ICCJ. Decizia nr. 5534/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5534/2010
Dosar nr.4629/2/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta D.I.O.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. obligarea acestuia să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. B.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Dispoziţia din 2 mai 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul deţinut de autorul său T.D.P.M.
A mai arătat reclamanta că deşi prin adresa emisă de A.N.R.P. i-a fost adusă la cunoştinţă autorului său împrejurarea că dispoziţia de restituire formează obiectul Dosarului nr. 25001/CC, urmează a fi soluţionat conform modalităţii de selectare prevăzută de Decizia nr. 2 din 28 iunie 2006, până în prezent nu a primit o soluţie.
A considerat reclamanta că în cauză a fost depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la durata de soluţionare a cererii.
La data de 29 septembrie 2009, reclamanta a formulat o cerere completatoare, solicitând obligarea pârâtului la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea unui raport de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlu de despăgubire, în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii sub sancţiunea unor penalităţi de 100 RON/zi şi amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.
b) Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 263 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea completată, a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea aplicării unei penalităţi de 5 RON pe zi de întârziere şi a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, în sarcina conducătorului autorităţii pârâte conform dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi a obligat pârâta la 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D. s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia dintre operaţiunile necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de aproximativ 2 ani de la data înregistrării dosarului poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator şi în baza raportului de evaluare se emit titlurile de despăgubire.
S-a mai precizat că prin admiterea acţiunii se nesocoteşte principiul egalităţii, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situaţii identice şi că prin Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a respectat tocmai egalitatea de tratament.
O altă critică se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, cu precizarea că dosarul transmis de Primar era incomplet, fiind depuse ulterior înscrisurile solicitate.
S-a susţinut că greşit a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, deoarece sancţiunea se poate aplica numai dacă hotărârea nu a fost executată în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând acţiunea, motivele de recurs, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă reţine:
Situaţia de fapt
Prin Dispoziţia din 2 mai 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată şi teren în suprafaţă de 360 mp.
Dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 25001/CC.
Legislaţia aplicabilă
Constituţia României art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte"
Constituţia României art. 11 alin. (2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Constituţia României art. 20 alin. (2) "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Art. 16. alin. (1) "Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Art. 16. alin. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Art. 16. alin. (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţiile Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
În ceea ce priveşte o eventuală încălcare a egalităţii de tratament şi în consecinţă, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acţiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţii sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.
În acest context, analiza existenţei unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerinţelor acestui text, urmând a se face şi aplicabilitatea prevederilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei acesteia.
În cauza de faţă, se constată că nu există discriminare între reclamantă şi o altă categorie socială aflată în aceeaşi situaţie de fapt ca şi acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.
Ori, în aceste condiţii recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acţiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziţie internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.
Soluţiile instanţei de judecată au fost pronunţate tocmai pentru a sancţiona pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor de către C.C.S.D.
Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflat într-o situaţie identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanţei naţionale, astfel că motivul de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că, faţă de susţinerea constantă a pârâtei, necombătută de ceilalţi participanţi în litigiu, în sensul că dosarul a fost transmis cu o serie de acte lipsă, fiind completat ulterior, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat, urmând ca în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să fie redus la 1000 RON.
Referitor la aplicarea sancţiunii amenzii, motivul de recurs este întemeiat, întrucât această sancţiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia.
Dacă termenul nu este respectat atunci se poate aplica conducătorului autorităţii amendă.
Trebuie arătat că procedura de aplicare a sancţiunilor şi despăgubirilor reglementate de art. 24 este distinctă de aceea a fondului cauzelor, între altele hotărârea se ia în camera de consiliu, deci prin excepţie de la regula publicităţii şedinţei de judecată.
Ca urmare, soluţia de a dispune şi amendarea conducătorului autorităţii pârâte, cum şi acordarea de penalităţi este nelegală.
Referitor la cererea intimatei de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs, aceasta este neîntemeiată, pentru că recursul va fi admis şi deci recurentul nu a căzut în pretenţii pentru a fi caz de aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica în parte, sentinţa atacată în sensul că se va respinge capătul de cerere privind aplicarea sancţiunii penalităţii de 5 RON pe zi de întârziere şi a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se vor reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 RON şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 263 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind aplicarea sancţiunii penalităţii de 5 RON pe zi de întârziere şi a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5528/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2056/2010. Contencios → |
|---|
