ICCJ. Decizia nr. 2102/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2102/2010
Dosar nr.1184/33/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii din 30 mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2009.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că împreună cu familia s-a refugiat din motive etnice în luna noiembrie 1940 din satul Peceiu, comuna Bănişor, judeţul Sălaj în localitatea Turda, judeţul Cluj, revenind din refugiu în localitatea de domiciliu în luna aprilie 1945.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor P.V. şi T.G. din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din Sălaj în Cluj, deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice.
La dosar au fost depuse Hotărârile din 27 martie 2003 şi din 7 martie 2004 prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantului.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 483 din 20 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat Hotărârea din 30 mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada martie 1941 - 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat pe motive etnice împreună cu familia sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obţinerii calităţii de refugiat şi obţinerea de indemnizaţii în valoare de până la 500 RON, deci aceste acte juridice au o valoare de peste 0,025 RON.
De asemenea, recurenta solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (81) din OG nr. 105/1999, coroborat cu prevederile art. 5, art. 1169 şi art. 1191 C. civ. având în vedere practica judiciară atât în faţa organelor de cercetare penală şi instanţelor de judecată, privind declaraţiile mincinoase.
Recurenta mai arată că în mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în practica recentă a reţinut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului Român într-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului Român în condiţiile în care Statul Român nu şi-a persecutat cetăţenii, indiferent de etnia acestora şi ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 fiind de necontestat că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile ale situaţiei de refugiat dar legiuitorul prin OG nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestor categorii de persoane.
De asemenea, referitor la motivele refugiului s-a mai reţinut că acesta nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantului, ci de teama ca persecuţiile ce se exercitau în acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, astfel că, declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţă de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii etnice astfel că acesta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile din care rezultă că martorii reclamantului s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege, iar situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din motive etnice cu familia sa, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile reclamantei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva Sentinţei civile nr. 483 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2105/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2099/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
