ICCJ. Decizia nr. 1754/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1754/2010
Dosar nr. 701/2/2008
Ședința publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3138 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii în contradictoriu cu A.N.A.F. şi A.F.P. a Sectorului 6 Bucureşti, având ca obiect: constatarea nulităţii absolute a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 69178 din 7 septembrie 2007 (nr. 354788 din 29 august 2007) emisă de pârâta A.F.P. Sector 6; anularea deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 22 august 2007 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 669178 din 7 septembrie 2007 (nr. 354788 din 29 august 2007) emise de A.F.P. Sector 6; anularea Deciziei nr. 349 din 30 noiembrie 2007 şi a Deciziei nr. 372 dinj 27 decembrie 2007 emise de A.N.A.F. - D.G.S.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin Decizia de impunere nr. 239 din 22 august 2007 pârâta A.F.P. Sector 6 a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată la bugetul de stat constând în suma de 7.728.728 lei reprezentând impozit pe profit, suma de 2.111.993 lei majorări de întârziere la impozitul pe profit, suma de107.235 lei reprezentând T.V.A. şi 1.778.864 lei reprezentând majorări de întârziere aferente, iar prin Decizia nr. 354788 din 29 august 2007, pârâta A.F.P. Sector 6 a calculat în sarcina reclamantei majorări penalităţi de întârziere pentru neplata la timp a obligaţiilor fiscale, suma de 1 leu reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, iar suma de 1.002.407 lei, majorări de întârziere la plata T.V.A.
Prima critică de nelegalitate adusă de reclamantă actelor contestate, referitoare la împrejurarea că pârâta A.F.P. Sector 6 nu a emis, separat, câte o decizie de calcul accesorii, corespunzător fiecărui tip de creanţă fiscală principală impozit, taxă, contribuţie şi fiecărei scadenţe a creanţei principale, a fost respinsă de instanţă, cu motivarea că din dispoziţiile legale invocate, art. 46, 85, 87 sau 88 C. proc. fisc. şi O.M.F.P. nr. 585/2005, nu rezultă o asemenea obligaţie în sarcina emitentului actului fiscal, iar obligaţiile menţionate expres de lege, respectiv: individualizarea debitorului, a obligaţiilor fiscale, menţionarea datei emiterii actului, a temeiurilor de fapt şi de drept, a numelui reprezentantului autorităţii emitente şi aplicarea ştampilei, au fost îndeplinite de pârâtă.
Cu privire stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei principale de plată a T.V.A. în valoare de 107.235 lei şi accesorii (majorări de întârziere) calculate la această sumă, s-a constatat că în actele de inspecţie fiscală şi în raportul de expertiză contabilă fiscală s-a reţinut corect împrejurarea că reclamanta nu trebuia să deducă T.V.A. aferent comisionului privind achiziţia tichetelor „Premium"pentru perioada în care nu fusese înregistrată ca plătitor T.V.A. şi ca atare Federaţia (F.S.P.C.) datorează statului suma de 107.235 lei cu care a diminuat T.V.A. de plată. în consecinţă, instanţa a apreciat că în mod corect echipa de inspecţie fiscală a calculat şi majorările de întârziere la această sumă, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, după efectuarea expertizei în cauză, a pus concluzii de menţinere a actelor fiscale pe acest capăt de cerere.
Privitor la impozitul pe profit, instanţa a constatat că reclamanta a obţinut venituri din contractul de prestări servicii din 19 aprilie 2005 încheiat cu CN P.R. SA, iar aceste venituri nu se regăsesc între veniturile scutite de plata impozitului pe profit prevăzute de alin. (2) al art. 15 din C. fisc., considerente pentru care avea obligaţia să calculeze impozitul pe profit.
Instanţa a apreciat că întrucât în evidenţa contabilă a reclamantei a fost înregistrată atât obligaţia de plată către SC H. SA cât şi creanţa de încasat de la CN P.R. SA (în cont 411 „clienţi") iar compensarea ulterioară între conturile de „furnizori" şi „clienţi", constituie o modalitate de plată care a stins creanţele ambelor conturi, rezultă că activităţile desfăşurate au avut caracter economic în baza contractului prestări servicii din 2005, iar veniturile obţinute au fost înregistrate la venituri din activitatea economică în situaţiile anuale întocmite la 31 decembrie 2005 si 31 decembrie 2006.
