ICCJ. Decizia nr. 1890/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1890/2010
Dosar nr. 1515/33/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, anularea Hotărârii nr. 5906 din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de refugiat conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu - Călăţele, jud. Cluj, în satul Scrind, com. Mărgău, din acelaşi judeţ, din cauza ocupării teritoriului de către autorităţile maghiare.
Prin sentinţa civilă nr. 550 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul N.P., a dispus anularea hotărârii nr. 5906 din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 ianuarie 1944 – 15 decembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea 18982000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor P.A. şi P.I., precum şi din actele de stare civilă ale reclamantului se atestă împrejurarea că acesta din urmă s-a refugiat, împreună cu familia din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna ianuarie 1944, reîntoarcerea având loc în luna decembrie 1944, fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate, populaţia din localităţile de graniţă resimţind pe deplin efectele acestei situaţii.
Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea recurentei-pârâte în sensul că în speţă este vorba de o schimbarea de domiciliu care nu a fost determinată de persecuţii etnice, şi aceasta pentru unicul considerent că localitatea de domiciliu se afla sub administraţia Statului Român. Acesta nu este un argument suficient pentru a anihila voinţa legiuitorului de a beneficia de măsurile reparatorii toate persoanele care au avut de suferit persecuţii din motive etnice, nefăcându-se nici o distincţie între administraţiile ce se exercitau asupra localităţilor din Ardealul de Nord cedate Ungariei.
Cum din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate, precum şi declaraţia dată de P.A. în faţa instanţei) rezultă că reclamantul, la data refugiului, avea vârsta de 9 luni, fiind născut la data de 23 mai 1943 ( fila 3 din dosarul de fond), iar părinţii săi au părăsit localitatea de domiciliu, ocupată de trupele maghiare, în luna ianuarie 1944, este evident că, reclamantul, nu putea avea altă situaţie decât a părinţilor săi, dată fiind vârsta pe care o avea la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de părinţii reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra lui, fapt care-l îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 550 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1891/2010. Contencios → |
|---|
