ICCJ. Decizia nr. 2254/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2254/2010
Dosar nr.8294/1/2009
Şedinţa de la 29 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "P." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.E.F., A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara anularea rapoartelor de inspecţie fiscală din 28 mai 2005, din 31 iulie 2007 şi Decizia din 22 aprilie 2008, exonerarea de la plata sumelor reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi accesorii, anularea deciziilor de impunere suplimentară cu numerele x/2007 şi y/2007.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că are calitatea de investitor în zonă defavorizată şi, în mod nelegal, organele fiscale solicită restituirea ajutorului de stat ce depăşeşte intensitatea maximă admisă, deoarece apreciază că legea nu retroactivează, iar Consiliul Concurenţei trebuia să dispună stoparea acordării ajutorului de stat, neexistând o prevedere legală care să se refere la plata ajutorului de stat ce depăşeşte intensitatea maximă admisă.
În drept s-au invocat prevederile C. proCod Fiscal, OUG nr. 24/1998, Legea nr. 143/1999, Legea 50/2004, Legea 129/2005, Cod Fiscal
Prin Sentinţa civilă nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC "P." SRL, în contradictoriu cu pârâţii M.E.F., A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Municipiului Hunedoara şi în consecinţă, a anulat în parte rapoartele de inspecţie fiscală din 28 mai 2005, din 31 iulie 2007 şi Decizia din 22 aprilie 2008 şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.048.040 RON impozit pe profit şi a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii.
A respins celelalte capete de cerere şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 11.049,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul cererii şi onorariul expert. A respins cererea privind acordarea onorariului avocaţial.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- reclamanta este societate comercială cu capital privat ce are ca obiect de activitate prepararea condimentelor şi extractelor din plante. Societatea desfăşoară activitatea în zona defavorizată Brad, în baza certificatului de investitor numărul z;
- prin raportul de inspecţie fiscală din 28 mai 2007 a fost verificată societatea reclamantă pentru perioada februarie 2001 - martie 2005 în privinţa impozitului pe profit. În anul 2004 Consiliul Concurenţei a monitorizat ajutoarele de stat acordate, iar inspectorii din cadrul acestei instituţii au întocmit nota de constatare din 4 septembrie 2004 prin care s-a stabilit că reclamanta a beneficiat de scutiri la plata taxelor vamale în sumă totală de 5.833 RON şi de scutiri la plata impozitului pe profit în sumă de 852.302 RON, intensitatea ajutorului de stat fiind stabilită la 166,42%, iar intensitatea maximă admisă era de 65%, potrivit art. 141 alin. (1) din OUG nr. 24/1998, ordonanţă modificată ulterior prin Legea nr. 507/2004 pentru aprobarea OG nr. 94/2004;
- prin raportul de inspecţie fiscală din 31 iulie 2007 s-a verificat societatea pentru perioada aprilie 2005 - martie 2007 şi s-a constatat că potrivit notei de constatare din 01 februarie 2005 întocmită de inspectorii Consiliului Concurenţei s-a depăşit intensitatea ajutorului de stat, aceasta fiind de 85,18% faţă de pragul maxim admis de 65%, iar reclamanta a beneficiat de scutiri la plata impozitului pe profit în valoare de 896,612 RON în condiţiile în care valoarea totală a investiţiilor a fost de 1.052.544 RON, fiind stabilit prin procesul-verbal că reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar în sumă de 740.261 RON, 232.530 RON majorări şi 2105 RON penalităţi de întârziere, precum şi T.V.A. suplimentar în sumă de 18.943 RON, 11.570 RON majorări şi 272 RON penalităţi.
- prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul concluzionează că suma stabilită pentru recuperare de către organele fiscale este de 1.048.040 RON la care se adaugă accesorii în sumă de 466.609 RON. S-a mai arătat în lucrare că, în baza Ordinului Consiliului Concurenţei nr. 55/2004, la stabilirea intensităţii maxime trebuia să se ţină seama pe lângă cheltuielile eligibile aferente investiţiilor în imobilizări corporale şi de cheltuielile pentru crearea de noi locuri de muncă şi că nu există o decizie prin care să se dispună stoparea ajutorului de stat, ci există doar corespondenţă purtată între instituţiile abilitate.
