ICCJ. Decizia nr. 2260/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2260/2010
Dosar nr.6925/1/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 68 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a declinat competenţa de soluţionare a cererilor formulate de reclamanţii N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N., C.A., B.F., C.M., B.T., B.S., B.D., M.F., B.V.S. şi B.I., în contradictoriu cu pârâţii M.J.L.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M.M.F.E.Ş., respectiv M.F.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2680 a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea formulată la data de 25 februarie 2009, reclamanţii au contestat Hotărârea nr. 790 din 27 august 2008 emisă de C.N.C.D., prin care s-a respins solicitarea acestora de constatare a discriminării prin excluderea de la acordarea creşterilor salariale prevăzute de art. 1 alin. (1) din OG nr. 10/2007, cu motivarea că C.N.C.D. nu are competenţa de a soluţiona sesizările cu privire la măsurile legislative adoptate în contextul politicii de salarizare din domeniul bugetar.
A mai reţinut instanţa că, în opinia reclamanţilor, nu se pune problema reparării unui eventual prejudiciu creat prin norme edictate de puterea legislativă, prin desfiinţarea normelor juridice instituite prin lege şi respectiv crearea în locul acestora a altor norme sau substituirea lor cu norme cuprinse în alte acte normative, ci direct aceea a recunoaşterii îndreptăţirii la primirea unor sume de bani în temeiul unor acte normative existente, o asemenea operaţiune nepresupunând vreun fel de interferenţă a puterilor în stat. Din analiza actelor dosarului, judecătorul fondului a reţinut că prin sesizarea C.N.C.D. reclamanţii au solicitat practic extinderea aplicării prevederilor OG nr. 10/2007, la categoria profesională a magistraţilor, salarizaţi printr-un act normativ distinct, invocând principiul constituţional al egalităţii între cetăţeni. În raport cu solicitarea reclamanţilor, s-a constatat că potrivit art. 19 alin. (3) din OG nr. 137/2000, text în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competenţa de soluţionare a C.N.C.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, criticile formulate de recurenţi nu au fost structurate în motive de recurs conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.
După modul în care au fost expuse, Înalta Curte reţine că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura de citare.
Recurenţii arată că hotărârea a fost pronunţată la data de 23 iunie 2009 deşi procedura de citare pentru acest termen nu a fost îndeplinită cu nici un reclamant.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, recurenţii susţin că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Recurenţii reiau aceleaşi aspecte din acţiune, arătând că în speţă, C.N.C.D. nu este chemat să creeze şi să adauge la lege, ci să-şi exercite atributul legal privind constatarea dreptului magistraţilor la întregirea veniturilor cu sporul prevăzut de OG nr. 19/1007, a cărui neacordare s-a constituit într-un tratament discriminatoriu.
Intimatul-pârât M.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Răspunzând în parte criticilor cuprinse în memoriul din recurs, acesta a arătat, în esenţă, că nu poate fi reţinută o stare de discriminare prin prevederea de către legiuitor a anumit drepturi în favoarea unor anumite categorii de personal salarizat de la bugetul de stat şi neprevederea aceloraşi drepturi în favoarea altor categorii profesionale.
Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu motivarea că recurenţii reclamanţi nu s-au aflat în raporturi de muncă cu această instituţie publică.
Intimatul M.M.F.P.S. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală aşa încât o va menţine.
Reclamanţii-reclamanţi prin mandatar au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 790 din 27 august 2007 a C.N.C.D., prin care li s-a respins memoriul privind constatarea existenţei unei situaţii discriminatorii între magistraţi şi alte categorii profesionale, prin excluderea acestora de la beneficiul drepturilor reprezentând creşterile salariale acordate prin OG nr. 10/2007.
Atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin motivele de recurs, petiţionarii în cauză nu şi-au menţionat domiciliile, însă şi-au desemnat ca reprezentant pe V.S. la domiciliul căruia s-a îndeplinit procedura de citare, atât la fondul cauzei cât şi în recurs.
Art. 114 C. proc. civ. prevede posibilitatea că în situaţia pluralităţii de reclamanţi aceştia să fie reprezentanţi de unul dintre ei pentru a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată şi "îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale, numai pe numele mandatarului la domiciliul sau la sediul acestuia".
Prin urmare, numirea unui mandatar de către reclamanţi, a avut drept consecinţă citarea şi comunicarea actelor procesuale la domiciliul mandatarului indicat prin acţiune.
Cum recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada revocării acestui mandat, nu pot susţine cu temei că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită cu fiecare dintre reclamanţi.
Modul în care este reglementată procedura de soluţionare a sesizărilor adresate C.N.C.D. cuprinde elementele definitorii ale procedurii administrativ-jurisdicţionale, hotărârea adoptată având natura juridică a unui act administrativ jurisdicţional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenţii reclamanţi direct în recurs, având în vedere că pârâţii intimaţi au fost părţi în procedura administrativ jurisdicţională, unde s-au stabilit raporturile juridice dintre petiţionari şi aceşti pârâţi, în mod corect, au făcut obiectul cercetării primei instanţe, fiind citate ca părţi pârâte în prezenta cauză.
Prin cuprinsul hotărârii atacate se constată că pârâţii au fost citaţi conform prevederilor art. 20 alin. (4), (5) şi (6) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, motiv pentru care criticile formulate de recurenţi sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Verificând pe fond, motivele de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Prin hotărârea contestată s-a reţinut că, C.N.C.D. s-a pronunţat, în esenţă, pe solicitarea reclamanţilor, pe excepţie reţinând că nu are competenţa de a soluţiona sesizările cu privire la măsurile legislative adoptate în legătură cu salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Într-adevăr, din examinarea OG nr. 137/2000 rezultă că atribuţiile Consiliului şi controlul exercitat de acest organ nu privesc modul de reglementare a unor relaţii sociale prin lege ori alte acte normative, respectiv la aprecierea soluţiilor legislative alese de către legiuitor, ci la modul de aplicare a unor dispoziţii legale care instituie anumite drepturi.
Aşa cum s-a apărat intimatul M.J., prin sesizarea adresată C.N.C.D., reclamanţii au solicitat practic extinderea aplicării prevederilor O.G nr. 10/2007 privind creşterile salariale acordate în anul 2007 şi la categoria profesională a magistraţilor, salarizaţi printr-un act normativ distinct, invocând principiul constituţional al egalităţii între cetăţeni.
Însă, potrivit art. 19 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, în vigoare la data pronunţării hotărârii de către C.N.C.D., sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră sub competenţa de soluţionare a C.N.C.D.
Mai mult, stabilirea prin lege a unor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale în mod diferit în raport de altele, ori nereglementarea unor drepturi ce ţin de statutul profesional al unor categorii, nu poate fi cercetată din punctul de vedere al discriminării, în condiţiile OG nr. 137/2000.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.325 din 04 decembrie 2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 872/23.12.2008, a statuat în sensul ca reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că recursul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N., C.A., B.F., C.M., B.T., B.S., B.D., M.F., B.V.S. şi B.I. prin reprezentant V.S. împotriva Sentinţei civile nr. 2680 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2266/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
