ICCJ. Decizia nr. 2266/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2266/2010
Dosar nr.5561/2/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17 iunie 2009, reclamantul S.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D., obligarea pârâtei la desemnarea, de îndată, a unui expert evaluator competent potrivit Capitolelor III şi V - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea efectuării expertizei de evaluare a construcţiei demolate ce face obiectul Dispoziţiei din 14 decembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin această dispoziţie s-a decis acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată din Bucureşti, Str. C., Dosarul aflându-se în evidenţele pârâtei sub nr. nr. 36533/CC, în aşteptare.
A opinat reclamantul în sensul că intervalul de timp de 2 ani şi 6 luni de la emiterea dispoziţiei nu poate fi calificat ca fiind unul legal sau rezonabil, iar tergiversarea soluţionării dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 contravine spiritului legii privind restituirea proprietăţilor preluate în mod abuziv.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului pentru întreg imobilul, deşi potrivit certificatului moştenitor nr. x/1958, acesta era deţinut în coproprietate de mai multe persoane.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 4358 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, pe fondul cauzei respingându-se acţiunea formulată ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, Legea nr. 10/2001 prevăzând o anumită procedură de contestare pentru dispoziţiile prin care sunt soluţionate notificările formulate în temeiul acestei legi.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pentru a putea trece la cea de-a treia etapă a procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, etapa evaluării, este necesară parcurgerea etapei analizării dosarelor de despăgubire de către Secretariatul C.C.S.D., sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.
Dosarul reclamantului a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil ce constituie obiectul notificării, ceea ce a impus restituirea dosarului pentru lămurirea tuturor aspectelor ce vizează dreptul de proprietate invocat de reclamant.
A apreciat instanţa fondului, că atât timp cât nu sunt clarificate toate aspectele, nu se poate trece la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, neputându-se reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, respectiv a cererii de desemnare a unui evaluator.
3. Recursurile declarate de părţi
Împotriva sentinţei Curţii de apel au formulat recurs, în termen legal, ambele părţi, fiecare criticând partea din hotărâre care îi este defavorabilă.
3.1. Recursul reclamantului S.C.V.
Recurentul S.C.V. nu şi-a încadrat în drept recursul formulat.
El susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţia legală cuprinsă în art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, extinzând nepermis competenţele Comisiei Centrale.
Câtă vreme Dispoziţia din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti este în vigoare şi nu s-a constatat nelegalitatea respingerii cererii de restituire în natură, procedura administrativă trebuia să-şi urmeze cursul prin desemnarea unui evaluator, iar nu prin remiterea dosarului la autoritatea emitentă a dispoziţiei prin care s-a propus acordarea despăgubirilor, procedură care, de altfel, nu este prevăzută în niciun act normativ.
3.2. Recursul pârâtei C.C.S.D.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a aplicat greşit legea în privinţa modului în care a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată.
Dezvoltându-şi motivul de recurs, C.C.S.D. a susţinut că instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate era obligată să suspende cauza şi să trimită dosarul Tribunalului Giurgiu, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această din urmă instanţă fiind singura competentă să examineze legalitatea Dispoziţiei din 14 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti.
Distinct de acest motiv de ordin procedural, recurenta prezintă pe larg argumentele care ar fi trebuit să convingă instanţa competentă că, pe "fondul" ei excepţia de nelegalitate este întemeiată, în special împrejurarea că prin dispoziţia atacată s-au propus măsuri reparatorii în favoarea recurentului-reclamant pentru întregul imobil, deşi potrivit certificatului de moştenitor nr. x/1958, acesta era deţinut în coproprietate de mai multe persoane.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constă că numai recursul reclamantului este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a păşi la etapa evaluării imobilului pentru care a formulat notificare, situat în Bucureşti, sector 3, str. C. (fostă D.C.).
Prin Dispoziţia din data de 14 decembrie 2006 Primarul General al Municipiului Bucureşti, soluţionând dosarul întocmit în baza notificării înregistrată sub nr. 1928/2001 la executorul judecătoresc, a respins cererea de restituire în natură a imobilului indicat anterior, deoarece construcţia este demolată (art. 1); a acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată situată conform Notei de reconstituire în Bucureşti, str. C., sectorul 3, persoanei îndreptăţite S.C.V. (art. 2); a dispus comunicarea dispoziţiei Secretariatului C.C.S.D., notificatorului şi altor entităţi interesate (art. 3).
