ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2096/2010

Dosar nr.3716/2/2009

Şedinţa publică din 23 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta T.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. - Comisia pentru cetăţenie să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi, totodată, pârâtul să fie obligat să-i acorde daune morale în valoare de 1.000 RON.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26 august 2009, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acţiunii, învederând instanţei faptul că în şedinţa din data de 11 martie 2009, cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române a fost avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie.

Prin Sentinţa civilă nr. 3189 din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererii.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamantă a fost avizată pozitiv în şedinţa Comisiei pentru Cetăţenie din data de 11 martie 2009, aşa cum reiese din adresa din 19 august 2009 a M.J.L.C. - Direcţia Contencios şi a lua act că primele două capete de cerere au rămas fără obiect. În baza art. 274 şi urm. C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 800 RON cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale nr. x/2009.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M.J.L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentinţa pronunţată este nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Recurentul consideră că instanţa în mod greşit a dispus obligarea pârâtului M.J.L.C. la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." De asemenea, dispoziţiile art. 275 - 276 C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii ce a pierdut procesul.

Aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul sentinţei criticate, instanţa nu a stabilit culpa procesuală a M.J.L.C., iar pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamantă.

Având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, respectiv respingerea acţiunii formulată de reclamantă, recurentul susţine că, fără a cădea în pretenţii, şi anume fără a se stabili obligaţii cu privire la acţiunea reclamantei ori a culpei procesuale a pârâtului, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".

De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată".

În speţa dedusă judecăţii, reclamanta T.N. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 22 aprilie 2009 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Până la primul termen de judecată respectiv 1 septembrie 2009, autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 11 martie 2009 cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv.

Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie "căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârât. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia, cererea acesteia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 11 martie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

În acest context, în mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primele două capete de cerere trebuie respinse, pronunţând şi soluţia, ca atare.

Dezlegarea dată de către instanţă primelor două capete de cerere ale acţiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reţine o "cădere în pretenţii" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de "refuzul nejustificat" de a da curs pretenţiilor reclamantei.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.

Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, ori în cauza de faţă cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil în şedinţa Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.J., împotriva Sentinţei civile nr. 3189 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată către reclamantă, ca neîntemeiat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs