ICCJ. Decizia nr. 145/2010. Contencios. Litigiu privind ajutorul de stat(Legea nr. 143/1999). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 145/2010
Dosar nr. 6288/2/2008
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 122 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei şi SC C.U.P.D. SA, prin care solicita anularea parţială a Deciziei nr. 126 din 29 mai 2006 emisă de primul pârât.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citată cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA împotriva sentinţei nr. 122 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 144/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 147/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|