ICCJ. Decizia nr. 1748/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1748/2010
Dosar nr. 8516/2/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2341/2009 pronunţată la data de 2 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins în consecinţă acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi Ministerul Finanţelor Publice, obiectul acesteia constituindu-l obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumelor de 14.303.533,02 lei, din care 10.126.381,02 lei reprezintă câştigul sau beneficiul nerealizat, respectiv profitul virtual net cumulat pentru perioada 2003 - 2008, care s-ar fi obţinut dacă reclamanta ar fi primit la timp finanţarea de 100.000 euro, iar suma de 4.177.152 lei reprezintă contravaloarea cărbunelui produs de reclamantă, care ar fi fost pe stoc până la momentul depunerii acţiunii şi care ar fi urmat să fie livrat în anul 2009; 1.209.470,5 lei reprezentând pierderi efective, respectiv diferenţa de preţ între costul halei de producţie puse garanţie la B.R.D. şi costul de vânzare efectivă a acesteia la care se adaugă costul de înlocuire a halelor şi aducerea societăţii în stadiul unei societăţi operaţionale, conform anului 2006; 1.750.000 lei cu titlu de daune morale; 14.000 lei cheltuieli aferente cu recuperarea acestor sume reprezentând costul expertizei extrajudiciare; 7.000 lei cheltuieli de deplasare şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, raportul juridic obligaţional invocat în speţa de faţă are la bază răspunderea administrativă patrimonială a autorităţii pentru adoptarea unui act administrativ nelegal, Decizia Ministerului Integrării Europene nr. 9446 din 19 decembrie 2003 de respingere ca neeligibil a proiectului „Dezvoltarea activităţii de producere şi export a manganului”, depus de reclamantă în cadrul unui program PHARE cu scopul acordării unei finanţări nerambursabile, decizie ce a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind obligat Ministerul Integrării Europene să declare eligibil proiectul depus de reclamantă.
A reţinut instanţa de fond că dreptul reclamantei la acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciile create de imposibilitatea continuării procedurii în scopul obţinerii finanţării nerambursabile de 100.000 euro s-a născut la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei, acela al pronunţării Deciziei nr. 1828 din 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu această dată calculându-se şi termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în care trebuia formulată acţiunea în despăgubiri, acest termen fiind unul de prescripţie.
Prejudiciul pretins de reclamantă, reţine instanţa de fond, a devenit cert din momentul încheierii contractului de grant şi acordarea finanţării nerambursabile altui concurent în urma evaluării tehnice şi financiare a proiectelor declarate eligibile, respectiv constatarea irevocabilă a eligibilităţii proiectului depus de reclamantă, exclusă iniţial de la procedură.
Cum reclamanta a formulat acţiunea la data de 20 decembrie 2008, concluzionează prima instanţă, termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ (calculat de la data de 23 mai 2006) a fost depăşit, astfel încât a considerat a fi întemeiată excepţia invocată, aceea a prescripţiei dreptului la acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de modificare a sentinţei prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”. Au fost invocate şi dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., instanţa putând examina cauza sub toate aspectele.
Prin motivele de recurs formulate recurenta susţine în primul rând că în ceea ce priveşte termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, termen în care trebuia introdusă acţiunea de către reclamantă, motivarea cu privire la natura acestui termen - de prescripţie sau de decădere - este una contradictorie, în final reţinându-se că este un termen de prescripţie.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurenta - reclamantă precizează că alin. (2)1 al art. 19 din Legea nr. 554/2004, invocat de instanţa pentru admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, a fost introdus prin art. 1 pct. 28 din Legea nr. 262/2007, lege ce a intrat în vigoare la 2 august 2007, astfel că nu poate retroactiva, instanţa de fond considerând aşadar în mod greşit că termenul de prescripţie de un an începe să curgă de la data rămânerii definitive şi irevocabilă a sentinţei civile nr. 2748 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că atâta timp cât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (continuator al Ministerului Integrării Europene nu şi-a îndeplinit sarcinile impuse prin hotărâre judecătorească irevocabilă, acelea de a declara eligibil proiectul depus de reclamantă în cadrul „Programului Phare 2001” este şi prematur a discuta încadrarea sa într-un termen din care să fie decăzuţi sau să fie îndeplinite condiţiile prescripţiei, în mod normal data de la care să înceapă curgerea acestui termen fiind cea la care Ministerul trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă.