- OUG nr. 24 din 30 septembrie 1998 privind regimul zonelor defavorizate stabileşte prin art. 6 lit. c) că societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investiţiile nou-create de scutirea de impozit pe profitul aferent investiţiilor noi, pe perioada existenţei zonei defavorizate şi se aplică numai persoanelor juridice care au obţinut recuperarea înainte de data de 1 iulie 2003 certificatul permanent de investitor în zona defavorizată.
- Legea nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat are ca scop reglementarea modalităţilor de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare şi raportare a ajutorului de stat, în vederea creării şi menţinerii unui mediu concurenţial normal, iar în sensul prezentei legi, ajutorul de stat înseamnă orice sprijin, indiferent de forma, din surse de stat, acordat de autorităţi publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului - art. 2 din lege.
- făcând aplicarea dispoziţiilor art. 6, art. 12, art. 13, art. 17 şi art. 19 din Legea nr. 143/1999 la situaţia de fapt concretă, instanţa de fond a constatat că, deşi între A.D.R. Vest, Consiliul Concurenţei şi M.F.P. a existat corespondenţă în privinţa depăşirii intensităţii maxime admise a ajutorului de stat acordat reclamantei sub forma scutirilor fiscale, în concret, nu s-au luat măsuri pentru a stopa acordarea ajutorului de stat. Potrivit art. 17 şi 22 din Legea nr. 143/1999, reclamanta a beneficiat de ajutor de stat existent, iar în acest caz era necesară fie impunerea unor obligaţii şi condiţii menite să asigure compatibilitatea ajutorului de stat cu dispoziţiile Legii nr. 143/1999, fie oprirea ajutorului de stat existent prin emiterea unei decizii.
- în acest context s-a reţinut de către instanţa de fond că Decizia nu poate avea efect retroactiv, iar beneficiarul trebuia să beneficieze de o perioadă rezonabilă de timp pentru a se conforma, potrivit legii.
S-a mai apreciat de către curtea de apel că, în condiţiile în care nu a fost emisă o decizie din partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depăşirea intensităţii maxime admise şi, în condiţiile în care legislaţia specifică aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părţii din ajutorul de stat ce depăşeşte intensitatea maximă admisă, actele întocmite de D.G.F.P. Hunedoara sunt în contradicţie cu dispoziţiile din legea specială ce reglementează ajutoarele de stat, respectiv articolul 225 C. proCod Fiscal care prevede că stoparea se realizează fie prin emiterea unei decizii din partea Consiliului Concurenţei, fie prin emiterea deciziei de către furnizorul ajutorului de stat, iar în cazul în care, Decizia de stopare nu este respectată, ajutorul de stat devine ilegal sau interzis.
A concluzionat instanţa de fond în sensul că, faţă de probele administrate în cauză şi normele legale aplicabile se constată că atât A.D.R., cât şi Consiliul Concurenţei au notificat furnizorul ajutorului de stat M.F. în privinţa depăşirii intensităţii maxime admise, Minister care a încunoştinţat D.G.F.P. Hunedoara asupra acestui fapt, dar care nu a luat măsura concretă de stopare a ajutorului acordat, astfel că aplicarea cu caracter retroactiv a unei astfel de proceduri contravine dispoziţiilor legale aplicabile în această materie.
Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 11.049,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul cererii şi onorariul expert, astfel cum au fost justificate cu actele de la dosar şi a respins cererea privind acordarea onorariului avocaţial, deoarece chitanţa depusă la dosar nu face dovada că s-a încasat onorariul pentru acest dosar.
Împotriva Sentinţei nr. 155/CA din 29 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal D.G.F.P. a judeţului Hunedoara în nume propriu şi în numele A.N.A.F. şi a M.F.P., precum şi reclamanta SC "P." SRL Brad judeţul Hunedoara, prin care s-a solicitat, de către recurenţii pârâţi, în principal admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi urmare rejudecării cauzei respingerea acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta SC "P." SRL Brad ca nefondată, şi în subsidiar admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea sentinţei date de prima instanţă în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată, şi de către reclamantă admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâţilor şi la plata cheltuielilor de judecată de la instanţa de fond în cuantum de 20.000 RON reprezentând onorariul de avocat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.
