ICCJ. Decizia nr. 1931/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1931/2010
Dosar nr. 3202/2/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2771 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii de primire a actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea acesteia la primirea actelor respective, într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi că nu a fost încălcat principiul soluţionării cererii într-un termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii, 7 ianuarie 2009, şi data introducerii acţiunii, 3 aprilie 2009, în condiţiile în care la Secţia Consulară a Ambasadei României din Moldova este înregistrat un număr covârşitor de astfel de cereri.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, în sensul constatării greşite a inexistenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În acest sens, recurentul susţine că, din punct de vedere al înregistrării unei cereri, cum este cazul în speţă, amânarea acestei operaţiuni cu cca. 3 luni (respectiv din momentul formulării primei cereri – 7 ianuarie 2009, până la momentul sesizării instanţei – 3 aprilie 2009) este nejustificată, aflându-ne în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat are obligaţia de a examina într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui certificat de cetăţenie, textul vizând în mod evident şi înregistrarea lor.
În opinia recurentului, prin atitudinea adoptată de autoritatea pârâtă au fost încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât soluţionarea unor astfel de cereri într-un termen rezonabil presupune primirea lor promptă şi necondiţionată, neputându-se restricţiona, fără un temei legal, dreptul unei persoane de a înregistra o cerere pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a serviciului din Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, în acelaşi sens fiind şi practica judiciară în domeniu.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte reţine, astfel, ca fiind nefondată critica privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, pentru următoarele motive:
Astfel, prin cererile formulate la data de 7 ianuarie 2009 şi, respectiv, 9 februarie 2009, recurentul-reclamant s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, solicitând programarea în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română.
La aceste cereri, prin adresele nr. G5-1/P/290 din 28 ianuarie 2009 şi, respectiv, nr. G5-1/P/397 din 10 februarie 2009 (f.7 şi 9 – dosar fond), autoritatea intimată a răspuns, în sensul că urmează să-i transmită petentului, ulterior, o invitaţie însoţită de lista documentelor necesare, motivându-şi amânarea deciziei prin împrejurări de ordin obiectiv, constând în volumul extrem de mare al cererilor similare, raportat la condiţiile concrete de care dispun autorităţile române pentru înregistrarea şi procesarea cererilor, după care, la data de 3 aprilie 2009, petentul s-a adresat instanţei de judecată.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Pornind de la această premisă şi luând în calcul intervalul de timp cuprins între data primei cereri adresate autorităţii pârâte şi data formulării cererii de chemare în judecată (aprox. 3 luni), instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu există un refuz nejustificat din partea acestei autorităţi de rezolvare a cererii petentului, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din actul normativ susmenţionat, prin „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere" se înţelege„exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".
De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ definesc „excesul de putere" ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Or, în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, această ipoteză nu este întrunită.
Astfel, potrivit art.10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Respectarea termenului rezonabil se analizează, însă, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, în parte, luându-se în considerare criterii precum complexitatea procedurii, conduita părţilor sau miza litigiului.
Or, în speţă, nimeni nu contestă numărul covârşitor de mare de astfel de cereri, peste 600.000, nici greutăţile inerente în gestionarea lor, raportat la condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii Secţiei consulare din Chişinău, important fiind a se stabili doar dacă prin conduita pârâtului au fost depăşite sau nu limitele rezonabilităţii procedurii.
Sub acest aspect, nu poate fi ignorat faptul că, în raport de numărul mare de solicitanţi şi de tendinţele de creştere a acestuia, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, precum şi de obligativitatea verificării îndeplinirii cerinţei privind depunerea tuturor actelor justificative prevăzute de lege, în vederea depunerii efective a acestor acte, autoritatea intimată a stabilit un criteriu obiectiv, de natură a asigura egalitatea de tratament a petenţilor, constând în invitarea acestora, în ordinea cronologică a exprimării voinţei de a solicita redobândirea cetăţeniei române.
Totodată, pentru a se reţine depăşirea termenului rezonabil în soluţionarea unor astfel de cereri, în practica judiciară s-a avut în vedere, în majoritatea cazurilor, o perioadă de timp mult mai îndelungată decât cea de 3 luni, cuprinsă între data formulării cererii şi data promovării de către recurentul-reclamant a acţiunii.
Faţă de cele arătate, constatând că în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice intimate drept un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinţei nr. 2771 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1932/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
