ICCJ. Decizia nr. 2313/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2313/2010
Dosar nr.2987/1/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de I.M. şi N.A.C. împotriva Sentinţei nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din 11 decembrie 2002 şi a Sentinţei nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 1987/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârilor arătate a reţinut că prin cererea formulată la data de 19 februarie 2002, I.M., în nume propriu şi ca reprezentant convenţional al fiicei sale N.A.C. a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării la îndeplinirea măsurilor comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor cauzate de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti, în valoare de 2.500.000 RON, precum şi la plata unor daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a discriminării lor.
Înalta Curte a reţinut că urmare a unor declinări de competenţă succesive dispuse de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi respectiv, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin Sentinţa civilă nr. 1226 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea reclamantelor pentru obligarea celor doi pârâţi să pună în aplicare măsurile comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.
De asemenea, a disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor materiale şi morale, trimiţând cauza la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în vederea soluţionării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că reclamantele nu şi-au exercitat dreptul material la acţiune cu respectarea termenelor de prescripţie de 30 de zile prevăzute de art. 5 alin. (2) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene.
Cât priveşte pretenţiile băneşti formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanţa a apreciat că ele trebuie valorificate în condiţiile art. 581 C. proc. civ., care reglementează procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, prin raportare la clauzele contractului financiar, respectiv a contractului individual de studii încheiat de reclamanta N.A.C. şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti.
Aceeaşi instanţă prin Sentinţa civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamante în baza art. 281 şi 2812 C. proc. civ., pentru lămurirea şi completarea Sentinţei civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002 şi a încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2002, pronunţate în Dosarul nr. 1987/2002.
Înalta Curte a reţinut că reclamanta I.M. s-a adresa iniţial Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti în vederea soluţionării cererii formulate în nume propriu şi ca reprezentant al fiicei sale N.A.C. pentru obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să aducă la îndeplinire măsurile comunicate prin Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 5081 din 5 iunie 2002, instanţa de drept comun sesizată şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, apreciind că „prezenta cauză se încadrează în categoria litigiilor de muncă" care potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. se soluţionează de către tribunale.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă s-a considerat necompetent să soluţioneze cauza, dezînvestindu-se în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune deoarece primul capăt de cerere al acţiunii precizate, formulate de reclamante, vizează refuzul unei autorităţi a administraţiei publice centrale de a răspunde unei cereri privitoare la un drept subiectiv legitim, care conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. atrage competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ.
Nici una din cele două hotărâri judecătoreşti de declinare a competenţei nu au fost atacate cu recurs de către reclamantele I.M. şi N.A.C., rămânând astfel, definitive şi irevocabile.
Instanţa de control judiciar a reţinut că excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantelor, în ce priveşte primul capăt de cerere, a fost ridicată de instanţă din oficiu şi pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Asupra acestei excepţii, I.M. şi-a exprimat în scris, argumentat, punctul de vedere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie în anulare I.M. în nume propriu şi ca reprezentant al fiicei sale N.A.C., criticând Decizia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulate mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că prezenta cerere nu a fost timbrată, deşi contestatoarele au fost citate cu menţiunea achitării taxei datorate pentru soluţionarea contestaţiei în anulare declarate.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, contestaţia în anulare trebuia timbrată cu suma de 10 RON şi cu 0,30 RON timbru judiciar conform prevederilor OG nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere faptul că petentele nu şi-au îndeplinit obligaţia ce le revenea, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 şi, în consecinţă, va anula cererea de faţă ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestaţia în anulare formulată de I.M. în nume propriu şi ca reprezentant al fiicei sale N.A.C. împotriva Deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2319/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2312/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