Recurenta - reclamantă prin recursul formulat a făcut referire şi la fondul cauzei, susţinând că prejudiciul ce i-a fost produs se datorează culpei pârâtului, actualmente cu noua denumire de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care nu a pus în executare hotărârea instanţei de a considera eligibil proiectul depus în cadrul programului Phare 2001, fiind astfel imposibilă încheierea contractului de grant şi acordarea finanţării.
Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de despăgubire pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text de lege potrivit căruia „când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”.
Anterior, prin sentinţa civilă nr. 2748 din 16 noiembrie 2004, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1828 din 23 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei în sensul că s-a dispus anularea actului administrativ - Decizia nr. 9446 din 19 decembrie 2003 emisă de Ministerul Integrării Europene şi a fost obligat Ministerul să declare eligibil proiectul depus de reclamantă.
Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de intimaţii-pârâţi, prima instanţă a apreciat în mod corect că recurenta - reclamantă a formulat acţiunea cu depăşirea termenului prevăzut de art. 19 alin. (2) din Lega contenciosului administrativ, conform căruia „cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2)”, acţiunea fiind respinsă.
Termenul de cel mult un an pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ, instituit de art. 19 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ este termen de prescripţie, astfel cum corect l-a considerat şi instanţa de fond, fiind un termen de procedură specific domeniului reglementat - contenciosul administrativ - şi care prin natura lui nu aduce atingere drepturilor procedurale ale părţilor, astfel cum încearcă să susţină recurenta - reclamantă care acreditează ideea aplicării termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Momentul de la care începe să curgă acest termen, acela al rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 2748 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 1828 din 23 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este corect stabilit de prima instanţă, dat fiind că respectă condiţia din textul de lege în sensul că recurenta - reclamantă, din acel moment „a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul Proiectului Phare, recurenta - reclamantă trebuia să treacă şi de ultima etapă, aceea a evaluării tehnice şi financiare, după care se trecea la încheierea contractului de grant.
Dar, pentru că recurenta-reclamantă nu a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 944 din 19 decembrie 2003 prin care proiectul depus a fost declarat neeligibil, procedura de evaluare a proiectelor a continuat şi s-a finalizat cu obţinerea finanţării de către un alt concurent, fapt ce a determinat ca proiectul său să nu mai poată fi declarat câştigător.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa de fond a reţinut în mod just faptul că prejudiciul pretins de reclamantă, cauzat de neparticiparea la evaluare, era cert din momentul declarării irevocabile a eligibilităţii proiectului prin Decizia nr. 1828 din 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta-reclamantă susţine că, culpabil pentru faptul că nu a obţinut finanţarea nerambursabilă în cadrul Programului Phare 2001 este intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în mod irevocabil prin sentinţa nr. 2748 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, legate de declararea ca eligibil a proiectului depus, dar această afirmaţie este contrazisă chiar prin susţinerea pe care o face prin motivele de recurs formulate în sensul că „din păcate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii pronunţate, executarea acesteia nu a mai fost posibilă şi a devenit lipsită de interes întrucât finanţările în cadrul Programului Phare 2001 se acordaseră deja”.
Cu alte cuvinte recurenta-reclamantă recunoaşte implicit că hotărârea numai putea fi pusă în aplicare, programul fiind încheiat, fapt ce constituie o dovadă în plus că prejudiciul pretins era cert de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1828 din 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind cunoscut de aceasta, astfel că acţiunea trebuia formulată în termenul de un an socotit cu începere de la această dată.
Cât priveşte critica recurentului în sensul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 privitoare la termenul de prescripţie şi data de la care acesta a început să curgă, au fost introduse prin Legea nr. 262/2007, ce a intrat în vigoare la 2 august 2007, astfel că ele nu pot retroactiva şi nu au aplicabilitate în cauză, aceasta este nefondată.
Numai alineatul (21) al art. 19 a fost introdus prin art. 1 pct. 28 din Legea nr. 262/2007, celelalte dispoziţii din cuprinsul art. 19 referitoare la termenul de prescripţie de un an şi data de la care curge acest termen fiind prevăzute încă de la forma iniţială a textului de lege.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, din considerentele acesteia rezultând motivele pe care se sprijină, clare şi convingătoare, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SRL Timiş împotriva sentinţei civile nr. 2341 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 174/2010. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 1754/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
