ICCJ. Decizia nr. 1652/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1652/2010
Dosar nr. 1682/54/2009
Ședința publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul H.G. a solicitat anularea adresei din 23 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F., revenirea pe funcţia deţinută, cu acordarea tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că are calitatea de funcţionar public iar din data de 12 septembrie 2008 a fost numit în funcţia publică de comisar sef adjunct în cadrul Secţiei Judeţului Mehedinţi a Gărzii Financiare prin Decizia nr. 139 din 12 septembrie 2008, emisă în urma concursului organizat în perioada 28 august - 1 septembrie 2008. Comunicarea încetării raporturilor de serviciu s-a realizat prin adresa sus menţionată. Fiind pus în situaţia de a rămâne fără slujbă, reclamantul a optat pentru ocuparea funcţiei de execuţie comisar superior, însă reclamantul a afirmat că la baza acestei opţiuni nu a stat voinţa sa reală. Reclamantul a invocat caracterul vădit nelegal şi abuziv al O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii publice, care este temeiul legal al desfiinţării funcţiei publice pe care a deţinut-o, care permite emitentului ca, prin interpretarea sistematică a Statutului funcţionarilor publici şi fără a recurge la reglementari subsecvente, să poată transforma din nou funcţiile contractuale de director coordonator în funcţii publice, respectiv funcţia de director coordonator adjunct în funcţia de comisar şef adjunct al Gărzii Financiare Mehedinţi, după o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1, 9 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a arătat că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci este un preaviz, prin care conducerea A.N.A.F. a adus la cunoştinţa reclamantului că funcţia publică de conducere în care este numit va fi desfiinţată potrivit prevederilor OU.G. nr. 37/2009 , în acest sens, acordându-i-se un preaviz de 30 zile calendaristice, potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 23 aprilie 2009, în care să poată opta pentru una din funcţiile publice vacante corespunzătoare din cadrul A.N.A.F. Astfel, până la data de 18 mai 2009, reclamantul a trebuit să-şi exprime opţiunea pentru unul din posturile vacante de conducere/execuţie din cadrul Gărzii Financiare sau A.N.A.F.
Pârâta a mai invocat lipsa de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, având în vedere că prin Decizia Comisarului general al Gărzii Financiare nr. 117 din 22 mai 2009, acesta a fost eliberat din funcţia publică de conducere de comisar sef adjunct la Secţia Mehedinţi a Gărzii Financiare şi s-a dispus numirea, prin decizie a directorului coordonator, începând cu data de 23 mai 2009, în funcţia publică de execuţie, de comisar clasa I, treapta 1 I superior.
Prin sentinţa civilă nr. 442 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantului H.G., a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes invocate de pârâtă, a d ispus anularea preavizului din data de 23 aprilie 2009 şi a Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 emise de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., cu consecinţa revenirii reclamantului pe funcţia de conducere deţinută anterior şi plata drepturilor băneşti cuvenite de la data desfiinţării funcţiei până la pronunţarea acestei sentinţe.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că p rin adresa din data de 23 aprilie 2008 emisă de Ministerul Finanţelor Public - A.N.A.F., reclamantului H.G. i s-a acordat un preaviz de 30 zile, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prin care i s-a adus la cunoştinţă că poate opta pentru una din funcţiile publice vacante corespunzătoare din cadrul A.N.A.F. Prin Decizia nr. 117 din data de 22 mai 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de comisar şef adjunct la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Mehedinţi, conform dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii în raport de Legea nr. 554/2004, justificată de pârâtă prin faptul că preavizul contestat nu este un act administrativ, instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată . Pornind de la definiţia actului administrativ enunţată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că preavizul din data de 23 aprilie 2008 este un act unilateral cu caracter individual emis de pârâtă în calitate de autoritate publică în vederea executării dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi O.U.G nr. 37/2009, act ce a produs efecte juridice, respectiv opţiunea reclamantului pentru un post de execuţie vacant şi emiterea Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 de eliberare a reclamantului din funcţia publică de conducere. Prin urmare, preavizul întruneşte elementele stabilite de lege pentru calificarea acestuia ca act administrativ.