Au învederat recurenţii pârâţi D.G.F.P. a judeţului Hunedoara, A.N.A.F. şi M.F.P., prin motivele de recurs, că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, recurenţii pârâţi au precizat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care prima instanţă nu a ţinut cont de argumentele juridice invocate în întâmpinare şi a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, raport care, de altfel, stă la baza motivării sentinţei recurate. Motivarea instanţei de fond prin care se arată că în condiţiile în care nu a fost emisă o decizie din partea furnizorului ajutorului de stat de stopare a acestuia pentru depăşirea intensităţii maxime admise şi în condiţiile în care legislaţia specifică aplicabilă nu prevede măsura recuperării cu efect retroactiv a părţii din ajutorul de stat ce depăşeşte intensitatea maximă admisă actele întocmite de D.G.F.P. a judeţului Hunedoara sunt în contradicţie cu dispoziţiile din legea specială ce reglementează ajutoarele de stat este nelegală, întrucât: numai prin OUG nr. 129/2005 pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se instituie obligativitatea emiterii unei decizii de stopare a ajutorului de stat; ca atare, Consiliul Concurenţei nu avea temei legal ca să emită decizii ci numai să dispună măsuri conform art. 22 din Legea nr. 143/1999, respectiv să solicite furnizorului stoparea ajutorului de stat; cadrul legal pentru emiterea deciziilor a fost instituit prin OUG nr. 129/2005 pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; la data emiterii celor două note de constatare, respectiv 4 septembrie 2004 şi 1 februarie 2005, inspectorii de concurenţă din cadrul Consiliului Concurenţei nu aveau obligativitatea de a emite decizii de stopare a ajutorului de stat.
Cu privire la susţinerea reclamantei în sensul că recuperarea ajutorului de stat are efecte retroactive pentru anii 2003 - 2005 ce contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 pârâţii recurenţi au arătat că organele de inspecţie fiscală au procedat corect respectând dispoziţiile Legii nr. 507/2004 pentru aprobarea OG nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare. Decizia de impunere din 28 mai 2007 nu produce efecte retroactive, în sensul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, întrucât temeiul legal invocat se referă la efectul retroactiv al deciziei de "oprire a acordării ajutorului de stat existent", or aşa zisa recuperare a ajutorului nu reprezintă oprirea, stoparea şi recuperarea ajutorului de stat din anii anterior notei de constatare din 1 februarie 2005 ci recuperarea diferenţei de ajutor de stat ce depăşeşte pragul maxim admisibil de 65% a intensităţii ajutorului de stat acordat, societatea beneficiind de ajutorul de stat legal în cuantumul intensităţii maxime admise. În calitate de furnizor de ajutor de stat, M.E.F. prin A.N.A.F. recuperează ajutoarele acordate asupra cărora Consiliul Concurenţei s-a pronunţat ca fiind necuvenite. În aceste condiţii anterior datei de 15 septembrie 2005 - data apariţiei OUG nr. 129 pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Consiliul Concurenţei, ca organism abilitat în monitorizarea ajutorului de stat, era în drept să verifice respectarea prevederilor Regulamentului privind ajutorul de stat regional aprobat prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004 şi să dispună, fără a emite decizii, recuperarea sau stoparea ajutorului de stat în cazurile în care nu se respectau prevederile legale aplicabile în materie.
Recurenţii pârâţi au mai relevat că nu organele de inspecţie fiscală ale A.N.A.F. au dispus stoparea ajutorului de stat ci Consiliul Concurenţei care, prin adresa din 16 decembrie 2004 a notificat A.D.R. - Regiunea Vest, care a comunicat societăţii cu adresa A.D.R. VEST din 27 decembrie 2004 această decizie privind stoparea ajutorului de stat. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză se concluzionează faptul că societatea reclamantă este îndreptăţită să beneficieze de ajutor de stat necondiţionat, respectiv să fie scutită de la plata impozitului pe profit indiferent de intensitatea brută a ajutorului de stat, intensitate prin care se exprimă procentul ajutorului de stat din costurile eligibile ale proiectului. Or, prin instituirea acestui raport între ajutorul de stat primit şi investiţia efectuată legiuitorul a urmărit ca autoritatea competentă să controleze permanent dacă societatea care primeşte ajutor de stat îşi îndeplineşte în mod continuu şi în cuantumul legal investiţia asumată în zona defavorizată.
