ICCJ. Decizia nr. 1655/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1655/2010
Dosar nr. 752/59/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul L.I. a chemat în judecată în calitate de pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 3898 din 06 mai 2009 privind eliberarea sa din funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş emis de pârât până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ care formează obiectul dosarului nr. 678/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 3898 din 06 mai 2009.
În motivarea acţiunii recurentul a arătat că, a deţinut calitatea de inspector şcolar general al judeţului Timiş, fiind numit prin Ordinul Ministrului învăţământului nr. 5824 din 3 noiembrie 2008, ca urmare a promovării concursului, încheind un contract de management educaţional cu Ministrul Educaţiei şi Cercetării în data de 5 noiembrie 2008, pe o perioadă de 4 ani.
Prin Ordinul nr. 3898 din 06 mai 2009 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării s-a dispus, în temeiul art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009, încetarea contractului de management educaţional începând cu data de 7 mai 2009, cu aceeaşi dată dispunându-se şi eliberarea sa din funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş.
Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod constant în practica sa, se reţine existenţa unui caz bine justificat dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Instanţa supremă a decis că existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei puternice îndoieli asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ (fiscal) care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
Din interpretarea coroborată a art. II alin. (2) şi a art. II alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei nu rezultă că încetarea, în temeiul ordonanţei de urgenţă, a contractelor de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 conduce la eliberarea din funcţie a titularilor contractelor respective, astfel cum în mod nelegal se dispune şi prin Ordinul atacat.
Din modalitatea de redactare a art. II al OUG nr. 37/2009 care la alin. (1) prevede noile condiţii în care se încheie contractul de management educaţional, respectiv pe o durată de maxim 4 ani cu reevaluarea trimestrială a condiţiilor contractuale, iar la alin. (2) prevede încetarea contractelor de management educaţional aflate în derulare rezultă că legiuitorul a dorit să asigure înlocuirea vechilor contracte de management educaţional cu contracte noi, încheiate în temeiul legii modificatoare. Prin prevederile menţionate, este garantată stabilitatea în funcţie a inspectorilor şcolari generali pe o perioadă de maxim 4 ani.
Pe de altă parte, Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată şi Legea nr. 128/1997 republicată privind Statutul personalului didactic, sunt legi organice speciale, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie. Conform art. 115 alin. (4) din Constituţia României republicată „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora."
Or, adoptarea de către Guvern a OUG nr. 37/2009 şi, mai ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act, nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit şi nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituţional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.
Recurentul a mai apreciat că sunt încălcate şi prevederile art. 11 din Constituţia României, prin faptul că dispoziţiile art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 nu, corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice.
Totodată, sunt încălcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie".
Prin sentinţa civilă nr. 254 din 20 iulie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3898 din 6 mai 2009 emis de pârât până la pronunţarea definitivă şi irevocabilă a instanţei de fond şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 837,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a deţinut funcţia de inspector şcolar general al judeţului Timiş, fiind numit prin ordinul Ministrului învăţământului nr. 5824 din 3 noiembrie 2008 şi a încheiat un contract de management educaţional cu Ministrul Educaţiei şi Cercetării în data de 5 noiembrie 2008 pe o perioada de 4 ani.
Prin Ordinul nr. 3898 emis la data de 06 mai 2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu. Aşadar, neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională. In consecinţă, suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnica a efectelor acestuia apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu. Legiuitorul, prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art.14 şi prin cererea adresată instanţei pentru anularea actului atacat.
Potrivit dispoziţiilor art.14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv un caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor. Totodată se impune îndeplinirea condiţiei de formulare de către reclamant a plângerii prealabile, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Temeiul de drept al ordinului atacat este OUG nr. 37/2009 care în art. II alin. (1) prevede următoarele. „contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
Art. II alin. (2) statuează că "numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie".
Instanţa de fond a constatat că reclamantul a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care însă nu a avut ca efect revocarea ordinului atacat.
Una dintre caracteristicile actului administrativ este executarea sa din oficiu (ex officio), bazată pe prezumţia de legalitate a acestuia.
Prin art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ s-a instituit o excepţie de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere temporară a efectelor sale, dar numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul, Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod neîntemeiat a admis acţiunea şi a reţinut că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru suspendarea unui act administrativ, întrucât niciuna din premisele de la care a pornit instanţa de fond nu creează îndoieli cu privire la legalitatea actului atacat.
Prin OUG nr. 37/2009, act normativ cu forţă juridică superioară se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educaţional încheiat de domnul profesor L.I. a încetat de drept în temeiul OUG nr. 37/2009.
Având în vedere că numirea inspectorului general se face de către ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, în conformitate cu prevederile legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de management, în conformitate cu principiul simetriei actelor administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată de prevederile OUG nr. 37/2009, a fost emis ordinul de eliberare din funcţie nr. 3898 /2009 a domnului L.I.
De asemenea, recurentul solicită instanţei să se constate că, prin ordinul de eliberare din funcţie, nu se creează o pagubă iminentă nici inspectoratului şcolar judeţean, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 şi nici reclamantului, care potrivit prevederilor ordinului revine la catedră.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul L.I. a învestit instanţa, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3898 din 06 mai 2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş.
Ordinul respectiv a fost emis în principal în temeiul dispoziţiilor art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Potrivit dispoziţiilor art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009:
„Art. III. - (1) […]
(2) Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
În cauză, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui cazul bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 (publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009), s-a constatat că este neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009.
Curtea constituţională a reţinut că „Prin reglementările sale, OUG nr. 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie."
Înalta Curte are în vedere şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin „cazuri bine justificate" se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Prin urmare, considerentele instanţei de contencios constituţional reliefează pe deplin îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, de natură a fundamenta şi valida soluţia instanţei de fond în sensul dispunerii măsurii de suspendare a executării Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3898 din 06 mai 2009.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că aceasta derivă cu evidenţă din împrejurarea că, pe perioada scursă de la data eliberării din funcţie, intimatul-reclamant L.I. este lipsit de drepturile salariale, ceea ce conduce la concluzia existenţei unui prejudiciu material, viitor şi previzibil.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul, Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împotriva sentinţei civile nr. 254 din 20 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant în sumă de 1.000 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1656/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