În ce priveşte neîndeplinirea procedurii prealabile, instanţa a apreciat că în cauza de faţă nu este obligatorie procedura prealabilă. Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, printre acţiunile exceptate de textul legal de la efectuarea procedurii prealabile se numără şi cele introduse de cei vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe.
Actele administrative contestate fiind emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, ordonanţă prin ale cărei dispoziţii reclamantul pretinde că a fost vătămat, plângerea prealabilă nu este obligatorie.
Asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, instanţa a reţinut că prin numirea într-o funcţie de execuţie vacantă reclamantul nu şi-a pierdut calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ.
Astfel, competenţa şi atribuţiile de serviciu s-au modificat, iar veniturile reclamantului s-au diminuat prin pierderea indemnizaţiei de conducere. Prin urmare, reclamantul are interes în redobândirea statutului profesional şi remunerativ superior celui prezent.
Analizând fondul cauzei, instanţa a reţinut că o condiţie de legalitate a actului administrativ este ca acesta să fie emis în conformitate cu legile, ordonanţele şi actele administrative cu forţă juridică superioară. Totodată, desfiinţarea actelor normative sau administrative în baza sau în executarea cărora a fost emis actul administrativ contestat, afectează existenţa acestuia.
Instanţa de fond a reţinut că atât preavizul din data de 23 aprilie 2008, cât şi Decizia nr. 117 din 22 mai 2009, ambele emise de A.N.A.F., au la bază O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administrative publice. Prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituţională a decis că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzută de art. 115 alin. (6) din Constituţie.
În timp ce era sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 105/2009 care a abrogat O.U.G. nr. 37/2009 şi a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsă în această ordonanţă. Curtea Constituţională a considerat că abrogarea ordonanţei de urgenţă aprobată prin lege nu constituie un impediment în ceea ce priveşte examinarea sesizării de neconstituţionalitate şi a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 a afectat statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative teritoriale, statut stabilit prin Legea nr. 188/1999. Efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng, pe de o parte, direct şi nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, şi în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în M. Of., acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluţionate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, însă influenţează cauzele aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
În acest context, instanţa a constatat că actele administrative emise în baza ordonanţei produc o vătămare reclamantului, concretizată în eliberarea sa din funcţia de conducere deţinută, respectiv comisar şef adjunct în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Mehedinţi şi lipsirea acestuia de indemnizaţia de conducere.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului de arată că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele astfel cum permit dispoziţiile art. art. 3041 C. proc. civ.
Referitor la anularea Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 emisă de Comisarul General al Gărzii Financiare, pârâta a arătat că aceasta nu a fost emisă de A.N.A.F. ci de Garda Financiară, a cărei organizare şi funcţionare este reglementată de H.G. nr. 111/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 533/2007.
Recurenta a mai susţinut că intimatul - reclamant a avut raporturile de serviciu încheiate cu Garda Financiară şi nu cu A.N.A.F.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a soluţionat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces dar şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, prevăd obligativitatea citării emitentului actului.
De altfel, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost constantă şi s-a pronunţat în sensul obligativităţii citării autorităţii emitente.
Această necesitate rezultă şi din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
Chiar şi forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată şi autoritatea emitentă.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor (…)”.
Citarea este foarte importantă pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea este foarte importantă şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa C.E.D.O.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că decizia atacată a fost emisă de Garda Financiară, iar reclamantul a avut raporturi de serviciu încheiate cu această autoritate.
Cu toate acestea, instanţa de fond a soluţionat pricina fără ca autoritatea emitentă a actului atacat să fie citată în cauză.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză emitentul actului, respectiv Garda Financiară - Comisariatul General.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 442 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 163/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 174/2010. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
