ICCJ. Decizia nr. 2095/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2095/2010
Dosar nr.1691/2/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, H.M. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, prin C.C.S.D. obligarea pârâtei să transmită dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Reclamantul a arătat că a formulat o cerere de urgentare a soluţionării dosarului în 23 februarie 2009, la care nu a primit răspuns.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a susţinut prematuritatea acţiunii deoarece numai după aprobarea raportului de evaluare va fi emisă Decizia.
Prin Sentinţa nr. 3230 din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin C.C.S.D.; a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect; a obligat pârâta la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că raportul de evaluare, depus în copie la dosar, a fost întocmit în ianuarie 2009.
Prin Dispoziţia din 01 octombrie 2007, Primarul Municipiului Sibiu a propus acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, pentru imobilul care nu mai poate fi restituit în natură reclamantului.
Acesta s-a adresat pârâtei la 23 ianuarie 2009, solicitând emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Curtea a constatat că de la emiterea deciziei de soluţionare a notificării au trecut mai mult de doi ani, iar raportul de evaluare - operaţiune administrativă prealabilă necesară emiterii deciziei - a fost întocmit cu zece luni în urmă.
Curtea a apreciat că această apărare nu poate justifica respingerea cererii ca prematură, echivalând cu invocarea propriei culpe în condiţiile în care aprobarea raportului de evaluare este în competenţa exclusivă a pârâtei.
S-a reţinut că prin Legea nr. 247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluţionare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispoziţiile de drept comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri", astfel că în cauză termenul legal de 30 de zile de soluţionare a cererii a fost.
Instanţa a reţinut că statul, prin instituţiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorităţii, dar şi pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de executare a legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în cadrul unor termene rezonabile. Astfel, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt înregistrate foarte multe dosare nu absolvă autoritatea de culpă în condiţiile în care persoanele îndreptăţite au conform legii dreptul la soluţionarea oricărei cereri într-un termen rezonabil, cel de drept comun fiind de 30 de zile.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D.
În motivele de recurs, s-a susţinut că acţiunea a fost formulată prematur, înainte de finalizarea procedurilor administrative reglementate în art. 16 din Legea nr. 247/2005, că în speţă s-a întocmit raportul de evaluare, care a fost comunicat reclamantului în Germania, fiind restituit pentru că nu s-a găsit destinatarul, iar ulterior retransmis Cabinetului de avocatură I.M., urmând să se formuleze eventuale obiecţiuni.
Faţă de procedurile instituite prin art. 16 din Legea nr. 247/2005 şi faţă de situaţia de fapt existentă, s-a motivat că în mod obiectiv este imposibil să se emită Decizia în termen de 30 de zile.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea reclamantului, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă reţine.
Situaţia de fapt
Dispoziţia nr. 4172/2007 a Primarului Municipiului Sibiu privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Sibiu, str. C., a fost înaintată la 12 mai 2008 la A.N.R.P.
Reclamantul a solicitat la 23 ianuarie 2009 soluţionarea cu prioritate a dosarului, invocând şi respectarea termenului rezonabil reglementat din art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Legislaţia aplicabilă:
Constituţia României art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte"
Constituţia României art. 11 alin. (2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Constituţia României art. 20 alin. (2) "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Art. 16. alin. (1) "Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Art. 16. alin. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Art. 16. alin. (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţia Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Însă, în cauză probatoriile administrate de pârâta-recurentă reliefează că s-a încheiat contract de evaluare, că s-a întocmit raport de evaluare în ianuarie 2009.
În ceea ce priveşte termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Înalta Curte apreciază că termenul de 30 de zile stabilit de instanţa de fond nu îndeplineşte condiţia de rezonabilitate, astfel că recursul se va admite şi se va modifica sentinţa în sensul că va fi obligată pârâta C.C.S.D. să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de 6 luni.
În consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D., împotriva Sentinţei civile nr. 3230 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de 6 luni.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2094/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
