ICCJ. Decizia nr. 1821/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1821/2010
Dosar nr. 725/59/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 329 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă în parte acţiunea reclamantei C.M. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Timiş în sensul că a fost anulată adresa din 21 mai 2009 emisă de pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Instanţa a respins acţiunea în ceea ce privea anularea Hotărârii din 6 august 2008 emisă de pârâtă, ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 31 martie 1944 în comuna Zăhăreşti, judeţul Suceava, localitate în care părinţii săi au fost refugiaţi din Ardealul de Nord în luna februarie 1941, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, din motive etnice.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a adresat pârâtei pentru constatarea calităţii de refugiat din motive etnice, iar Casa Judeţeană de Pensii Timiş prin Hotărârea din 6 august 2008 i-a respins cererea.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, motiv pentru care cererea de anulare a acestei hotărâri este calificată de instanţă ca tardiv introdusă.
Instanţa a constatat că la data de 15 mai 2009 reclamanta s-a adresat cu o nouă cerere către pârâtă şi a solicitat revizuirea hotărârii din 6 august 2008, iar pârâta a răspuns la cererea de revizuire printr-o adresă, în sensul respingerii cererii formulate.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta era obligată să emită o hotărâre motivată la cererea de revizuire formulată de reclamantă, iar adresa emisă, obiect al acţiunii de faţă, îmbracă forma unui act administrativ, producând efecte în privinţa statutului reclamantei şi generând o vătămare într-un drept legitim.
Instanţa de fond a analizat înscrisurile aflate la dosar şi a constatat că reclamanta s-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi din motive etnice, lucru necontestat în cauza de faţă, motiv pentru care a apreciat că pârâta a considerat în mod greşit că nu are calitatea de refugiat şi copilul născut după data strămutării, întrucât practica instanţei supreme este constantă în această materie în privinţa recunoaşterii acestei calităţi.
Instanţa a apreciat că naşterea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ ori la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi şi nicidecum la data concepţiei, dată care poate fi avută în vedere la determinarea datei de acordare a statutului de persoană strămutată, astfel încât a concluzionat că reclamanta întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea statutului de refugiat, iar adresa de respingere a cererii de revizuire se impune a fi anulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, întrucât Hotărârea din 6 august 2008 prin care intimatei-reclamante i s-a respins cererea de acordare a statutului de strămutat din motive etnice a fost comunicată acesteia la data de 11 august 2008, iar intimata nu a formulat plângere.
Cu privire la adresa din 21 mai 2009, recurenta a arătat că nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, întrucât cererea intimatei-reclamante nu este o cerere de revizuire în sensul dispoziţiilor legale.
Pe fondul cererii intimatei-reclamante s-a apreciat că aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât în anul 1941, când s-au refugiat părinţii reclamantei, aceasta nu era concepută, astfel încât nu se poate aprecia că avea vreun drept născut la acea dată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Critica recurentei cu privire la tardivitatea acţiunii în raport cu Hotărârea din 6 august 2008 şi comunicată intimatei la data de 11 august 2008, Înalta Curte o constată neîntemeiată.
Înalta Curte a reţinut că recurenta se află în eroare cu privire la soluţia instanţei de fond în legătură cu acest aspect, întrucât verificând sentinţa atacată, instanţa de control judiciar a reţinut faptul că excepţia a fost primită de instanţa fondului şi a fost respinsă acţiunea ce vizează acest capăt de cerere ca tardiv formulată.
Pe fondul cererii privind anularea adresei din 21 mai 2009, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect faptul că adresa în discuţie a produs efecte juridice şi apare ca un act administrativ ce poate fi analizat de instanţa de contencios administrativ.
În cauza de faţă, nu poate fi primită critica recurentei în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate, întrucât din lecturarea acesteia rezultă clar faptul că reclamanta a solicitat revizuirea hotărârii de respingere a drepturilor conform Legii nr. 189/2000, iar recurenta-pârâtă a răspuns la cererea prin care a solicitat revizuirea Hotărârii de respingere din 6 august 2008, conform Legii nr. 189/2000, prin emiterea adresei în discuţie.
Pe fondul cererii, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Acesta este şi cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din aceasta situaţie.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice.Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimata- reclamantă s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi şi, pe cale de consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanţei de fond urmează a fi menţinută.
A admite teza recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, aceea de strămutaţi, ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, precum şi al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei nr. 329 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1822/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
