ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1882/2010
Dosar nr. 3804/2/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3084 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, a admis în parte acţiunea reclamantului D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligând pârâtul să stabilească data pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române de îndată.
A anulat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, aceasta nu este întemeiată, având în vedere că sesizarea instanţei a avut loc în cadrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la expirarea termenului legal de soluţionare a ultimei cereri, care a fost înregistrată în luna noiembrie 2008.
Pe fondul cauzei, a reţinut prima instanţă că, dispoziţiile Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen în care autoritatea pârâtă să primească şi să înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, iar imposibilitatea de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004 invocată de pârât prin raportare la capacitatea limitată a Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile şi actele doveditoare privind acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, nu poate fi primită, nefăcându-se nici o probă în acest sens.
A mai constatat prima instanţă că, în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de înregistrare a cererilor, omisiunea legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul general de 30 de zile stabilit în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi la „termenul rezonabil" statuat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esenţială a dreptului prevăzut de art. 6 din Convenţie, anume dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea de daune morale s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, admiterea acţiunii, reprezentând o reparaţie morală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că nu este un caz de refuz nejustificat, întrucât Ministerul Afacerilor Externe a încunoştinţat reclamanţii că cererea lor va fi rezolvată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni; că Ministerul Afacerilor Externe a recunoscut reclamantei realizarea dreptului legal dar s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a procesa solicitările, mai ales având în vedere faptul că Secţia consulară există într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român.
Recurentul a reiterat, de asemenea, excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, referitor la cererea formulată în luna martie 2008.
În ce priveşte cererea formulată în anul 2009, recurentul a arătat că acţiunea nu este întemeiată, întrucât nu s-a împlinit termenul rezonabil, apreciat de instanţă ca fiind de 6 luni.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentinţa este legală şi temeinică.
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, raportat la cererea depusă de reclamantă în luna septembrie 2006, Curtea constată că solicitarea recurentului este neîntemeiată.
În conţinutul Legii nr. 21/1991 nu este prevăzut un termen expres faţă de care petenţii să-şi poată valorifica dreptul la acţiune. Pe de altă parte există culpa pârâtului pentru nerezolvarea petiţiei iar prin invocarea acesteia (a propriei culpe), reclamanţii nu pot fi sancţionaţi prin considerarea ca prescrisă a acţiunii pe care au formulat-o în justiţie. De altfel, reclamanţii au stăruit în demersul lor revenind cu o cerere similară la data de 19 ianuarie 2009 iar răspunsul pârâtului în sensul că reclamanţii vor fi invitaţi prin poştă să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române nu reprezintă o rezolvare a petiţiilor formulate de intimaţi.
Prin răspunsurile şi prin atitudinea pârâtului s-a realizat restricţionarea, fără temei legal, a dreptului persoanelor de a înregistra o cerere, pentru considerentele care ţin de organizarea administrativă a serviciului din Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
În speţă este vorba de fixarea unui termen pentru înregistrarea cererilor, lucru care i-a fost refuzat reclamantei, prin aceasta fiind vătămat în drepturile lui conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă Legea nr. 21/1991 nu cuprinde prevederi în care să se precizeze un anume termen în intervalul căruia pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei, nu înseamnă că ministerul poate amâna fără o limitare rezonabilă în timp soluţionarea cererilor reclamanţilor, care tind să-şi valorifice drepturile conferite de Legea nr. 21/1991.
Prin atitudinea sa recurentul a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut de art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, care prevede că fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind redobândirea cetăţeniei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinţei civile nr. 3084 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1890/2010. Contencios → |
|---|
