ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1612/2010
Dosar nr. 568/59/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.L.C.C. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A., solicitând anularea deciziei din 3 aprilie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menţionate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi exonerarea de la restituirea sumei de 63.229,31 lei.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma controlului efectuat de o echipă din cadrul D.A.C.I. a A.P.I.A., s-a constatat că prin Decizia din 23 aprilie 2008 a directorului general al A.P.I.A. a fost aprobată în mod nelegal suma de 63.229, 31 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul că reclamantul nu a desfăşurat "activitate agricolă proprie" conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului M.A.D.R. nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de către OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură, începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a menţionat că împotriva procesului-verbal de control s-a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Decizia din 3 aprilie 2009.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 281 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
4. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, titlul de creanţă este asimilat actului administrativ-fiscal, de vreme ce cuprinde elementele prevăzute, de Codul de procedură fiscală, iar această interpretare este şi în sensul dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căreia creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor ce revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003 împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite prin OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar acest din urmă act normativ, prin art. 218 alin. (2) face trimitere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, să soluţioneze plângerea împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac.
Având în vedere că OUG nr. 79/2003 asimilează creanţelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin în agricultură şi întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de Codul de procedură fiscală, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „litigiile (..) care privesc taxe, impozite, contribuţii.. precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale (..)".
A concluzionat curtea de apel în sensul că, având în vedere obiectul acţiunii care priveşte un act administrativ fiscal referitor la o contribuţie a cărei valoare este mai mică de 500.000 lei, fiind aplicabil exclusiv criteriul valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială în soluţionarea cauzei revine Tribunalului Caraş-Severin.
5. Recursul formulat de reclamantul C.L.C.C.
În susţinerea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut în esenţă, următoarele:
5.1. Intimata-pârâtă A.P.I.A. este o instituţie publică centrală, astfel încât, ne aflăm în situaţia aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.. se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Sumele în litigiu nu intră în categoria celor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei", reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003, modificată şi completată.
Sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora „Curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cereri în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
II. Considerentele instanţei de recurs.
Recursul este nefondat.
Conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, creanţele bugetare sunt asimilate creanţelor fiscale.
Potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003 împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de codul de procedură fiscală.
3. Din acest motiv, competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal ce soluţionează plângerea împotriva deciziei administrativ-fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcţie de suma contestată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu în funcţie de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanţă.
4. Aceleaşi considerente conduc la constatarea inaplicabilităţii prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., invocate de către recurent.
5. Fată de acestea, văzând neîntrunirea motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L.C.C., împotriva sentinţei civile nr. 281 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1968/2010. Contencios → |
|---|
