ICCJ. Decizia nr. 1611/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1611/2010
Dosar nr. 2394/54/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC R.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P., A.F.P.C.M.:
- anularea deciziei nr. 1.853 din 27 februarie 2009 a D.G.F.P. – A.F.P.C.M.; anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală generală din 15 decembrie 2008 al A.N.A.F. – D.G.F.P., A.F.P.C.M., precum şi anularea dispoziţiei din 15 decembrie 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte măsura nr. 1.1 referitoare la obligaţia pentru societatea reclamantă, ca începând cu anul 2008, să aibă în vedere la calculul impozitului pe profit pierderile fiscale anuale recalculate de control, precizate în raportul de inspecţie fiscală din 15 decembrie 2008. constatarea că dobânzile plătite de SC R.R. SA societăţii mamă R.F. în baza celor două convenţii de cont curent din 24 iunie 2006 sunt perfect deductibile, împrumutul acordat netrebuind a fi considerat ca un aport mascat de capital care a fi condus la o „capitalizare subţire a societăţii". La termenul din 5 octombrie 2009, reprezentantul pârâtei a invocat excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, în soluţionarea pricinii, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Craiova, constatând că obiectul cauzei este reprezentat de contestarea aspectelor stabilite şi a măsurilor dispuse de organele fiscale în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală din 15 decembrie 2008, care s-au reflectat în obligaţii fiscale şi în stabilirea pierderii fiscale al căror cuantum total este de peste 1.600.000 lei, prin încheierea din data de 5 octombrie 2009, a respins această excepţie.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâta, susţinând, în esenţă, faptul că actul administrativ emis de către D.G.F.P. şi contestat în cauză, nu stabileşte obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei ca urmare a modificării bazei de impunere, ci dispune anumite măsuri în sarcina acesteia, or, având în vedere obiectul contestaţiei, instanţa competentă material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, era Tribunalul Dolj.
Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă SC R.R. SA a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., în motivarea căreia a arătat, în esenţă, faptul că încheierea din data de 5 octombrie 2009 este o încheiere ce nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC R.R. SA, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând astfel a fi admisă, cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil, pentru următoarele considerente.
Potrivit regulilor de procedură civilă, în situaţia în care instanţa, din oficiu sau la sesizarea unei părţii, este chemată să se pronunţe asupra propriei competenţe, va pune în discuţia părţilor excepţia astfel formulată pentru a da posibilitatea acestora să îşi prezinte opinia cu privire la incidentul procedural. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului, iar dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
În raport de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine că sunt supuse recursului, după caz, numai încheierile prin care instanţa admiţând excepţia de necompetenţă, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe, iar nu şi încheierile de respingere a acestei excepţii.
Rezultă că încheierea din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova nu este susceptibilă de calea de atac a recursului, ca încheiere prin care s-a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei iniţial investite, ci va putea fi atacată numai odată cu hotărârea ce se va pronunţa de curtea de apel, în soluţionarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. – A.F.P.C.M., împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1609/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
