ICCJ. Decizia nr. 1899/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1899/2010
Dosar nr. 978/54/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, anularea Hotărârii nr. 914 din 16 februarie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de refugiat conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu - Călăţele, jud. Cluj, aflată pe linia de frontieră cu Ungaria, în com. Răchiţele, din acelaşi judeţ, din cauza ocupării teritoriului de către autorităţile maghiare.
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I., a dispus anularea Hotărârii nr. 914 din 16 februarie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o hotărâre prin care să-i stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, drepturile urmând a se acorda începând cu data de 01 februarie 2009, pentru perioada 15 ianuarie 1044 – 15 decembrie 1944.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar, respectiv adresa de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Cluj nr. C/2268 din 25 noiembrie 2008, declaraţiile autentificate ale martorilor G.A. şi L.A., precum şi din de stare civilă ale reclamantului se atestă împrejurarea că acesta din urmă s-a refugiat, împreună cu familia din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna ianuarie 1944, reîntoarcerea având loc în luna decembrie 1944, fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că schimbarea localităţii de domiciliu de către reclamant a fost cauzată de luptele dintre armatele beligerante din al doilea război mondial şi nu de persecuţiile etnice ale regimului hortyst, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate, populaţia din localităţile de graniţă resimţind pe deplin efectele acestei situaţii.
Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea recurentei-pârâte în sensul că în speţă este vorba de o schimbarea de domiciliu care nu a fost determinată de persecuţii etnice, şi aceasta pentru unicul considerent că localitatea de domiciliu se afla sub administraţia Statului Român. Acesta nu este un argument suficient pentru a anihila voinţa legiuitorului de a beneficia de măsurile reparatorii toate persoanele care au avut de suferit persecuţii din motive etnice, nefăcându-se nici o distincţie între administraţiile ce se exercitau asupra localităţilor din Ardealul de Nord cedate Ungariei.
Cum din dovezile administrate în cauză (adresa oficială de la Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Cluj, acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate) rezultă că reclamantul, la data refugiului, avea vârsta de 5 ani, fiind născut la data de 13 noiembrie 1939 ( fila 17 din dosarul de fond), iar părinţii săi au părăsit localitatea de domiciliu, ocupată de trupele maghiare, în luna ianuarie 1944, este evident că, reclamantul, nu putea avea altă situaţie decât a părinţilor săi, dată fiind vârsta pe care o avea la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de părinţii reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra lui, fapt care-l îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Olt, împotriva sentinţei civile nr. 338 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 208/2010. Contencios → |
|---|