S-a mai reţinut că între membrii de sindicat şi reclamantă sau aceştia şi CN P.R.SA nu existau raporturi juridice angajat/angajator şi nici raporturi izvorâte din contracte de voluntariat pentru a se justifica acordarea tichetelor valorice în scopul desfăşurării activităţilor economice, concluziile raportului de expertiză contabilă fiscală fiind înlăturate cu motivarea că „au la bază raţiuni umanitare, dar nu justificări legale”.
2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii Curţii de Apel
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii şi anulării parţiale a actelor fiscale contestate, în ceea ce priveşte suma de 7.728.728 lei, reprezentând impozit pe profit şi suma de 2.111.993 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, criticile formulate de recurenta - reclamantă au vizat aprecierea greşită a probelor administrate şi interpretarea şi aplicarea greşită a legii, sub următoarele aspecte:
2.1. Interpretarea eronată a raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, în care nu s-a pus problema că veniturile obţinute din contractul încheiat cu CN P.R. SA ar fi venituri neimpozabile sau scutite de plata impozitului pe profit, concluzia expertului fiind aceea că nu se datorează nici o sumă cu acest titlu pentru că în anii fiscali 2005 şi 2006 cheltuielile deductibile efectuate cu achiziţionarea tichetelor de masă Premium au fost mai mari decât veniturile încasate.
2.2. Aplicarea greşită a prevederilor art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, şi pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G.nr. 44/2004, referitoare la deductibilitatea cheltuielilor efectuate în scopul realizării de venituri impozabile
3. Apărările A.N.A.F
Prin notele scrise depuse la dosar, autoritatea fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, pe de o parte, că veniturile obţinute de federaţia sindicală sunt venituri de natură economică supuse impozitului pe profit, nefiind scutite în temeiul art. 15 alin. (2) din C. fisc. şi, pe de altă parte, că sumele cheltuite cu achiziţionarea tichetelor de masă şi comisionul perceput de SC H. SA nu privesc activităţile economice ale federaţiei, nefiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile în sensul art. 21 alin. (1) din C. fisc.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor
art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei - pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Obligaţiile fiscale supuse controlului instanţei de contencios administrativ în condiţiile prevăzute prin art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. şi încadrate în limitele devolutive ale recursului exercitat în cauză constau în suma de 7.728.728 lei reprezentând impozit pe profit şi suma de 2.111.993 lei reprezentând majorări de întârziere aferente, stabilite prin Deciziile nr. 239 din 22 august 2007 şi nr. 669178 din 7 septembrie 2007 emise de A.F.P. sector 6 şi menţinute prin Decizia nr. 349 din 30 noiembrie 2007, emisă de A.N.A.F. în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de recurenta-reclamantă.
Obligaţia de plată a impozitului pe profit a fost instituită cu privire la veniturile încasate de Federaţia Sindicatelor din Poştă şi comunicaţii ca urmare a contractului de prestări servicii nr. 183 din 19 aprilie 2005 încheiat cu CN P.R. SA, prin care federaţia sindicală s-a obligat să presteze activităţi de culegere şi centralizare a datelor şi informaţiilor şi de elaborare a raportărilor, situaţiilor şi statisticilor privind activitatea companiei, descrise în cuprinsul contractului, în schimbul unui preţ ce urma a fi stabilit lunar, prin acte adiţionale, în funcţie de activităţile executate în perioada respectivă.
La data de 28 aprilie 2005, Federaţia Sindicatelor din Poştă şi comunicaţii a încheiat cu SC H. SA contract, privind furnizarea de tichete de masă Premium, iar ulterior, la data de 26 mai 2005, între CN P.R. SA, în calitate de cedent şi SC H. SA, în calitate de cesionar, a fost încheiat un protocol prin care s-a convenit ca debitorul cedat să achite sumele datorate cedentului în baza contractului de prestări servicii direct în contul cesionarului, în vederea stingerii obligaţiilor decurgând din contractul de furnizare a tichetelor de masă.
