ICCJ. Decizia nr. 1623/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1623/2010
Dosar nr. 1432/35/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, excepţie invocată de reclamanta D.D. în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Satu Mare.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 148/2005 şi instituie discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei rezultaţi dintr-o naştere simplă, dând posibilitatea interpretării privind dreptul de acordare a indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru toţi copii rezultaţi din actul naşterii, aşa cum ar fi firesc.
Prin hotărârea nr. 19/CA/2010-PI din 18 ianuarie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate şi constatând nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că aceste Norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale şi creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
HG nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (OUG nr. 145/2005), încălcând principiul egalităţii de tratament prevăzut de art. 16 din Constituţia României, instituind discriminări între copiii preveniţi dintr-o naştere simplă şi o alta multiplă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii A.J.P.S. Satu Mare şi Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. A.J.P.S. Satu Mare în motivarea recursului, a arătat că solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 deoarece acesta se referă la legalitatea unui act administrativ individual în categoria cărora nu intră nicidecum normele de aplicare ale OUG nr. 148/2005 emise de către Guvernul României prin HG nr. 1025/2006, aşa cum în mod nelegal a statuat Curtea de Apel Oradea.
Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, ca şi stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei. Textul menţionat prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Aşadar, raţiunea acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la bază prevederile art. 6 din OUG nr. 148/2005, care la alin. (4), fără a face distincţie între naşterea simplă şi naşterea multiplă, precizează în mod expres că se acordă o singură indemnizaţie în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept.
În accepţiunea legiuitorului, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creşterea copilului, nu poate fi acordată decât o singură indemnizaţie.
Aceste susţineri sunt invocate şi de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Definiţia legală a naşterii, cuprinsă în art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 este conformă cu definiţia data naşterii de dicţionarul explicativ al limbii române şi cu prevederile OUG nr. 148/2005.
Prin HG nr. 1025/2006 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Conform art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, ce face obiectul excepţiei de nelegalitate, naşterea este definită ca „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
Din analiza acestui text legal coroborat cu dispoziţiile OUG nr. 148/2005 nu rezultă nici un element de natură a duce la convingerea că prin norma atacată s-ar restrânge sfera de aplicare a actului normativ pentru executarea căruia a fost elaborată HG nr. 1025/2006 şi implicit art. 3 alin. (1), respectând normele de tehnică legislativă.
Definiţia dată naşterii, aleasă de legiuitor, respectă întrutotul înţelesul comun avut de acest fenomen natural, neîntrezărindu-se vreo altă formulare a definiţiei care să satisfacă interesele reclamantei şi care să nu intre în contradicţie cu OUG nr. 148/2005.
II. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea, părţii interesate (...)".
S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului şi în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de urgenţă nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare şi Guvernul României împotriva hotărârii nr. 19/CA/2010 – PI din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1624/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1622/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
