fost numit procuror-şef al Biroului Teritorial Bucureşti din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism iar prin Hotărârea nr. 638/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost numit în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti.
Din datele mai sus-menţionate, reţine Plenul C.S.M., nu rezultă că petentul ar fi promovat în funcţia de procuror cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plenul apreciază că petentul, în calitate de procuror numit în cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a dobândit gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Mai reţine Plenul că numirea în cadrul acestor structuri specializate conferă procurorului dreptul de a funcţiona, de a îndeplini atribuţiile şi de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru respectiva funcţie, nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar faptul că procurorul a beneficiat de coeficientul de multiplicare corespunzător procurorilor din cadrul acestui parchet, în virtutea prevederilor legale ce reglementează salarizarea acestora, nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător.
Dobândirea acestui grad profesional doar prin numirea în cadrul acestor structuri, arată Plenul C.S.M., ar crea o situaţie dezavantajoasă, chiar discriminatorie, în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să participe la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi să fie declaraţi admişi în condiţiile prevăzute de lege şi de regulament.
De asemenea, se arată în motivarea hotărârii recurate, în condiţiile în care V.A.V. nu a dobândit gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se apreciază ca fiind corecte menţiunile din Hotărârea nr. 638/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător, precum şi din Hotărârea nr. 512/2009 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care petentul a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Buftea, în sensul că are grad profesional de judecător de tribunal.
Pentru acelaşi considerent, Plenul a constatat că în situaţia de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor şi parchetelor, având în vedere şi interpretarea dată de Plen în şedinţa din data de 19 octombrie 2006, în sensul că procurorilor care au solicitat grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la numirea în funcţia de judecător, li se recunoaşte gradul profesional de judecător de curte de apel.
În ceea ce priveşte solicitarea petentului, referitoare la drepturile salariale, subsidiară recunoaşterii gradului profesional de judecător de curte de apel, Plenul reţine că nu are competenţa de a se pronunţa, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 27/2006, cu modificările ulterioare, indemnizaţiile de încadrare brute lunare şi celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc de ministrul justiţiei.
Împotriva Hotărârii nr. 2038 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a formulat recurs V.A.V., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
În motivarea cererii de recurs, recurentul V.A.V. a arătat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a abordat problema de fond şi anume aceea că a dobândit gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin efectul Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 508/2004 şi s-ar fi impus rectificarea Hotărârii nr. 512/2009 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Se arată că recurentul nu a solicitat „recunoaşterea" gradului profesional ci să se constate că l-a dobândit în condiţiile legii, cu motivarea că nu a funcţionat în urma susţinerii unui concurs pe o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Arată recurentul că a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură în cadrul căreia a fost numit în condiţiile art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004, care nu prevedea susţinerea unui concurs pentru ocuparea unei funcţii de execuţie sau conducere la acest nivel, numirea făcându-se prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog.
A mai arătat recurentul că ulterior prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, art. 40 alin. (11) s-a prevăzut că la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii. Prin art. 40 alin. (4) se introduce ca şi condiţie de numire la D.I.I.C.O.T., admiterea procurorului în urma susţinerii unui interviu.
Însă, numirea sa prin transfer, urmare a reorganizării Secţiei, a reprezentat practic o excepţie de la regula promovării în funcţie de execuţie, prevăzută de lege.
Dacă nu a dobândit gradul profesional deşi a fost numit în cadrul unei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , se pune problema legitimităţii exercitării funcţiei respective, cu suspiciuni asupra legalităţii actelor procedurale încheiate în aceste condiţii.
- Consideră că procedura numirii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este genul celei din Legea nr. 303/2004 - art. 52 alin. (4) - privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , procedură de asemenea derogatorie de la procedurile ordinare de promovare pe funcţii de execuţie care presupun susţinerea unui examen.
Se arată că prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 248 din 30 noiembrie 2004 recurentul a fost transferat în funcţia de şef birou la structura teritorială a D.I.I.C.O.T. a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Ori, în aceste condiţii în mod greşit s-a stipulat în hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii că recurentul este numit din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, neexistând nici o dispoziţie a Consiliului Superior al Magistraturii care să prevadă încetarea exercitării funcţiei de procuror la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 429/C din 6 februarie 2007 – recurentul a beneficiat de îndemnizaţie de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare acordat judecătorului de Curte de apel, menţiuni cuprinse şi în cartea de muncă. În urma transferului recurentului la Judecătoria Buftea, Ministerul Justiţiei a emis un nou ordin pentru acordarea unei îndemnizaţii şi a unui coeficient de multiplicare corespunzătoare gradului de tribunal.
