ICCJ. Decizia nr. 1601/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1601/2010
Dosar nr. 3368/2/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2.457 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, în termen de două luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel admiţând excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de daune morale, a anulat în consecinţă acest capăt de cerere.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că la data de 7 ianuarie 2009, reclamantul s-a adresat secţiei consulare a ambasadei Românei la Chişinău cu o cerere prin care solicită să fie invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, solicitare la care neprimind răspuns, la data de 9 februarie 2009, s-a adresat pârâtului M.A.E., care prin adresa din 29 ianuarie 2009, M.A.E. – D.G.A.C. i-a comunicat reclamantului că întrucât există un număr foarte mare de solicitări, iar ambasada dispune de spaţii limitate pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, efectuarea unor programări este o necesitate obiectivă, urmând ca în momentul în care cererea sa va intra în faza de procesare, ambasada să îi trimită invitaţie pentru a se prezenta în vederea depunerii documentelor.
Instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, nu se reglementează o procedură a programării petiţiilor pentru depunerea cererilor şi documentelor necesare, iar dificultăţile organizatorice pe care la reclamă pârâtul nu sunt imputabile reclamantului nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
Reţinând faptul că deşi legea cetăţeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile referitoare la redobândirea cetăţeniei române, ci doar faptul că acestea vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie, instanţa a apreciat că termenul de şase luni, calculat de la data depunerii primei cereri şi până la momentul soluţionării acţiunii, are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul susţine că în mod greşit prima instanţă a reţinut că „amânarea stabilirii datei la care reclamantul va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţenei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul susţine apoi, că la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locaţii a secţiei consulare a ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Consideră recurentul, că nu a fost indicat un temei legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul activităţii M.A.E. a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezelor cuprinse în definiţia legală a acestui termen juridic.
„Termenul rezonabil" de soluţionare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata.
Recurentul mai menţionează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O. dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Pe de altă parte, instanţa nu avea nici un temei legal pentru a obliga M.A.E. să primească cererile reclamanţilor .. în termen de două luni, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispoziţiilor normative scrise) şi este inacceptabil ca instanţa română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon.
Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Recurentul susţine apoi, că având în vedere că legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăşi 30.000 de persoane, şi cum în baza de date a secţiei consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţenei, criteriul cronologic de programare, fixat deja în practica M.A.E. a dobândit un deplin suport legal, şi mai mult, are un caracter obligatoriu atât faţă de autoritatea solicitată, cât şi faţă de petenţi.
În ceea ce priveşte eforturile M.A.E. de a găsi soluţii de „lege ferenda", recurentul menţionează că s-a aprobat în Camera Deputaţilor, urmând a fi publicat după promulgare, un proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 36/2009, ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, astfel încât nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la secţia consulară a ambasadei României la Chişinău, în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport cu materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Aşa cum, corect, a reţinut şi instanţa de fond, intimatul-reclamant s-a adresat în mai multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programat la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar cererile acestuia nu au fost soluţionate de către autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ organizatoric.
Ne aflăm aşadar, în ipoteza „nesoluţionării în termenul legal a unei cereri", prevăzută de art. l din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimatul-reclamant fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române a cărei soluţionare se încadrează în competenţa de soluţionare instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului M.A.E. de a soluţiona cererea reclamantului-intimat şi l-a obligat pe acesta la primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, într-un termen determinat, de două luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a ambasadei, deoarece autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Totodată, stabilirea de către instanţă, în sarcina pârâtului a unui termen de două luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pentru primirea cererilor reclamanţilor, a fost făcută în stricta aplicare a cadrului legal existent în materie, respectiv în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (dispoziţii anterior citate) precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, „Instanţa, soluţionând cererea (..) poate stabili, prin dispozitiv (..) un termen de executare"..
În aceste condiţii, susţinerea recurentului privitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii primei instanţe, în ceea ce priveşte stabilirea acestei obligaţii în sarcina sa, este vădit nefondată.
Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea potrivit căreia la data formulării recursului se află în procesul legislativ la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, aspect care, în opinia recurentului, este de natură să demonstreze diligenta Statului Român pentru deblocarea impasului real în care a ajuns secţia consulară a ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Faptul că legiuitorul român a hotărât să îmbunătăţească cadrul legislativ în ceea ce priveşte procedura de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei române (la data soluţionării prezentului recurs, fiind de altfel, adoptată Legea nr. 359/2009, privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991) constituie un aspect irelevant în cauză, întrucât faptul că, potrivit art. II din noua lege, începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea direcţiei cetăţenie din cadrul M.J.L.C., nu poate fi primit ca argument pertinent pentru justificarea nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii reclamantului, imposibilitatea asigurării anterioare de către Statul Român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea şi analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celor în discuţie, neputându-i fi opusă intimatului-reclamant.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat şi va fi respins, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 2.457 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1600/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1605/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
