ICCJ. Decizia nr. 1929/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1929/2010
Dosar nr. 1515/2/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1863 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A.M., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicitau obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în acelaşi procent, pentru perioada în care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul aparatului propriu al autorităţii pârâte, actualizate cu indicele inflaţiei de la data naşterii drepturilor la data plăţii efective şi pentru viitor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de reclamanţi, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară existenţa unor dispoziţii legale în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuţie ce revine puterii legiuitoare, căreia instanţele judecătoreşti nu se pot substitui.
Or, reţine prima instanţă, până în prezent, nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume calculate arbitrar sau în baza unor criterii care nu sunt prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanţii a arătat, în esenţă, că dispoziţiile legale care prevăd sporurile solicitate au fost suspendate, nu abrogate, intrând în vigoare după încetarea perioadei de suspendare, şi că instanţa de fond trebuia să constate că normele legale de suspendare a dispoziţiilor legale ce prevăd sporurile respective contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menţionată de reclamanţi.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speţă, pentru perioada pentru care recurenţii solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual iar acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.M., ş.a., împotriva sentinţei nr. 1863 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1927/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1930/2010. Contencios → |
|---|
