ICCJ. Decizia nr. 1658/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1658/2010
Dosar nr. 8432/1/2009
Şedinţa publică de la 23 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3482 din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 160/FC din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., precum şi a principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu fost reţinut.
Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind incident în cauză nici acest motiv de nelegalitate invocat.
S-a mai reţinut că nu s-a pus problema stabilirii naturii sau înţelesului unui act juridic, în sensul art. 969 alin. (1) C. civ., prima instanţă pronunţându-se, în limitele învestirii, asupra acţiunii reclamantului grefată pe refuzul nejustificat de soluţionare a unor cereri şi, respectiv, nesoluţionarea acestora în termenul legal de 30 de zile.
Instanţa a mai apreciat ca nejustificate şi criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi celelalte acte emise în legătură cu activitatea parchetelor nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, acestea având natură penală şi intrând sub incidenţa C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul C.I. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul a arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare, fiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 318, alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.
De fapt, prin motivele contestaţiei în anulare, se reiterează criticile formulate în faţa instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentului şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele .
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus citate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.I., împotriva Deciziei nr. 3482 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1657/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1659/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