În ceea ce priveşte anularea rapoartelor de inspecţie fiscală care au stat la baza emiterii deciziilor de impunere atacate, s-a precizat că acestea nu reprezintă titluri de creanţă susceptibile de a fi atacate ci sunt acte premergătoare deciziilor de impunere prin care se prezintă rezultatele inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şi legal.
Dacă se modifică baza de impunere, ca urmare a inspecţiei fiscale, raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere.
Reclamanta SC "P." SRL a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul dispoziţiei referitoare la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că în mod nelegal nu au fost acordate cu titlu de cheltuieli de judecată şi onorariul de avocat în sumă de 20.000 RON, cu motivarea că din chitanţa nr. 128/2008 depusă la dosar nu se face dovada că suma de 20.000 RON s-a încasat pentru acest dosar. Or, instanţa de fond nu a observat că numărul chitanţei coincide cu numărul contractului de asistenţă juridică menţionat pe împuternicirea avocaţială, impunându-se astfel acordarea sumei solicitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Instanţa de fond a făcut, prin sentinţa recurată, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, o corectă interpretare şi aplicare a legii aplicabile litigiului, şi a procedat în mod întemeiat la admiterea în parte a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. SRL Brad judeţul Hunedoara, la anularea în parte a rapoartelor de inspecţie fiscală din 28 mai 2007 şi din 31 iulie 2007, precum şi a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 şi din 31 iunie 2007 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la anularea în parte a Deciziei din 22 aprilie 2009 emise de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit şi a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii şi la respingerea celorlalte capete de cerere din acţiune.
Se reţine, de principiu, că ajutorul de stat acordat în baza dispoziţiilor Legii nr. 143/1999 şi ale OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 507/2004, de care au beneficiat investitorii din zonele defavorizate existente pe teritoriul României, nu este limitat la o anumită valoare a intensităţii maxime, astfel încât dispoziţiile art. 14 alin. (6) din OUG nr. 24/1998 referitoare la recuperarea ajutorului de stat devin aplicabile numai în situaţia în care facilităţile primite nu au întrunit cerinţele legislaţiei în vigoare pentru perioada în care au fost acordate, respectiv până la data de 15 septembrie 20041). Limitarea intensităţii brute a ajutorului regional la un nivel maxim admis de 65% prevăzută prin modificarea adusă actului normativ menţionat, a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2004, iar aplicarea noilor norme legale este supusă principiului constituţional al neretroactivităţii legii, neputându-se proceda la o recalculare a intensităţii ajutorului de stat şi la o reevaluare a facilităţilor fiscale acordate în baza legislaţiei anterioare datei de 15 septembrie 2004 . Or, este incontestabil că ajutorul de stat de care a beneficiat reclamanta SC P. SRL a avut caracterul unui ajutor existent, astfel cum această categorie de ajutor este definită prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu putea fi calificat ca fiind un ajutor ilegal sau interzis.
_____________
1) În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1108 din 18 martie 2008, publicată în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2008 Semestrul I, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 178 - 184.
În concret, în cazul reclamantei deşi a existat corespondenţă între A.D.R. Vest, Consiliul Concurenţei şi M.F.P. sub aspectul depăşirii intensităţii maxime admise a ajutorului de stat existent acordat reclamantei nu s-au luat măsuri efective şi exprese pentru stoparea ajutorului de stat şi nu s-a urmat procedura prevăzută de dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, care prevăd că "(1) Dacă în urma activităţii de supraveghere a ajutoarelor de stat existente, prevăzută la art. 38, se constată că un ajutor existent denaturează semnificativ mediul concurenţial normal sau afectează comerţul dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene, Conciliul Concurenţei solicită furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităţii acestuia. Solicitarea Consiliului Concurenţei poate să includă o recomandare de anulare sau de modificare a ajutorului existent. (2) Dacă măsurile nu sunt luate de către furnizorul de ajutor, în perioada de timp indicată în solicitare, Consiliul Concurenţei poate decide oprirea acordării ajutorului de stat existent sau poate impune condiţii şi obligaţii menite să asigure compatibilizarea ajutorului de stat cu dispoziţiile prezentei legi. Decizia nu va avea efect retroactiv şi trebuie să permită furnizorului de ajutor o perioadă rezonabilă de timp pentru a se supune acesteia".
