ICCJ. Decizia nr. 144/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 144/2010
Dosar nr. 976/33/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 17 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanta T.M.V., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi M.M.F.P.S., şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009 emis de conducătorul acestei din urmă autorităţi pârâte, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond. Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de Guvernul României, respingând, ca atare, cererea de suspendare a O.U.G. nr. 37/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României în cererea având ca obiect suspendarea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009:
Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu doi pârâţi, fiecare dintre aceştia fiind emitentul unuia dintre cele doua acte a căror anulare se cere, calitatea procesuală a fiecăruia dintre pârâţi fiind determinată de faptul că este emitentul unuia dintre cele două acte contestate. În mod firesc, pârâtul Guvernul României are calitate procesuală în privinţa cererilor având ca obiect suspendarea şi mai apoi anularea O.U.G. nr. 37/2009, după cum, tot aşa, pârâtul M.M.F.P.S. are calitate procesuală în privinţa cererilor având ca obiect suspendarea şi, mai apoi, anularea Ordinului nr. 367 din 23 aprilie 2009.
Nimic din conţinutul cererii de chemare în judecată nu conduce la concluzia că reclamanta ar fi săvârşit vreo eroare în această privinţă, întrucât rezultă cu certitudine că cele două cereri sunt susţinute fiecare în contradictoriu cu cei doi pârâţi emitenţi ai celor două acte contestate.
Cererile de suspendare şi de anulare sunt susţinute separat în raport de fiecare emitent al actului contestat, astfel încât nu s-a creat nici o confuzie între persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii în privinţa cererii de suspendare.
În mod evident, reţine prima instanţă, nici unul dintre cei doi pârâţi nu ar avea calitate procesuală dacă s-ar cere prin două acţiuni distincte suspendarea şi mai apoi anularea celor două acte, în ipoteza în care nu ar fi fost chemaţi în judecată în litigiul în cere se discută legalitatea propriilor acte emise.
Or, se arată de către prima instanţă, o bună administrare a justiţiei impune judecarea împreună a celor două cereri, împrejurare ce a determinat o coparticipare procesuală pasivă a celor doi pârâţi, însă nu solidară, ci divizibilă, respectiv fiecare pentru actul adoptat. Sunt incidente dispoziţiile art. 47 teza finală C. proc. civ., cererile reclamantei având aceiaşi cauză, respectiv încetarea raportului de serviciu.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009, invocată de către pârâtul Guvernul României, prima instanţă a apreciat că este fondată, reţinând că actul contestat nu este un act administrativ, în sensul art. 2, alin. (1), lit. c), din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea de suspendare a Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009 emis de către conducătorul pârâtului M.M.F.P.S., prima instanţă a reţinut următoarele:
În condiţiile art. 14 la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat reprezintă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.
Or, arată prima instanţă, prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantei aparent din motive neimputabile şi în temeiul legii, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009.
Se arată în considerentele încheierii recurate că încetarea intempestivă a raportului de serviciu, cu atât mai mult pentru motive neimputabile funcţionarului public, numit anterior în funcţia publică de conducere pentru un anumit interval de timp determinat încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparenţă de nelegalitate în privinţa actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Această împrejurare, apreciază prima instanţă, creează în mod cert o pagubă iminentă funcţionarului public în cauză, atât de natură patrimonială, respectiv diminuarea indemnizaţiei ca urmare a schimbării unilaterale a poziţiei ierarhice şi anume din funcţie de conducere într-una de execuţie, cât şi nepatrimoniale.
Apărările vizând lipsa de obiect a cererii au fost respinse de prima instanţă ca neîntemeiate, reţinându-se că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantului, care trebuie să fie licită, posibilă şi determinată sau determinabilă. În speţă, reţine prima instanţă, reclamantul solicită anularea actelor administrative prin care a fost eliberat din funcţie, urmărind reintegrarea sa în funcţia deţinută, independent de funcţia pe care în prezent o exercită.
Împotriva acestei hotărârî, în termenul legal a declarat recurs pârâtul M.M.F.P.S., solicitând modificarea ei în sensul respingerii în întregime a cererii de suspendare formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului trebuia să constate inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de excepţie a suspendării actului administrativ contestat, întrucât, pe de o parte, prin emiterea acestuia au fost executate prevederile imperative ale O.U.G. nr. 37/2009, iar pe de altă parte, prin Ordinul nr. 662 din 22 mai 2009, emis anterior datei de la care s-au produs efectele ordinului contestat în prezenta cauză, raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, la cererea acesteia, în sensul mutării definitive pe o funcţie de execuţie.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral.
Pentru aceleaşi motive, suspendarea executării unui astfel de act poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, aşa cum prevede art. 15 din aceeaşi lege.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă necesitatea întrunirii cumulative a celor două condiţii - cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) - care, prin tonul lor restrictiv - recuperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat.
Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prim mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul juridic al Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a U.E.
În sensul acestor instrumente juridice, suspendarea poate fi acordată atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente în cauză, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi există argumente juridice valabile faţă de nelegalitatea acestuia.
Prin urmare, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport de circumstanţele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greşit reţinută.
Astfel, pretinsa încetare intempestivă a raportului de serviciu din motive aparent neimputabile, dar în temeiul legii, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 - în vigoare la data examinării cererii - nu poate fi circumscrisă unui caz bine justificat, în sensul acestei legi a contenciosului administrativ.
O atare circumscriere au putea fi realizată numai prin prisma evenimentelor legislative ulterioare care s-au concretizat în abrogarea respectivului act normativ, fără însă a putea influenţa soluţia ce se impune în cauză, în condiţiile în care, prin Ordinul nr. 662 din 22 mai 2009, raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, la cererea sa, în sensul mutării definitive într-o funcţie de execuţie şi nu s-a făcut dovada că ordinul respectiv a fost supus controlului de legalitate al instanţei specializate de contencios administrativ.
În raport cu această situaţie de fapt, nu poate fi reţinută nici iminenţa unei pagube care să fie dificil de reperat, evident fiind că, în ipoteza anulării actului contestat, reclamantei îi vor fi acordate despăgubirile băneşti aferente diferenţelor salariale dintre cele două funcţii în discuţie.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica, în parte, încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009, menţinând celelalte dispoziţii ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.M.F.P.S. împotriva Încheierii nr. 17 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 369 din 23 aprilie 2009, emis de pârâtul M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 145/2010. Contencios. Litigiu privind ajutorul... → |
|---|
