ICCJ. Decizia nr. 1659/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1659/2010
Dosar nr. 8859/1/2009
Şedinţa publică de la 23 martie 2010
Asupra contestaţie în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 547 din 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de I.G.P.R. împotriva sentinţei civile nr. 24/CA din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată şi, în fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul, prin dispoziţia nr. 1729 din 22 iulie 2005 a I.G.P.R., a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Iaşi, pentru management defectuos şi disfuncţii în activitatea personalului din subordine, care au condus la diminuarea prestaţiei profesionale a acestuia. Măsura a fost luată în conformitate cu art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002 şi O.G. nr. 38/2003.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) ultima teză din Ordinul M.A.I. nr. 533 din 1 martie 2005, structurile M.A.I. competente în domeniu consultă Consiliile departamentale ale C.N.P. la numirea şi eliberarea din funcţie a primilor adjuncţi ai inspectorilor şefi ai inspectoratelor judeţene de poliţie.
Faţă de această dispoziţie normativă, instanţa de recurs a constatat că la eliberarea din funcţie a reclamantului, care era adjunct al şefului Inspectoratului de poliţie al judeţului Iaşi, nu era necesar avizul consultativ al Consiliului departamental al C.N.P., astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., recurentul C.I. a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că prin decizia pronunţată în recurs s-a produs o eroare, în sensul că instanţa ar fi trebuit să analizeze toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată.
Contestatorul susţine că instanţa, din eroare, nu a analizat pe baza probatoriilor administrate, motivele de netemeinicie a dispoziţiei contestate, limitându-se la a analiza doar motivul de legalitate avut în vedere de instanţa de fond.
Contestatorul mai invocă cauza Virgil Ionescu contra României, Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Cauza Dulaurans împotriva Franţei, Cauza Albina împotriva României, Hotărârea Helle împotriva Finlandei.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută deoarece instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentului şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus citate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.I. împotriva Deciziei nr. 547 din 3 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1658/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1669/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
