ICCJ. Decizia nr. 1818/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818/2010
Dosar nr. 1015/44/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă ca nefondată excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei din 19 iunie 2008 emisă de I.G.P.R., excepţie invocată de T.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ, sesizată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei I.G.P.R. din 19 iunie 2008, a reţinut faptul că prin acest act administrativ reclamantul a fost mutat la cererea sa la I.G.S.U.
Instanţa a apreciat că oportunitatea acestei dispoziţii nu poate face obiectul controlul în cadrul procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci numai în cadrul acţiunii de fond.
Întrucât nici reclamantul nu a invocat şi nici instanţa nu a constatat o neconcordanţă cu prevederile legale a dispoziţiilor ce formează obiectul excepţiei, apreciindu-se că cel care invocă excepţia de nelegalitate are obligaţia de a arăta motivele de nelegalitate ale actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influenţeze soluţionarea fondului în cauza dedusă judecăţii, s-a concluzionat că aceasta este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.N. solicitând casarea integrală şi „neluarea în seamă” a acesteia întrucât i-a fost comunicată nesemnată de judecătorul A.I. sau de preşedintele instanţei în locul său.
S-a apreciat că această hotărâre reprezintă un act administrativ jurisdicţional, ori cea mai importantă condiţie generală de valabilitate a oricărui act administrativ o constituţie semnarea acestuia de către funcţionarul competent, condiţie a cărei nerespectare este sancţionată cu inexistenţa actului.
S-a susţinut, totodată, că modul de redactare a hotărârii nu reflectă desfăşurarea procesului şi nu face referire la judecarea excepţiilor procesuale şi cererilor ridicate de reclamant, care nu au fost puse în dezbaterea părţilor, „presupusul judecător” de la Curtea de Apel Galaţi făcând eforturi majore pentru a comite toate abuzurile semnalate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu grave consecinţe negative asupra actului de justiţie şi nu în ultimul rând asupra drepturilor reclamantului de acces la judecător şi la un proces echitabil. În acest sens s-a făcut referire la neobligarea pârâţilor la depunerea în vederea comunicării a întâmpinării şi înscrisurilor pe care se sprijină şi la un pretins refuz al judecătorului de a se pronunţa asupra probelor solicitate şi respectiv asupra a nenumărate excepţii cum ar fi: excepţia privind inexistenţa dispoziţiei din 19 iunie 2008 ca urmare a faptului că nu a fost depusă în original; excepţia de nelegalitate a actelor administrative de numire în funcţie pentru orice angajat care va efectua o reprezentare ilegală în acest dosar, urmare inexistenţei actului normativ de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare; excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei I.G.P.R. din 2008, precum şi asupra apărării reclamantului cu privire la inadmisibilitatea instituţiei mutării între 2 instituţii cu personalitate juridică distinctă, într-o atare situaţie operând transferul; excepţia lipsei procedurii de citare cu emitentul actului; excepţia inexistenţei ordinului care nu a fost emis în aplicarea art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2003; excepţia de nelegalitate a actului prin care a fost înfiinţat oficiul juridic etc.
Recurentul a mai făcut referire şi la alte pretinse abuzuri ce ar fi fost săvârşite în Dosarul nr. 1325/121/2008 a Tribunalului Galaţi, în care a fost invocată excepţia de nelegalitate ce formează obiectul cauzei, calificând judecătorii ca fiind corupţi şi ascunşi sub masca incompetenţei.
În drept, s-a făcut referire, generic, la prevederile art. 304 şi, respectiv art. 3041corelat cu art. 261 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Aserţiunile recurentului nu pot fi circumscrise însă, în condiţiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat în mod evident şi la obiectul cauzei, iar în urma examinării acesteia sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:
1. Actele emise în legătură cu activitatea de judecată a instanţelor nu sunt acte administrative sau acte administrativ-jurisdicţionale în sensul art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziţie prin care instanţa, realizând o adevărată judecată, tranşează un litigiu, rostind dreptul şi stabilind măsuri pentru recunoaşterea, ocrotirea sau valorificarea lui.
În conformitate cu dispoziţiile art. 266 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.
Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 8 şi alin. (3), rezultă că este obligatorie doar semnarea celor două exemplare originale, nu şi a exemplarelor ce se comunică părţilor, în copie, în cazul în care comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit cărora : Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă.
2. Principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil impune, într-adevăr, asigurarea drepturilor părţilor de a lua cunoştinţă de pretenţiile reciproce şi de a administra probatorii, obligaţia de citare a părţilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 85 şi următoarele C. proc. civ., fiind una din modalităţile de realizare a acestui principiu.
În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.: actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Ca atare, deşi normele privitoare la citare cu caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, lipsa de citare sau nelegala citare a celorlalte părţi.
3. Excepţia de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, ca un mijloc procesual de apărare ce nu poate fi invocat decât în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control al legalităţii administrative, diferită de acţiunea directă în contencios administrativ prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.
Având în vedere natura sa juridică, de mijloc procesual de apărare, excepţia de nelegalitate se examinează în limitele şi condiţiile impuse de art. 4 şi nu după normele procesuale de drept comun.
În cadrul acestei proceduri, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate are de verificat doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Verificarea legalităţii actului administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate presupune, aşadar, cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt de natură a afecta legalitatea actului datorită incidenţei unor neregularităţi procedurale. Tocmai de aceea, cel care invocă excepţia este obligat să indice motivele de nelegalitate a actului pe care le consideră susceptibile să influenţeze soluţionarea fondului cauzei, precum şi normele legale cu forţă juridică superioară pretins încălcate prin emiterea lui, simpla enunţare a normei cuprinse în art. 4 neconstituind o motivare a excepţiei de nelegalitate.
Totodată, având în vedere limitele în care a fost reglementat controlul de legalitate a actelor administrative pe calea excepţiei, în faţa instanţei legal investite cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, de către instanţa care judecă litigiul pe fond, nu pot fi invocate direct de către parte alte excepţii de nelegalitate, cercetarea admisibilităţii acestora sub aspectul existenţei raportului de dependenţă între actul ce formează obiectul lor şi soluţionarea litigiului pe fond constituind atributul exclusiv al instanţei investită a se pronunţa asupra acestuia din urmă.
În speţă, prima instanţă a fost investită, în condiţiile art. 4 din Legea nr . 554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei I.G.P.R. din 19 iunie 2008, invocată în Dosarul nr. 1325/12172008 al Tribunalului Galaţi, având ca obiect cererea reclamantului privind aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nerespectarea Încheierii din 20 aprilie 2007 prin care s-a dispus suspendarea executării sancţiunii destituirii acestuia din funcţia de poliţist.
Autorul excepţiei nu a indicat motivele de nelegalitate a respectivei dispoziţii ce urmează a fi examinate pe această cale, iar din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul a fost mutat cu începere de la data de 20 iunie 2008, la cererea sa, la I.G.S.U.
În aceste condiţii, cum în speţă nu s-a invocat neconcordanţa acestei dispoziţii cu prevederile legale cu forţă juridică superioară ce au stat la baza emiterii ei, prima instanţă a concluzionat în mod corect că excepţia de nelegalitate este neîntemeiată.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.N. împotriva sentinţei civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1817/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1821/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
