ICCJ. Decizia nr. 1548/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1548/2010
Dosar nr. 8567/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabil, a solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare şi sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% retroactiv de la 1 august 2005 până la încetarea raporturilor de serviciu, sumă actualizată cu indicele de inflaţie pană la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că are calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii pârâte şi, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din „suplimentul postului" [lit. c)] şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare - lit. d)".
Se arată că în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la aceste categorii de sporuri, pentru perioada 2004- 2006.
Reclamanta mai arată că suspendarea drepturilor privind aceste categorii de sporuri este neconstituţională şi nelegală în raport de art. 38, art. 39 şi art. 156 C. muncii, precum şi potrivit art. 53 alin. (1) şi (2) şi art. 16 din Constituţie României.
pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia tardivităţii formulării acţiunii pentru drepturile solicitate pentru perioada 1 ianuarie 2004 -1 august 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1999 din 13 mai 2009, a respins excepţia prescripţiei invocate de pârât şi, pe cale de consecinţă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârât, că este neîntemeiată deoarece până la 31 decembrie 2006 a operat suspendarea plăţii acestor drepturi, conform OUG nr. 92/2004 şi prin urmare dreptul reclamantei de a pretinde aceste drepturi la 20 noiembrie 2008 nu este prescris.
Pe fond, instanţa a reţinut că suplimentul postului şi treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toţi funcţionarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situaţia în care, în urma transferului, promovării, ori a altor situaţii de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcţionarului public trebuie să i se asigure o creştere salarială.
Conchizând, instanţa a arătat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să îi plătească sub forma unor sporuri permanente suplimente salariale reglementate pentru anumite situaţii, este nelegală şi netemeinică.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta M.F.
Recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
1) Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, susţine recurenta, instanţa de fond face confuzie între salariul de bază şi sporuri, printre care şi suplimentul postului şi al treptei de salarizare, întrucât, aşa cum sunt reglementate de Legea nr. 188/1999, suplimentul postului şi cel al treptei de salarizare reprezintă sporuri cu caracter permanent, ce se cuvin tuturor categoriilor de funcţionari publici, atât de execuţie cât şi de conducere.
S-a mai susţinut că aşa-numitele sporuri din diversele acte normative la care instanţa face referire, sunt, în realitate, componente ale salariului de bază sau chiar salariul de bază şi nicidecum sporuri sau suplimente. În nici unul din cazurile prevăzute de art. 13 din OUG nr. 92/2004 şi art. 9 din OUG nr. 92/2004, art. 6 din OG nr. 2/2006 şi art. 6 din OG nr. 6/2007, la care face trimitere instanţa de judecată nu se poate interpreta ca fiind vorba de acordarea suplimentului postului sau treptei de salarizare.
Recurenta arată, printr-o altă critică, că suspendarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în perioada 1 aprilie 2004 – 31 decembrie 2006, în temeiul art. 501 din Legea nr. 164/2004, nu a mai fost menţinută pentru anii 2007 – 2008, însă, pârâta nu i-a achitat aceste drepturi pe motiv că legiuitorul nu a reglementat cuantumul acestor suplimente.
Suspendarea, apreciază recurenta, contravine prevederilor art. 41 şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul la sporurile solicitate constituie un drept fundamental, un drept de remunerare a muncii şi, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.
Aceste norme de suspendare, contravin şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 15 alin. (2) deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
În fine, recurenta a mai susţinut şi faptul că stabilirea fiecărui supliment în cuantum de 25% este o creaţie a jurisprudenţei, prin raportare la alte sporuri sau suplimente de aceeaşi natură, creaţie, menită să asigure echilibrul dintre stat şi individ, precum echitatea.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Referitor la excepţia invocată de pârât în baza art. 137 C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât aşa cum s-a arătat, până la data de 31 decembrie 2006 a operat suspendarea plăţii acestor drepturi conform OUG nr. 92/2004, astfel că, dreptul de a pretinde plata acestor drepturi la 20 noiembrie 2009 nu este prescris.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinţei civile nr. 1999 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1556/2010. Contencios → |
|---|