Recurenta-reclamantă nu a contestat caracterul impozabil al veniturilor obţinute în baza contractului de prestări servicii în raport cu prevederile art. 14 lit. a) şi art. 15 alin. (3) din C. fisc. astfel că acest aspect nu va forma obiect de analiză al instanţei de control judiciar, deşi o parte consistentă a apărărilor autorităţii fiscale este concentrată în sensul demonstrării naturii economice şi a caracterului impozabil al veniturilor.
Problema de drept ce se impunea a fi lămurită pentru stabilirea conţinutului raportului de drept fiscal dedus judecăţii este aceea a deductibilităţii cheltuielilor efectuate cu achiziţionarea tichetelor de masă, care au fost distribuite membrilor de sindicat în condiţiile în care aceştia au efectuat activităţile care cădeau în sarcina federaţiei sindicale în baza contractului de prestări servicii, aspect în privinţa căruia sentinţa atacată este criticabilă.
Potrivit art. 21 alin. (1), pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, definite în pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, drept „cheltuielile înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”.
Ceea ce au reţinut autorităţile fiscale a fost inexistenţa unei legături juridice între activitatea economică desfăşurată de federaţie şi distribuirea tichetelor de masă către membrii de sindicat, nefiind contestat şi caracterul efectiv al cheltuielilor sau implicarea membrilor de sindicat care au beneficiat de tichete de masă în efectuarea operaţiunilor pe care le implica derularea contractului de prestări servicii.
În virtutea principiilor generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale, prevăzute în Capitolul II din Titlul I al C. proc. fisc., autorităţile competente sunt datoare să aprecieze în ansamblu relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să analizeze în profunzime şi cu bună credinţă, iar nu formal, toate circumstanţele edificatoare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului.
Totodată, este de menţionat că în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care nu poate fi ignorată ca reper în conduita autorităţilor administrative naţionale, se consacră dreptul la o bună administrare, constând în dreptul oricărei persoane de a-şi vedea cauzele tratate imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil.
Toate aceste reguli şi principii sunt menite să asigure un echilibru rezonabil între interesul public şi drepturile subiective ori interesele legitime private cu care acesta ar putea veni în concurs, pentru că măsurile dispuse de autorităţile fiscale nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil în vederea atingerii scopului de a urmări, preveni şi împiedica într-un mod eficient afectarea bugetului statului.
Criteriul economic instituit prin art. 14 C. proc. fisc., care impune ca veniturile şi alte beneficii sau valori patrimoniale să fie supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale, îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea în cauza de faţă, în care activitatea producătoare de venituri economice nu este una tipică, fiind prestată de o organizaţie sindicală prin aportul nemijlocit al membrilor sindicatului.
Este adevărat că între membrii de sindicat şi federaţia sindicală nu există raporturi juridice similare raporturilor de muncă, încheiate între angajaţi şi angajatori, în cadrul cărora primii se obligă să desfăşoare o activitate în schimbul remuneraţiei primite de la angajator.
Dar, contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, atâta vreme cât autoritatea fiscală a pornit de la premisa că activitatea desfăşurată în modalitatea descrisă are un conţinut economic efectiv şi este producătoare de venituri supuse impozitării, tratamentul fiscal aplicat cheltuielilor efectuate cu tichetele de masă în perioada de referinţă este profund inechitabil şi contrar tuturor principiilor enunţate mai sus.
Contextul faptic rezultat din ansamblul probator administrat (înscrisuri şi expertiză contabilă) oferă suficiente elemente pentru a se concluziona că distribuirea tichetelor de masă către membrii de sindicat nu a avut numai scopul acordării unui sprijin social, sindical, ci a constituit singura contraprestaţie oferită de federaţie în schimbul prestării serviciilor prevăzute în contractul cu CN P.R. SA, încadrându-se astfel în prevederile art. 21 alin. (1) din C. fisc. privind deductibilitatea cheltuielilor.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii, în privinţa impozitului pe profit şi a debitelor accesorii, care urmează soarta debitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii împotriva sentinţei nr. 3138 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează în parte Decizia nr. 349 din 30 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. şi Decizia de impunere nr. 239 din 22 august 2007 emisă de A.F.P. sector 6, în ceea ce priveşte suma de 7.728.728 lei reprezentând impozit pe profit şi 2.111.993 lei reprezentând majorări aferente impozitului pe profit.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1756/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