În acest context, recurenta-pârâtă a refuzat continuarea procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, potrivit cu care:
"(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Motivul refuzului, considerat justificat de către Curtea de apel, l-a reprezentat faptul că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că este proprietarul întregului imobil ce face obiectul notificării.
1.1. Recursul declarat de C.C.S.D.
Examinând cu prioritate recursul declarat de pârâtă, întrucât acesta priveşte partea din hotărâre referitoare la excepţia de nelegalitate, Înalta Curte constată că este nefondat.
Excepţia de nelegalitate vizează Dispoziţia din data de 14 decembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze." Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ "actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În orice caz este inexplicabilă susţinerea recurentei că instanţa competentă pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate ar fi Tribunalul Giurgiu, în condiţiile în care nicio normă de competenţă teritorială nu conduce la o atare concluzie, reclamantul având domiciliul în Bucureşti, iar actul administrativ fiind emis de o autoritate locală tot din Bucureşti.
1.2. Recursul declarat de S.C.V.
Evaluând în concret modul în care C.C.S.D. şi-a îndeplinit obligaţiile administrative care îi reveneau potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, Înalta Curte concluzionează, contrar Curţii de apel, că tergiversarea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire o perioadă de peste doi ani şi şase luni, cumulată cu invocarea unor motive inconsistente după primirea cererii de chemare în judecată, conturează cu pregnanţă condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestui concept.
Potrivit definiţiei cuprinse în acest text legal, constituie refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".
În cazul analizat, recurentul-reclamant a demarat procedura pentru acordarea despăgubirilor odată cu notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 1928 în anul 2001 şi a obţinut Dispoziţia din data de 14 decembrie 2006 prin care Primarul General al Municipiului Bucureşti a stabilit că i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată din Bucureşti, str. C., sector 3.
Abia după demararea acţiunii judiciare şi după primirea citaţiei, cu actul din 6 octombrie 2009 recurenta-pârâtă C.C.S.D. constată că dosarul examinat ar conţine unele lipsuri şi inadvertenţe, motiv pentru care remite întreaga documentaţie Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Acest procedeu este vădit nelegal şi relevă o manieră defectuoasă de organizare a activităţii entităţii administrative învestite cu competenţa emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, câtă vreme în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a unei construcţii demolate nu există nicio îndoială.
Cât priveşte pretinsul motiv de nelegalitate, învederat Primarului General al Municipiului Bucureşti dar şi instanţei de judecată din perspectiva excepţiei de nelegalitate acesta este în mod manifest nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, "de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".
Cum recurentul-reclamant este singurul moştenitor legal al bunicilor săi S.I. şi M. care a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001, rezultă cu necesitate că are dreptul la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru întregul imobil.
De altfel soluţia preconizată de recurenta-pârâtă C.C.S.D. conduce la situaţii absurde, imputând moştenitorilor diligenţei inacţiunea celorlalţi.
În fine, Înalta Curte nu contestă dificultăţile cu care se confruntă recurenta-pârâtă C.C.S.D. în derularea procedurilor reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă nu poate fi acceptată nerezolvarea cererilor persoanelor îndreptăţite într-un termen rezonabil şi invocarea unor motive nelegale în scopul tergiversării sine die a procedurii, pentru că astfel se neagă însuşi dreptul acestora de a se bucura de bunul pe care îl au, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de reclamant şi se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va fi admisă acţiunea acestuia şi va fi obligată pârâta să continue procedura de stabilire a despăgubirilor şi să desemneze un expert evaluator în Dosarul nr. 36533/CC.
Totodată, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4358 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului S.C.V.
Obligă pârâta C.C.S.D. să continue procedura de stabilire a despăgubirilor şi să desemneze un expert evaluator în Dosarul nr. 36533/CC.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul pârâtei C.C.S.D. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2267/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2260/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