Pe de altă parte, se constată în cauză că, fiind vorba de un ajutor de stat existent, şi nu ilegal sau interzis, sunt incidente în speţă prevederile art. 1941 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin OUG nr. 129/2005, care se referă la procedura de urmat pentru stoparea ajutorului de stat şi care nu au fost respectate, şi nu dispoziţiile art. 1942 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, introduse de asemenea prin OUG nr. 129/2005, care reglementează recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis. Într-adevăr, stoparea acordării ajutoarelor de stat se realizează, potrivit dispoziţiilor legale mai sus-menţionate, de drept, prin emiterea unei decizii a Consiliului Concurenţei în acest sens sau prin emiterea unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării activităţii de supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele de stat acordate şi dispoziţiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, precum şi a actelor normative emise în aplicarea acesteia, deciziile emise în această situaţie trebuind că cuprindă elemente obligatorii constând în denumirea operatorului economic şi datele de identificare a acestuia, modalitatea de acordare a ajutorului de stat şi data la care se realizează stoparea.
Nu este întemeiat motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P., fiind evident că această autoritate a administraţiei publice centrale, fiind furnizorul ajutorului de stat în legătură cu care au fost emise actele administrativ fiscale contestate, justifică o asemenea calitate.
Cât priveşte recursul formulat de reclamanta SC P. SRL Brad, se reţine că în mod eronat judecătorul fondului a respins cererea acestei părţi de obligare a pârâţilor la plata onorariului avocaţial în sumă de 20.000 RON, consemnările din chitanţa din 1 septembrie 2008 coroborându-se cu cele menţionate în cuprinsul contractului de asistenţă juridică din 1 septembrie 2008 încheiat între reclamantă şi avocatul acesteia T.M., unde se face referire la împrejurarea că onorariul convenit în sumă de 20.000 RON s-a achitat integral la încheierea contractului.
În raport de cele mai sus-arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de pârâţi şi că este legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond prin care s-a procedat la admiterea în parte a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. SRL Brad judeţul Hunedoara, la anularea în parte a rapoartelor de inspecţie fiscală din 28 mai 2007 şi din 31 iulie 2007, precum şi a deciziilor de impunere din 28 mai 2007 şi din 31 iunie 2007 emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la anularea în parte a Deciziei din 22 aprilie 2009 emisă de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., la exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.048.040 RON reprezentând impozit pe profit şi a sumei de 466.609 RON reprezentând accesorii şi la respingerea celorlalte capete de cerere din acţiune, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. a judeţului Hunedoara în nume propriu şi pentru A.N.A.F. şi M.F.P. împotriva Sentinţei civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe de altă parte, în acord cu prevederile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului declarat de SC P. SRL Brad împotriva aceleiaşi sentinţe şi modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâţilor la plata în favoarea reclamantei şi a sumei de 20.000 RON reprezentând onorariu avocaţial la instanţa de fond.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii pârâţi vor fi obligaţi, fiind în culpă procesuală, la plata în favoarea SC P. SRL Brad a sumei de 12.441, 90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat, cheltuieli de transport şi cazare în Bucureşti).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara în nume propriu şi pentru A.N.A.F. şi M.F.P., împotriva Sentinţei civile nr. 155/F/CA din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de SC "P." SRL Brad împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei şi a sumei de 20.000 RON - onorariu avocat.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata în favoarea reclamantei SC "P." SRL Brad a sumei de 12.441,90 RON - cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2255/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1650/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