De asemenea a mai arătat recurentul că recunoaşterea gradului profesional echivalent cu cel al judecătorului de Curte de Apel îi creează prejudicii materiale prin scăderea salariului fără culpa sa şi îl discriminează faţă de colegii din ţară aflaţi în situaţii similare şi faţă de care practica unitară este în sensul admiterii recursului.
În ceea ce priveşte solicitările recurentului privind drepturile salariale, în fapt această solicitare nu există, recurentul făcând doar referire la datele contradictorii înscrise în cartea sa de muncă.
În drept cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază intimatul că respingând cererea recurentului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a interpretat corect şi a făcut distincţia cuvenită între noţiunile de „numire" şi „promovare" - legea prevăzând condiţii şi proceduri diferite pentru cele două instituţii.
Analizând cererea de recurs de faţă, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Se reţine că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2038 din 19 noiembrie 2009, s-a respins cererea formulată de petentul V.A.V. prin care acesta solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător curţii de apel, în urma numirii şi funcţionării efective ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. şi ulterior a numirii ca judecător la Tribunalul Bucureşti, precum şi cererea de rectificare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 515 din 9 iulie 2009.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs se reţine că în conformitate cu prevederile dispoziţiilor Legii nr. 508/2004, recurentul a fost numit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - în perioada 13 noiembrie 2000 – 13 ianuarie 2001.
Din examinarea dispoziţiilor legale succesive privitoare la organizarea şi funcţionarea D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., Înalta Curte apreciază că numirea recurentului în această structură nu duce la dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Promovarea în funcţii superioare de execuţie se putea şi se poate realiza atât în condiţiile Legii nr. 92/1992,modificată şi completată prin OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 cât şi în prezent conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 numai prin examen/concurs – cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege referitoare la vechime, evaluare profesională, inexistenţa sancţiunilor disciplinare , locuri vacante.
Dispoziţiile art. 30 din OUG nr. 43/2002 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004 stabilesc în mod expres că dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi ale Legilor nr. 303/2004, 304/2004 şi nr. 3177/2004 se aplică în mod corespunzător D.I.I.C.O.T.
Dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurilor speciale a procurorilor la aceste structuri specializate, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
Referitor la susţinerea că dobândirea gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - s-a realizat prin efectul legii, se constată că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu trebuie confundată cu o promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, existând proceduri speciale distincte prevăzute - norme de excepţie, ce trebuiesc interpretate restrictiv [art. 8 alin. (2) şi art. 9 din OUG nr. 43/2002, art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004, art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004, art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004], acestea sunt distincte de promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [atât sub imperiul Legii nr. 92/1992 republicată şi modificată precum şi art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004]
În considerarea acestui fapt numirea la care se referă dispoziţiile Legii nr. 304/2004 nu poate fi echivalată cu promovarea în funcţii de execuţie şi respectiv dobândirea gradului profesional.
Numirea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă procurorului dreptul de a funcţiona la aceste structuri specializate, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acestora şi de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru aceste funcţii, însă nu şi gradul corespunzător. Menţiunile în cartea de muncă în acest sens sunt îndreptăţite.
O asemenea situaţie în care un procuror cu grad profesional de parchet de tribunal (cazul recurentului) ar dobândi gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar prin procedura specială de numire la Direcţia Naţională Anticorupţie sau D.I.I.C.O.T. - ar crea o situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi colegi procurori care trebuie să susţină examen /concurs pentru promovarea la parchetele superioare. Oricum, D.I.I.C.O.T. şi Direcţia Naţională Anticorupţie, au o structură de organizare şi stat de funcţii şi de personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, art. 80 alin. (2) - Legea nr. 304/2004].
Având în vedere că recurentul V.A.V. nu a dobândit gradul profesional de procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că în mod corect intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a soluţionat şi capătul de cerere privind rectificarea Hotărârii Consiliul Superior al Magistraturii nr. 512/2009 a Secţiei pentru Judecători.
În ceea ce priveşte practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul admiterii recursului şi recunoaşterii procurorilor detaşaţi la structurile Direcţia Naţională Anticorupţie şi D.I.I.C.O.T. a gradului profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că dimpotrivă această practică s-a reorientat în sensul respingerii acestor recursuri ca nefondate.
Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că nu sunt motive care să determine modificarea sau casarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.A.V. împotriva Hotărârii nr. 2038 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1548/2010. Contencios → |
|---|
