ICCJ. Decizia nr. 2064/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2064/2010
Dosar nr.1402/33/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii K.I. şi I.K. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând instanţei obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acţiunea are ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 242/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca str. S.L.R., înscris iniţial în CF Cluj-Napoca nr. top x şi y, fiind aflat în evidenţele pârâtei, obligarea acesteia la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalităţi de întârziere în executarea sentinţei, precum şi la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 92/1950 de la antecesoarea reclamanţilor, în acest imobil regăsindu-se apartamentele nr. a şi b.
Întrucât imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, reclamantele în calitate de persoane îndreptăţite la restituire, au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare prin care au solicitat restituirea în echivalent a terenului în litigiu.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 441 din 6 octombrie 2009 a admis cererea reclamantelor, obligând pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Totodată, a obligat pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 1000 RON pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile şi până la executarea efectivă, precum şi la cheltuieli de judecată în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamanţilor prin emiterea dispoziţiilor de restituire prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială şi are caracteristicile unui bun, în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond şi faptul că prin refuzul soluţionării în termen rezonabil a cererii, reclamantelor li s-au cauzat prejudicii materiale, astfel că pârâta va fi obligată la plata de despăgubiri şi la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., în mod generic, şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ar fi vorba de un refuz nejustificat din partea autorităţilor de a soluţiona cererea reclamanţilor;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autoritatea era obligată să soluţioneze cererea într-un termen de 30 de zile, Legea nr. 247/2005 Titlul VII neavând niciun termen, iar prin Deciziile nr. 2/2006 şi nr. 2815/2008 emise de Comisia Centrală s-a stabilit regula potrivit căreia soluţionarea se face în ordinea înregistrării dosarelor;
- în mod nelegal a dispus instanţa de fond sancţiunea de 1000 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;
- deşi la primul termen de judecată autoritatea a recunoscut pretenţiile reclamanţilor, instanţa a obligat autoritatea la plata a 2000 RON cheltuieli de judecată.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au combătut criticile formulate în recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre legală şi temeinică.
Recursul este întemeiat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin Dispoziţia din 28 iunie 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a propus reacordarea în favoarea reclamanţilor a despăgubirilor reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind transmis C.C.S.D. care nu a fost soluţionat, astfel că, la data de 16 iulie 2009 a fost sesizată instanţa de contencios administrativ.
Totuşi, deşi reţine că cererea reclamanţilor nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, instanţa de fond se raportează la dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 care reglementează un termen legal de 30 de zile pentru a răspunde solicitantului la o cerere.
Este adevărat că Legea nr. 247/2005, Titlul VII nu prevede niciun termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii.
Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă era datoare să realizeze soluţionarea dosarului într-un anumit termen, dar nu în termenul legal prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, ci într-un termen rezonabil, raportat la condiţiile, împrejurările şi dificultăţile activităţii respective.
De altfel, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, prin Recomandarea nr. (2007)7 privind buna administraţie, la art. 7 din Codul bunei administraţii, a consacrat principiul termenului rezonabil, potrivit căruia administraţiile publice sunt datoare să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil.
Dar, soluţia instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte stabilirea unor despăgubiri în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 1000 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile şi până la executarea efectivă a hotărârii.
Astfel fiind, instanţa de recurs va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va face aplicaţia dispoziţiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi va acorda autorităţii un termen de 30 de zile pentru executarea obligaţiei de emitere a deciziei legale.
În ceea ce priveşte obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a făcut în mod corect aplicaţia prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea recurentă fiind partea care a căzut în pretenţii în sensul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 441 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurentă, în sensul că obligă pârâta să emită Decizia în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5136/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2363/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
