ICCJ. Decizia nr. 153/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 153/2010
Dosar nr. 46376/3/2008
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia primei instanţe. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 1800 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.I.A., prin care a solicitat să se constate că acesta din urmă a avut calitatea de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, din analiza înscrisurilor invocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că pârâtul a fost recrutat la data de 21 octombrie 1985 pentru cunoaşterea intenţiilor şi preocupărilor, precum şi pentru prevenirea acţiunilor ostile ale unor elemente suspecte de evaziune sau protestatare din oraşul Câmpia Turzii, la aceeaşi dată acesta semnând şi un angajament olograf în acest sens. Pârâtului i-a fost atribuit numele conspirativ „C."
Instanţa de fond, invocând prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a arătat că, potrivit acestora, colaboratorul Securităţii este definit ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului".
Or, apreciază prima instanţă, din conţinutul înscrisurilor analizate nu se poate retine întrunirea cumulativa a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în accepţiunea data de legiuitor. Notele informative furnizate de pârât nu denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist cu consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Instanţa de fond a mai reţinut că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii nu se face de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii, ci prin verificarea concomitentă a întrunirii condiţiei legale relativ la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, or cu referire la documentele propuse cu titlu probatoriu în vederea constatării calităţii de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului, s-a apreciat că acestea nu fac parte din categoria înscrisurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, în nota referitoare la „nemulţumirile generale ce există în oraşul Câmpia Turzii", olografă, semnată cu numele conspirativ, pârâtul a relatat despre împrejurarea că populaţia vorbeşte despre lipsuri alimentare, programul „scurt şi sărac de televiziune", lipsa anumitor produse din magazine. Or, după cum reţine prima instanţă, din analiza acestei note nu se poate concluziona că această informaţie se referă la „activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist" şi nici nu se poate stabili modul în care prin această informaţie pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
De altfel, apreciază instanţa de fond, informaţia nici nu se referă la persoane determinate, ci la „populaţie", chiar reclamantul menţionând în cuprinsul cererii de chemare în judecată că sursa nu cunoştea numele celor despre care relata.
Nici notele referitoare la cei trei vecini semnalaţi cu intenţia de a părăsi ţara nu au fost considerate de către prima instanţă ca îndeplinind cerinţele textului art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinându-se în acest sens că pârâtul, elev în ultimul an de liceu, „recunoaşte" că a asistat la unele discuţii ale vecinilor săi care intenţionau să fugă din ţară, însă această declaraţie a fost dată după ce grupul a fost prins şi cercetat de organele miliţiei.
Astfel instanţa de fond a reţinut că informaţiile furnizate de pârât se refereau la un fapt obiectiv, precum fuga din ţară a unor vecini, fapte cercetate Ia acel moment de autorităţile statului, între care şi Securitatea, iar notele semnate de către pârât au caracterul unor declaraţii luate cu ocazia investigaţiilor, nefiind de natura a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale.
În fine, în considerentele sentinţei atacate, s-a mai reţinut că informaţiile furnizate ulterior de către pârât cu referire la aceste persoane au vizat împrejurări privind locul unde aceştia muncesc, menţionând expres că „nu cunoaşte persoane care să aibă intenţii de a fugi din ţară sau de a comite alte fapte infracţionale" (nota din 6 martie 1989) semnificativă fiind şi nota-raport privind analiza persoanei de sprijin „C.", întocmită la data de 12 iulie 1989, prin care s-a concluzionat că materialele informative scrise de către pârât au o valoare operativă slabă.
2. Motivele de recurs
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S. care a solicitat, în temeiul art. 299 şi 3041 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii şi admiterea acţiunii în sensul constatării calităţii de colaborator al securităţii a numitului A.I.A.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul - reclamant a arătat următoarele:
- în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea considerând că pârâtul intimat nu ar fi denunţat regimul comunist, nesocotind astfel conţinutul celor două note informative vizând nemulţumirile exprimate de către mai multe persoane cu privire la lipsa de pe piaţă a alimentelor şi a altor produse de bază, ori cu privire la programul scurt şi sărac de televiziune;
- prevederea legală cuprinsă în art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, nu distinge după cum informaţiile referitoare la atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist se referă la atitudini individuale sau la discuţii purtate de un grup mai larg de persoane;
- legiuitorul nu cere dovedirea încălcării propriu-zise a unor drepturi fundamentale, ci a faptului că autorul denunţării a vizat îngrădirea acestor drepturi, cu alte cuvinte a conştientizat posibilele urmări pe care le puteau avea informaţiile sale;
- rezultă că pârâtul ştia că autorităţile vor încerca prin toate mijloacele să identifice pe autorii comentariilor ostile;
- nu se regăsesc în cauză cauzele de exonerare de la reţinerea calităţii de colaborator al securităţii pentru intimatul-pârât, opinia instanţei de fond în sensul că securitatea ar fi cunoscut deja informaţiile primite, mai ales cele cuprinse în cea de-a doua notă nefiind nici relevantă şi nici perfect adevărată;
- în fine, s-a arătat că legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de acte de colaborare, în sensul art. 2 lit. b) din actul normativ sus indicat, fiind de ajuns şi un singur astfel de act, astfel că se impunea admiterea acţiunii de fată.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că nu se impune casarea sau modificarea sentinţei.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reţinut şi de către prima instanţă prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Rezultă aşadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiţii legale referitoare la:
- acţiunile persoanei în cauză: furnizarea de informaţii sub orice formă;
- conţinutul informaţiilor: referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi scopul acestor informaţii: să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, consideră că informaţiile furnizate de intimat în cadrul notei scrise de acesta, respectiv, cele consemnate în nota informativă din 17 decembrie 1985 nu respectă condiţia legală cu privire la scopul informaţiilor, mai precis, nu se referă la activităţi potrivnice regimului totalitar comunist.
Prin respectiva notă se indicau, generic, nemulţumirile generale ale populaţiei oraşului referitoare la lipsurile de pe piaţă a unor alimente, or după cum corect a apreciat şi prima instanţă, o astfel de informare, prin conţinutul său nu dezvăluia o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reţine nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane determinate şi nici măcar „determinabile" dat fiind caracterul său de generalitate. Aşa fiind, nici măcar despre un grup de persoane nu poate fi vorba, cum eronat se susţine de recurent.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate şi ca atare nu pot fi primite nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant faţă de conţinutul declaraţiilor pârâtului intimat cu privire la discuţiile purtate de colegi ai săi, ce intenţionau să părăsească ţara, nemulţumiţi fiind de regimul comunist, întrucât după cum corect s-a reţinut şi de prima instanţă pârâtul -intimat, elev în ultimul an de liceu, a furnizat această declaraţie ulterior declanşării cercetărilor de către organele statului a grupului ce manifesta astfel de intenţii.
Aşa fiind nu se poate reţine că declaraţiile sau informările pârâtului ar fi fost date în scopul îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind întrunită nici cu privire la aceste note cerinţa expresă a textului de lege aplicabil în cauză, în sensul arătat.
În fine, Înalta Curte apreciază că nu lipsită de relevanţă în cauză, raportat la solicitarea reclamantului este şi împrejurarea că tocmai organele de securitate de la acea vreme au apreciat că cele 4 note informative primite de la pârâtul recrutat la momentul la care acesta era elev de liceu, au o valoare operativă slabă (fila 15 dosar fond - nota raport din 12 septembrie 1989).
Reţinând aşadar, raportat la conţinutul şi substanţa tuturor notelor examinate, că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele textului de lege incident pentru a se putea reţine calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind neîntemeiate pentru argumentele învederate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 1800 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 158/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
