ICCJ. Decizia nr. 16/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 16/2010
Dosar nr. 1849/1/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 45/ CA din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.L.T. în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 212 din 25 ianuarie 2008 emisă de pârâtă privind soluţionarea contestaţiei nr. 184 din 18 decembrie 2007 şi, pe cale de consecinţă, a procesului verbal de control DCA nr. 189/22671 din 19 noiembrie 2007 întocmit de echipa de control din cadrul A.P.D.R.P., precum şi suspendarea actelor administrative atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit probatoriului administrat în cauză, lucrările efectuate în baza contractului de finanţare din 29 martie 2004, respectiv lucrările privitoare la adaosul de piatră spartă la drumurile amenajate prin proiect şi decontarea lor la capitolul "Diverse şi neprevăzute" nu au fost reale, prevederile contractuale nefiind respectate, iar suma de 48.242,42 lei nu se regăseşte materializată în conţinutul acestora, astfel că aceasta nu este eligibilă, aşa cum corect au constatat organele de control.
S-a mai reţinut că la data de 15 septembrie 2005, când a fost emisă DŞ nr. 4, prin care s-a hotărât reconstituirea stratului de piatră spartă şi anume suplimentarea cantităţilor de piatră spartă cu 1363,03 mc, aferentă străzilor nr. 1, 3, 5, 8, 16 şi 17 din localitatea Topalu, iar cheltuielile corespunzătoare să fie suportate din Cap. "Diverse şi Neprevăzute", lucrările pentru străzile respective erau deja realizate, astfel că în atare condiţii nu ar fi fost imposibil din punct de vedere tehnic să se aducă un aport suplimentar de piatră spartă la penultimul strat, fără distrugerea ultimului strat ce a fost finalizat anterior datei la care pretinde contestatoarea că a efectuat lucrarea a cărei plată o solicită nejustificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.L.T., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin motivele invocate susţinându-se că prima instanţă nu a manifestat un rol activ în soluţionarea cauzei, respingând în mod nejustificat solicitarea de administrare a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probă care ar fi putut lămuri aspectul legat de efectuarea unor lucrări suplimentare al căror deviz a constituit obiect al constatărilor organelor de control.
A mai opinat recurentul că solicitarea unei atare probe a fost determinată de împrejurarea că organele de control nu puteau, în lipsa unei pregătiri de specialitate, să constate că o serie de lucrări nu au fost executate în realitate, deşi au fost plătite de beneficiar, tot prin intermediul unei expertize fiind posibilă stabilirea necesităţii executării unor lucrări suplimentare.
S-a mai susţinut că instanţa fondului a apreciat în mod greşit că în speţă nu se regăseşte niciuna din situaţiile limitativ prevăzute de art. 8 pct. 5.3 din HG nr. 119/2002 ce enumeră categoriile de cheltuieli care se pot acoperii din capitolul "Cheltuieli diverse şi neprevăzute".
Totodată, instanţa nu a analizat întregul material probator aflat la dosarul cauzei, reţinând că suplimentarea stratului de piatră spartă, ca operaţiune premergătoare aplicării stratului de macadam, nu s-a realizat în fapt.
Apreciază recurentul că edificatoare în acest sens sunt Nota de Constatare încheiată la data de 1 februarie 2005 de SC A. SRL, proiectantul lucrării, D.Ş. nr. 4 din 15 septembrie 2005, Procesul Verbal încheiat la 30 iulie 2007 cu prilejul verificării structurii drumurilor ce au făcut obiectul contractului, precum şi constatările din Procesul Verbal de control al calităţii lucrărilor încheiat la 29 septembrie 2005 de I.C.J.C.
Sesizată astfel cu soluţionarea unui recurs împotriva unei Hotărâri pronunţată de o instanţă de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele dosarului, în raport cu prevederea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din acelaşi act normativ, urmare a încălcării normelor imperative ce reglementează competenţa materială a instanţelor, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin Procesul Verbal de control încheiat la data de 5 noiembrie 2007, menţinut prin Decizia atacată, pârâta a dispus, în baza prevederilor OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare utilizate necorespunzător, restituirea de către reclamant a sumei de 48.242,34 lei.
Întrucât acest act normativ nu conţine norme de competenţă materială speciale, competenţa de soluţionare a litigiilor privind obligaţiile financiare stabilite de A.P.D.R.p. este cea reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În cauză nu sunt incidente prevederile tezei a II-a a textului ce stabilesc competenţa curţilor de apel pentru soluţionarea litigiilor privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale.
În raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele prevăzute de C. proCod Fiscal
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare, fiind aplicabile în materie de competenţă prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, acţiunea având ca obiect anularea unei decizii emisă de pârâtă în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ determinate de valoarea creanţei bugetare.
Întrucât în cauză, valoarea debitului este sub 500.000 lei, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine tribunalului Constanţa.
Ca urmare, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa ce a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material şi va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa.
În raport de soluţia dată cauzei, Curtea nu va analiza şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.L.T., împotriva sentinţei nr. 45/ CA din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1600/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
