ICCJ. Decizia nr. 1523/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1523/2010
Dosar nr. 220/59/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 159 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul M.S., precum şi excepţia litispendenţei cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 363 din 16 februarie 2009 emis de M.S. Pe fondul cauzei, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Ţ.G.M. în contradictoriu cu pârâtul M.S., acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 363 din 16 februarie 2009 emis de pârât, repunerea reclamantei în funcţia de director executiv al D.S.P.J.A. şi acordarea către reclamantă a drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei în speţă pe perioada eliberării din funcţie. Instanţa a respins cererea de suspendare a executării ordinului atacat, precum şi cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, că anterior formulării acţiunii, reclamanta a solicitat M.S., prin contestaţie transmisă prin fax, revocarea ordinului atacat.
S-a apreciat nefondată excepţia de litispendenţă a cererii de suspendare a Ordinului nr. 363 din 16 februarie 2009, constatându-se că acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 219/59/2009 a fost soluţionată de Curtea de Apel Timişoara la data de 23 martie 2009, iar potrivit prevederii art. 163 alin. (2) C. proc. civ. excepţia se poate ridica numai în faţa instanţelor de fond.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a criticat Ordinul nr. 363 din 16 februarie 2009 pe considerentul că în condiţiile în care A.S.P.A. a fost reorganizată şi transformată în D.S.P.J.A., este ilegală eliberarea sa din funcţia de director executiv al noii autorităţi, deoarece atribuţiile funcţiei în speţă au fost modificate cu mai puţin de 50% în raport cu atribuţiile funcţiei de director executiv al fostei autorităţi.
Examinând atribuţiile directorului executiv al D.S.P.J.A., prima instanţă a constatat că acestea includ toate cele 18 categorii de atribuţii conferite directorului executiv al fostei A.S.P.A., în afara acestor atribuţii fiind conferite alte 19 categorii de atribuţii suplimentare.
În atare condiţii, judecătorul fondului a constatat că atribuţiile noii funcţii, respectiv de director executiv al D.S.P.J.A., au fost modificate într-o proporţie de peste 50% în raport cu atribuţiile funcţiei de director executiv al fostei instituţii supuse reorganizării, astfel încât reclamanta nu poate fi numită în această nouă funcţie, ordinul atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 188/1999.
Prima instanţă a reţinut de asemenea că reclamanta nu se găseşte în niciuna din ipotezele menţionate la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, situaţie în care dispoziţiile art. 99 alin. (3) din acelaşi act normativ, care impuneau acordarea unui preaviz, nu sunt incidente în cauza.
Reţinând legalitatea actului atacat, prima instanţă a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării acestuia, apreciind neîndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat impusă de prevederea art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ţ.G.M., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că prima instanţă, dând o interpretare pur formală şi comparând numeric atribuţiile de serviciu, fără o analiză de fond a conţinutului acestora, a dat o dezlegare netemeinică şi nelegală.
A arătat recurenta că directorul executiv nu poate avea schimbate în esenţă mai mult de 50% din atribuţii, în condiţiile în care au rămas aceleaşi locaţii, în număr de opt, numeric personalul a rămas acelaşi, nu s-a schimbat subordonarea şi denumirea compartimentelor, iar unde s-a schimbat denumirea nu s-a schimbat locaţia, nu au fost schimbate atribuţiile instituţiei, natura profesiei personalului sau pregătirea profesională a acestuia.
A mai susţinut recurenta că în perioada în care a deţinut funcţia de director executiv şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate toate sarcinile de serviciu, fiind apreciată cu calificativul "foarte bine". Totodată, pârâta avea obligaţia acordării unui preaviz de 30 de zile, conform prevederii art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Intimatul – pârât M.S. a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, arătând, pe de o parte, că recurenta a ocupat funcţia publică de conducere până la data de 16 februarie 2009, deoarece postul ocupat de aceasta s-a reorganizat conform Ordinului nr. 127/2009, operând astfel o modificare a atribuţiilor cu peste 50%, iar pe de altă parte, că postul reclamantei a fost desfiinţat odată cu apariţia OUG nr. 37/2009.
Prin cererea de intervenţie în interesul M.S. formulată de D.S.P.J.A., cerere încuviinţată în principiu la termenul de judecată din 17 februarie 2010, s-a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu prevederea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe fondul cauzei opinându-se că în mod corect prima instanţă a constatat că funcţia ocupată de reclamantă, respectiv aceea de director executiv, a fost reorganizată prin adăugarea unor atribuţii suplimentare în proporţie de peste 50% în raport cu atribuţiile funcţiei ocupate anterior.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Prin Ordinul nr. 363 emis de pârâtă la data de 16 februarie 2009, reclamanta Ţ.G.M., director executiv la D.S.P.J.A. a fost eliberată din funcţia publică de conducere şi încadrată în funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1, gradul superior, treapta 1 de salarizare în cadrul D.S.P.J.A.
Acest ordin a fost emis în temeiul HG nr. 1.718/2008, avându-se în vedere prevederile Ordinului M.S. nr. 127/2009, ale art. 4 din OUG nr. 1/2009, precum şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
În conformitate cu prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege aplicabil în speţa dedusă judecăţii:
"Art. 100. - (1) În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:
a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;
b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice;
d) este schimbată structura compartimentului.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:
a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;
b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;
c) pregătirea profesională;
d) să fi desfăşurat activităţi similare.
(3) În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituţia publică.
(4) Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii
(5) În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării."
În cauza de faţă se constată că prima instanţă, reţinând incidenţa art. 100 din Legea nr. 188/1999, a concluzionat în sensul că atribuţiile directorului executiv al D.S.P.J.A. includ toate cele 18 categorii de atribuţii conferite directorului executiv al fostei A.S.P., identificând totodată, în afara acestor atribuţii, alte 19 categorii de atribuţii suplimentare.
Cu toate că instanţa fondului a procedat la enumerarea exhaustivă a atribuţiilor directorului executiv al A.S.P. şi a atribuţiilor directorului executiv al D.S.P.J.A., aceasta nu a precizat care sunt atribuţiile identificate ca fiind suplimentare şi nici în ce constau aceste atribuţii, situaţie în care nu se poate reţine realizarea unei analize comparative efective a atribuţiilor aferente celor două funcţii publice de conducere.
Stabilirea legalităţii şi temeiniciei ordinului atacat în raport cu prevederea art. 100 alin. (1) lit. a) şi lit. c), precum şi cu dispoziţiile alin. (4) şi alin. (5) ale aceluiaşi text de lege este esenţială în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care recurenta – reclamantă a fost încadrată în funcţia publică de conducere – director executiv adjunct al A.S.P. prin concurs, la eliberarea din funcţie aceasta fiind încadrată într-o funcţie publică de execuţie, în condiţiile în care potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 127 din 10 februarie 2009 conducerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se asigură de un comitet director, compus din director executiv şi directori executivi adjuncţi.
În conformitate cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, sens în care vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
În raport cu prevederile textului de lege menţionat, pentru considerentele arătate, se impune casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa de fond să procedeze la compararea efectivă a atribuţiilor aferente celor două funcţii publice de conducere şi la verificare respectării legalităţii ordinului atacat prin prisma prevederilor art. 100 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999, sens în care urmează a se dispune probe în vederea stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt.
Pentru considerentele arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (2), alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ţ.G.M., împotriva sentinţei civile nr. 159 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1535/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
