ICCJ. Decizia nr. 1813/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1813/2010
Dosar nr. 1729/33/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, reclamanta C.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Sălaj pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că a fost refugiată împreună cu părinţii săi, care au fost obligaţi să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice, ca urmare a condiţiilor istorice şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.
Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 545 din 4 noiembrie 2009 a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea atacată şi a constatat că aceasta are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta, împreună cu părinţii săi, au fost obligaţi să se refugieze într-o zonă neocupată, pentru a evita persecuţiile etnice la care erau supuşi în localitatea de domiciliu, astfel că a dobândit statutul de strămutat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, solicitând modificarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există probe care să ateste calitatea de strămutat din motive etnice.
Recurenta a arătat că, în mod constant, Înalta Curte a reţinut, prin deciziile pronunţate în această materie, că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu, de asemenea, aflat sub aceeaşi autoritate statală, nu relevă o persecuţie etnică, întrucât schimbarea de domiciliu a avut ca temei evenimentele de război şi nu persecuţia etnică.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice.Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimata- reclamantă, împreună cu familia sa, a fost obligată să-şi schimbe domiciliul din localitatea Mănăstireni, judeţul Cluj, localitate de frontieră, în localitatea Rîşca, judeţul Cluj din motive etnice şi, pe cale de consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea acestei instanţe urmează a fi menţinută.
Nu poate fi reţinută critica recurentei cu privire la practica constantă a Înaltei Curţi, întrucât practica acestei instanţe este în concordanţă cu soluţia dată în acestă cauză, nefiind nicio îndoială în această privinţă şi văzând şi Decizia nr. 61 din 7 mai 2007, publicată în M. Of. nr. 833 din 5 decembrie 2007, pronunţată de secţiile Unite ale Înaltei Curţi, care a reţinut în considerentele sale că măsurile reparatorii îi privesc, în egală măsură, pe toţi cetăţenii români care au suferit persecuţii în acea perioadă, ca urmare a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face distincţie dacă a avut loc pe teritoriul statului român sau în afara lui.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei nr. 545 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1814/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
