ICCJ. Decizia nr. 1648/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1648/2010

Dosar nr. 842/44/2009

Şedinţa publică din 23 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul C.A. a solicitat în contradictoriu cu G.N.M. – Comisariatul General, suspendarea executării deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009 şi a comunicării nr. 98/RU din 24 aprilie 2009.

Prin sentinţa nr. 155/F din 9 iunie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr. 125 din 24 aprilie 2009 şi a comunicării nr. 98/RU din 24 aprilie 2009 şi a dispus suspendarea executării celor două acte emise de pârâta G.N.M. – Comisariatul General, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi dispusă suspendarea executării unui act administrativ, respectiv „cazul bine justificat” şi „prevenirea unei pagube iminente”.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, pârâta G.N.M. – Comisariatul General a declarat recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Este adevărat că recurenta-pârâtă, prin cererea formulată, a precizat că va depune motivele de recurs după comunicarea sentinţei atacate, însă până la primul termen de judecată nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluţia pronunţată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în sumă de 300 RON, prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de G.N.M. – Comisariatul General, împotriva sentinţei civile nr. 155/F din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimat în sumă de 300 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1648/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs